ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de12.05.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., procuror cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, delegat în funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, jud. Arad, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 1, art. 8 și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, a solicitat anularea Ordinului nr. 1371 din data de 30.03.2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să-i emită ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, până la încetarea raportului de serviciu al reclamantului cu pârâtul, precum și plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 5041 din data de 19.12.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea acestui pârât la repararea pagubei. A admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A dispus anularea în parte a Ordinului nr 1371/30.03.2017 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește data de la care se recunosc drepturile salariale. A dispus obligarea pârâtului Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită pentru reclamant un ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 01.08.2016. A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la calcularea drepturilor salariale și pentru viitor ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 5041 din data de 19.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate se arată că, instanța de fond, în mod greșit, a anulat ordinul atacat, ignorând faptul că acesta era un act administrativ legal, emis în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare. l. Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1317 din 30 martie 2017, începând cu data de 1 noiembrie 2016, procurorul A., procuror cu grad corespunzător Parchetului de pe Lângă înalta Curte de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexa ordinului. Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus menționate îl constituie dispozițiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul VUI - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 20/2016 și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2016. Astfel, ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea reglementărilor legale referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Este un act administrativ emis în vederea executării în concret a legii, subsecvent acesteia. Prin acest ordin s-a organizat executarea și s-au realizat dispozițiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare. 2. Prima instanță a ignorat faptul că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere circumstanțele legale în care a fost emis ordinul atacat: După intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, de la data de 1 ianuarie 2011, odată cu reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, trecerea la o noua tranșă de vechime în funcție și o nouă gradație (vechime în muncă) presupune aplicarea la indemnizația de încadrare bruta lunară avuta anterior, la data de 31 decembrie 2010, a unui procent de 2,5% pentru fiecare clasă de salarizare succesivă (art. 10 alin. (5) din Legea - cadru), cuantumurile sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, al sporului de confidențialitate și al sporului pentru condiții deosebite de muncă rămânând neschimbate (art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010). Această dipoziție legală a fost menținută în toate legile de salarizare anuale. Art. I pct. l din Legea nr. 71/2015: "1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5 1 ), cu următorul cuprins: (5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcției gradl treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Art 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 prevede: "(1) în anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția!autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată." Art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 prevede: "La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alineatele (l 1 ) și (l 2 ), cu următorul cuprins: "(l 1 ) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării." Prin această lege s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat Ia nivel maxim dacă îndeplinește aceleași condiții de studii (medii, superioare, postuniversitare, doctorale), de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. 3. Instanța a ignorat de asemenea faptul că cererea intimatului era inadmisibilă pentru faptul ca acesta nu a contestat, la data emiterii, Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii. În aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii. În acest context legislativ a fost emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 prin care s-a realizat o aliniere a indemnizațiilor și care nu a fost contestat de reclamantul din prezenta cauză.

Totodată, solicitarea intimatului-reclamant încalcă principiul neretroactivității legii, iar instanța de fond a încălcat acest principiu. Principiul neretroactivității legii este ridicat la rang constituțional, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Acest principiu se prezintă ca o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, îndeosebi a libertății și siguranței persoanei și constă în aceea că, legea civilă se aplică numai situațiilor juridice care iau naștere după intrarea ei în vigoare, aplicându-se doar pentru viitor, nu și pentru trecut. Solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să se facă o raportare, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale. Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile nr. 5041/2017 din 19 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din Noul C. proc. civ., și respingerea acțiunii intimatuluî-reclamant A. ca neîntemeiată. 4. Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, în prezenta cauză intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 1371 din data de 30.03.2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să îmi emită ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, până la încetarea raportului de serviciu al reclamantului cu pârâtul, precum și plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective. În esență, intimatul-reclamant a arătat că în mod nelegal această valoare de referință a fost avută în vedere de la data de 01.08.2016, iar nu de la data de 09.04.2015, momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015. Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea acestui pârât la repararea pagubei și a admis cererea dedusă judecății cu privire la celelalte capete de cerere. