ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1281/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2

februarie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

petentele R.M.N. și L.I.C. au solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului

deciziei nr. 52 din 20 februarie 2006 pronunțată de această instanță.

În motivarea cererii s-a arătat că,

potrivit deciziei menționate, în alin. (3) al dispozitivului s-au admis cererea

principală și cea de intervenție în interes propriu, dar au fost obligați

pârâții să lase doar reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul situat în București.

Instanța a avut în vedere prin

noțiunea de „reclamant” și pe interveniente, având în vedere că și acestea

dețin un drept de proprietate asupra acelorași imobile, aspect ce rezultă în

mod indubitabil din considerentele deciziei, prin care motivându-se

admisibilitatea intervenției în interes propriu, se constată că intervenientele

au aceleași drepturi ca reclamanții.

Cu toate acestea, este necesară

corelarea celor dispuse prin dispozitiv cu cele reținute în motivarea deciziei

și stabilirea expresă că pârâții sunt obligați să lase în deplină proprietate

și posesie apartamentele și intervenientelor în interes propriu.

Prin încheierea pronunțată la 26

aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea

ca nefondată, apreciind că dispozitivul este neechivoc și că indică drept

beneficiari ai admiterii acțiunii doar pe reclamanți.

Faptul că în considerentele deciziei

se fac aprecieri cu privire la dreptul intervenienților este nerelevant, prin

prisma lămuririi dispozitivului unei hotărâri, în înțelesul art. 281

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs petentele care au susținut greșita apreciere asupra

caracterului clar, neechivoc al dispozitivului și încălcarea prevederilor art.

281

1

C. proc. civ. în adoptarea soluției.

Astfel, dispozitivul deciziei nu

poate fi considerat neechivoc și nici în concordanță cu cele arătate în

considerente decât în măsura în care se apreciază că în conținutul noțiunii de

reclamant intră și aceea de intervenient în interes propriu.

În acest sens, în motivarea deciziei

se reține, cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție în interes

propriu, că intervenientele au aceleași drepturi ca și reclamanții, ceea ce le

justifică prezența în proces și că urmează să fie admisă atât cererea

principală, cât și cererea de intervenție principală.

Cum cele două cereri au fost admise

în tot – atât în privința nulității contractelor de vânzare-cumpărare, cât și

cu privire la obligarea pârâților de a lăsa în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilele, concluzia nu poate fi aceea de obligare a pârâților la

predarea imobilelor doar către reclamanți, așa cum se desprinde din

dispozitivul hotărârii.

Examinând criticile deduse

judecății, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora în

sensul următoarelor considerente:

Dispozițiile art. 281

1

C.

proc. civ. care au constituit temeiul juridic al cererii petentelor permit

instanței ca, după momentul dezînvestirii prin pronunțarea soluției, să aducă

lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului.

În speță, potrivit deciziei

pronunțate (nr. 52 din 20 februarie 2006) Curtea de Apel București, urmare a

admiterii apelului declarat, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a

admis acțiunea principală și cererea de intervenție principală.

În consecință, a constatat nulitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți și i-a obligat pe aceștia

să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul.

În aceste condiții, contrar

aprecierii primei instanțe, dispozitivul hotărârii nu este neechivoc, câtă

vreme prin cele două cereri, principală și de intervenție, au fost deduse

judecății aceleași pretenții, astfel încât prin admiterea lor, pârâții au

devenit obligați în egală măsură față de reclamanți și intervenienți.

Soluția în acest sens a

dispozitivului este explicată și prin considerentele deciziei (care, susținând

în mod necesar dispozitivul fac corp comun cu acesta și se bucură în mod egal

de autoritate de lucru judecat).

Astfel, admiterea cererii de

intervenție principală a fost explicată de instanță prin aceea că, potrivit

înscrisurilor de la dosar, intervenientele au aceleași drepturi ca și

reclamanții, ceea ce a dus la consecința admiterii nu doar a acțiunii

principale, ci și a cererii de intervenție principală.

Or, prin admiterea celor două cereri

care au dedus judecății aceleași pretenții în valorificarea unor drepturi

subiective identice, pârâții nu pot fi obligați la restituirea imobilului numai

către reclamanți, așa cum ar rezulta din dispozitivul hotărârii.

Echivocitatea dispozitivului astfel

întocmit se repercutează și asupra aplicării acestuia întrucât hotărârea fiind

susceptibilă de executare silită ar rezulta, contrar soluției adoptate de

instanță, că ar fi beneficiari ai titlului executoriu numai reclamanții.

Or, calea procedurală reglementată

de art. 281

1

C. proc. civ. are ca rațiune și evitarea impedimentelor

la executarea silită (potrivit art. 399 alin. 1 C. proc. civ. putându-se

formula contestație la executare pentru lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea dispozitivului, dacă nu s-a utilizat procedura

prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ.).

În consecință, se constată că în

cauză, prin admiterea cererii principale și a celei de intervenție în interes

propriu, ambele având ca obiect aceleași pretenții, dispozitivul hotărârii nu

putea conține decât de o manieră echivocă, neclară, susceptibilă de

interpretare, obligarea pârâților la executarea prestației (predarea

imobilului) doar către reclamanți.

Aprecierea în sens contrar a primei

instanțe s-a făcut cu încălcarea dispoz. art. 281

1

alin. (1) C.

proc. civ., ceea ce atrage nelegalitatea soluției și incidența motivului de

recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de prevederile legale anterior

menționate, recursul va fi admis și modificată încheierea atacată.

Drept urmare, prin admiterea cererii

formulate, va fi lămurit dispozitivul deciziei nr. 52 din 20 iulie 2006 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că pârâții sunt

obligați la restituirea imobilului nu doar către reclamanți, ci și către

intervenientele în interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.M.N. și

L.I.C. împotriva încheierii de ședință din data de 26 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică încheierea în sensul că

admite cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 52 din 20 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Lămurește dispozitivul deciziei în

sensul că pârâții sunt obligați la restituirea imobilului în litigiu și către

intervenientele R.M.N. și L.I.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

februarie 2011.