ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1281/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 februarie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, petentele R.M.N. și L.I.C. au solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei nr. 52 din 20 februarie 2006 pronunțată de această instanță. În motivarea cererii s-a arătat că, potrivit deciziei menționate, în alin. (3) al dispozitivului s-au admis cererea principală și cea de intervenție în interes propriu, dar au fost obligați pârâții să lase doar reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București. Instanța a avut în vedere prin noțiunea de „reclamant” și pe interveniente, având în vedere că și acestea dețin un drept de proprietate asupra acelorași imobile, aspect ce rezultă în mod indubitabil din considerentele deciziei, prin care motivându-se admisibilitatea intervenției în interes propriu, se constată că intervenientele au aceleași drepturi ca reclamanții.

Cu toate acestea, este necesară corelarea celor dispuse prin dispozitiv cu cele reținute în motivarea deciziei și stabilirea expresă că pârâții sunt obligați să lase în deplină proprietate și posesie apartamentele și intervenientelor în interes propriu. Prin încheierea pronunțată la 26 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea ca nefondată, apreciind că dispozitivul este neechivoc și că indică drept beneficiari ai admiterii acțiunii doar pe reclamanți. Faptul că în considerentele deciziei se fac aprecieri cu privire la dreptul intervenienților este nerelevant, prin prisma lămuririi dispozitivului unei hotărâri, în înțelesul art. 281 1 C. proc. civ. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs petentele care au susținut greșita apreciere asupra caracterului clar, neechivoc al dispozitivului și încălcarea prevederilor art. 281 1 C. proc.

civ. în adoptarea soluției. Astfel, dispozitivul deciziei nu poate fi considerat neechivoc și nici în concordanță cu cele arătate în considerente decât în măsura în care se apreciază că în conținutul noțiunii de reclamant intră și aceea de intervenient în interes propriu. În acest sens, în motivarea deciziei se reține, cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu, că intervenientele au aceleași drepturi ca și reclamanții, ceea ce le justifică prezența în proces și că urmează să fie admisă atât cererea principală, cât și cererea de intervenție principală. Cum cele două cereri au fost admise în tot – atât în privința nulității contractelor de vânzare-cumpărare, cât și cu privire la obligarea pârâților de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele, concluzia nu poate fi aceea de obligare a pârâților la predarea imobilelor doar către reclamanți, așa cum se desprinde din dispozitivul hotărârii.

Examinând criticile deduse judecății, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora în sensul următoarelor considerente: Dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. care au constituit temeiul juridic al cererii petentelor permit instanței ca, după momentul dezînvestirii prin pronunțarea soluției, să aducă lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului. În speță, potrivit deciziei pronunțate (nr. 52 din 20 februarie 2006) Curtea de Apel București, urmare a admiterii apelului declarat, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea principală și cererea de intervenție principală. În consecință, a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți și i-a obligat pe aceștia să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul.

În aceste condiții, contrar aprecierii primei instanțe, dispozitivul hotărârii nu este neechivoc, câtă vreme prin cele două cereri, principală și de intervenție, au fost deduse judecății aceleași pretenții, astfel încât prin admiterea lor, pârâții au devenit obligați în egală măsură față de reclamanți și intervenienți. Soluția în acest sens a dispozitivului este explicată și prin considerentele deciziei (care, susținând în mod necesar dispozitivul fac corp comun cu acesta și se bucură în mod egal de autoritate de lucru judecat). Astfel, admiterea cererii de intervenție principală a fost explicată de instanță prin aceea că, potrivit înscrisurilor de la dosar, intervenientele au aceleași drepturi ca și reclamanții, ceea ce a dus la consecința admiterii nu doar a acțiunii principale, ci și a cererii de intervenție principală.

Or, prin admiterea celor două cereri care au dedus judecății aceleași pretenții în valorificarea unor drepturi subiective identice, pârâții nu pot fi obligați la restituirea imobilului numai către reclamanți, așa cum ar rezulta din dispozitivul hotărârii. Echivocitatea dispozitivului astfel întocmit se repercutează și asupra aplicării acestuia întrucât hotărârea fiind susceptibilă de executare silită ar rezulta, contrar soluției adoptate de instanță, că ar fi beneficiari ai titlului executoriu numai reclamanții. Or, calea procedurală reglementată de art. 281 1 C. proc. civ. are ca rațiune și evitarea impedimentelor la executarea silită (potrivit art. 399 alin. 1 C. proc. civ. putându-se formula contestație la executare pentru lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc.

civ.). În consecință, se constată că în cauză, prin admiterea cererii principale și a celei de intervenție în interes propriu, ambele având ca obiect aceleași pretenții, dispozitivul hotărârii nu putea conține decât de o manieră echivocă, neclară, susceptibilă de interpretare, obligarea pârâților la executarea prestației (predarea imobilului) doar către reclamanți. Aprecierea în sens contrar a primei instanțe s-a făcut cu încălcarea dispoz. art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage nelegalitatea soluției și incidența motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de prevederile legale anterior menționate, recursul va fi admis și modificată încheierea atacată.

Drept urmare, prin admiterea cererii formulate, va fi lămurit dispozitivul deciziei nr. 52 din 20 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că pârâții sunt obligați la restituirea imobilului nu doar către reclamanți, ci și către intervenientele în interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.M.N. și L.I.C. împotriva încheierii de ședință din data de 26 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică încheierea în sensul că admite cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 52 din 20 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Lămurește dispozitivul deciziei în sensul că pârâții sunt obligați la restituirea imobilului în litigiu și către intervenientele R.M.N. și L.I.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.