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte constată că prin primul motiv de recurs recurentul-pârât susține că, ordinul atacat este un act administrativ legal, emis în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 36 din Legea nr. 284/2010, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016. Cu privire la acest motiv, Înalta Curte constată că prin Ordinul nr. 1371 din data de 30.03.2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus că "începând cu data de 1.11.2016 domnul A., procuror cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, delegat în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, clasa de salarizare 109 (corespunzătoare unei vechimi în funcție de peste 20 ani și gradație 5), în temeiul art. 76 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2) Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010 - lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, văzând și nota nr. x/2017 a secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La emiterea acestui ordin recurentul-pârât era obligat să țină cont de toate modificările legislative intervenite cu privire la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016, după cum urmează: Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare: "(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.". Prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 434/9 iunie 2016, a fost modificată și completată O.U.G. nr. 57/2015 fiind introdus, printre altele, art. 3 1 alin. (1), cu următorul conținut: "Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.". O.U.G. nr. 57/2015 a mai fost completată ulterior prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673/31 august 2016, în sensul că, la art. 3 1 , s-au introdus patru noi alineate, astfel: "(1 1 ) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (1 2 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. (1 3 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (1 4 ) Pentru personalul didactic de predare din învățământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcției didactice ocupate se stabilește cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim și maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensații tranzitorii, cu excepția celei pentru titlul științific de doctor obținut în domeniul pentru care își desfășoară activitatea.". De asemenea, recurentul-pârât trebuia să țină cont de dispozițiile Deciziei nr. 794/2016 din 15.12.2016, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial Nr. 1029 din 21 decembrie 2016 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. În considerentele acestei decizii s-a reținut că dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale (de 2%, 5% și respectiv 11%), au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare, precum și inegalități în ceea ce privește calculul indemnizației/salariului de bază al magistraților, respectiv personalului asimilat, cu același grad, gradație, condiții de vechime și de studii. Prin urmare, Curtea Constituțională a concluzionat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Cu privire la caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate de către Curtea Constituțională s-a reținut că, în raport de Decizia nr. 1/1995 a Plenului Curții Constituționale referitoare la puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. Toate aceste aspecte au fost reținute în mod corect de prima instanță care a constatat caracterul nelegal al Ordinului nr. 1371/30.03.2017 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, sub aspectul neincluderii în calculul indemnizațiilor de încadrare brute, începând cu data de 09.04.2015, a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătorești prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09.04.2015, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit și prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivel de familie ocupațională, fără să menționeze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată. Având în vedere că, recurentul-pârât nu a ținut cont de prevederile legale conform cărora, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin mai multe hotărâri judecătorești, existent la nivelul de familie ocupațională a "Justiției" la data de 09.04.2015 include valoarea sectorială de 405 RON, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii. De asemenea, Înalta Curte constată că prin cea de-a treia critică recurentul-pârât solicită constatarea inadmisibilității cererii deduse judecății motivat de faptul că în contextul legislativ existent la nivelul anului 2015 a fost emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 prin care s-a stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, iar acest ordin nu al fost contestat de către intimatul-reclamant. Această critică nu este întemeiată și va fi respinsă. Înalta Curte, pe de o parte, constată că Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 a intrat în circuitul civil și a produs efecte până la data emiterii Ordinului nr. 1371/30.03.2017 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție. Pe de altă parte, se constată că după intrarea în vigoare a O.G. nr. 10/2007, o mare parte dintre magistrați și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor au introdus acțiuni în instanță, recunoscându-li-se faptul că actualizarea de 18% stabilită de O.G. nr. 10/2007 vizează și situația magistraților și, prin urmare, în funcție de modalitatea de formulare a obiectului acțiunii, unii au obținut recunoașterea acestor drepturi pentru trecut (reparându-se prejudiciul neplății acestor drepturi), iar alții au obținut recunoașterea acestor drepturi, atât pentru trecut, cât și pentru viitor. Începând cu anul 2010, salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Având în vedere diferențele salariale rezultate în urma aplicării legii, astfel cum a fost reglementată prin legi anuale de salarizare, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea acestor inechități, adoptând Legea nr. 71/2015 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Aceste intervenții legislative au fost firești, absolut necesare față de realitățile din sistemul bugetar, întrucât au avut drept scop evitarea discriminărilor salariale între titularii funcțiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu consecința egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situații similare în cadrul aceluiași ordonator de credite. Referitor la critica potrivit căreia pretențiile reclamantului încalcă principiul neretroactivității legii civile, aceasta nu este întemeiată de moment ce, potrivit celor ce preced, legea recunoaște drepturi în mod nediferențiat începând cu data de 09.04.2015, solicitările reclamanților neprivind perioade anterioare acestei date. Or, în acest context legislativ, faptul că intimatul-reclamant nu a contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 nu-l poate înlătura de la acordarea drepturilor recunoscute prin acte normative ulterioare. De asemenea, va fi respinsă și critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii având în vedere că, prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.