ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I Civilă sub nr. 5484/1/2013 din data de

15 noiembrie 2013, reclamanții D.D. și D.H. au formulat contestație în anulare

împotriva Deciziei civile nr. 3941 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC

R. SRL, fără a invoca vreunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de

art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor contestației în anulare, în esență, contestatorii învederează că nu

ei sunt cei care au formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1/2013 a

Curții de Apel din Alba Iulia, deoarece această instanță nu avea competență

materială pentru soluționarea căii de atac; contestația în anulare a fost

trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare, cu

toate că nu trebuia înregistrată, nefiind legal timbrată; din acest motiv,

contestația în anulare a fost sancționată cu nulitatea.

Pe de altă parte, se

mai arată că instanța de apel a interzis mandatarului contestatorilor să

participe la dezbaterile orale, dispoziția instanței fiind consemnată în

încheierea de ședință din 2 septembrie 2011, astfel cum reiese din Decizia

civilă nr. 139/2011.

Contestatorii

învederează că împotriva Deciziei civile nr. 139/2011 a Curții de Apel nu au

promovat recurs (singurul recurs promovat fiind cel din 11 octombrie 2011

împotriva Deciziei civile nr. 5205/2012), astfel că, în mod nelegal s-a făcut

aplicarea dispozițiile art. 246 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la

renunțarea la un recurs pe care nu l-au declarat și s-a dispus obligarea lor la

plata cheltuielilor de judecată către intimata SC R. CH Câmpeni.

De asemenea, se

susține că eronat s-a reținut în decizia atacată cu prezenta contestație în

anulare, incidența art. 246 C. proc. civ. referitoare la concluziile scrise,

întrucât concluziile scrise pot fi depuse numai după încheierea dezbaterilor

orale.

Contestatorii mai

arată că nici dispozițiile art. 246 alin. (3) C. proc. civ. aplicate de

instanța de recurs nu sunt incidente acțiunii din Dosarul nr. 1115/57/2012,

deoarece renunțarea la judecată s-a făcut de către un mandatar fără ca acesta

să dețină o procură specială de la reclamanți (contestatorii cauzei de față).

În ce privește

obiectul contestație în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia civilă

nr. 3941 din 24 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă a luat act de renunțarea recurenților la judecarea recursului, dispunând

obligarea acestora la plata sumei de 4.400 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată către intimata-pârâtă SC R. CH Câmpeni, cheltuieli reduse conform art.

274 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru a decide în

acest sens, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 1

din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a anulat ca

netimbrată contestația în anulare formulată de D.D. și D.I.H., prin mandatar

D.D., împotriva Deciziei nr. 139 pronunțată la 6 septembrie 2011 de aceeași

instanță.

Pentru a se pronunța

astfel, cu privire la chestiunea prejudicială a timbrajului, Curtea de Apel

Alba Iulia a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 139

din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins

apelul declarat de către reclamanții D.D. și D.H. împotriva Sentinței civile

nr. 1883 din 21 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr.

3501/107/2009.

Împotriva acestei

ultime hotărâri, au formulat contestație în anulare reclamanții D.D. și D.I.H.,

invocând faptul că le-a fost încălcat dreptul la apărare; au indicat ca temei

de drept prevederile art. 68 alin. (3), art. 146 și art. 260 alin. (1) C. proc.

civ.

La termenul de

judecată din 17 ianuarie 2013, instanța învestită cu soluționarea contestației

în anulare, a constatat că cererea nu a fost legal timbrată, deși contestatorii

au fost citați cu mențiunea timbrării acestei căi extraordinare de atac, 10 RON

taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferent acesteia.

În consecință, s-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, astfel

cum a fost modificată, dar și a prevederilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr.

32/1995 privind timbrul judiciar, astfel că s-a dispus anularea contestației în

anulare ca netimbrată.

Împotriva acestei

decizii (nr. 1 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă),

contestatorii D.D. și D.H., prin mandatar D.D.I., au declarat recurs, cale de

atac ce fiind înregistrată de Curtea de Apel Alba Iulia la 22 februarie 2013,

instanță care a înaintat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11

martie 2013 spre competentă soluționare.

În ce privește

soluția dată asupra acestui recurs (prin decizia atacată cu prezenta

contestație în anulare), Înalta Curte a constatat că la data de 26 august 2013,

recurenții-contestatori D.D. și D.H. au depus în scris o cerere de renunțare la

judecata recursului, asupra acestui act de dispoziție revenind cu o solicitare

ulterioară, la data de 23 septembrie 2013.

Prin întâmpinarea

depusă la 10 septembrie 2013 (data poștei), intimata-pârâtă SC R. CH SRL

Câmpeni a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de

judecată.

Constatând că această

manifestare de voință a recurenților-contestatori în sensul renunțării la

judecarea căii de atac întrunește condițiile de fond și de formă cerute de

lege, în acord cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., Înalta Curte a luat act

de declarația de renunțare a acestora, apreciindu-se că atare act de voință se

înscrie în principiul disponibilității părților ce guvernează procesul civil.

Constatându-se însă

că renunțarea la judecată a contestatorilor a operat după comunicarea cererii

de recurs către intimata-pârâtă, având în vedere prevederile art. 246 alin. (3)

raportat la dispozițiile art. 298 și 316 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus

obligarea recurenților la 4.400 RON cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă SC R. CH Câmpeni, reduse, conform art. 274 alin. (3) din

același Cod.

La termenul de azi,

Înalta Curte, constatând că cele învederate de contestatori și anterior redate

nu pot fi încadrate în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 317

și art. 318 C. proc. civ., a invocat excepția inadmisibilității cererii.

Căile de atac și

condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a

înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui

proces.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată

doar pentru ipotezele expres și limitativ stabilite prin dispozițiile art. 317

C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi o

hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare

specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care

poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura

de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în

anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când

dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când

instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Prin urmare, pe calea

contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar

nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus

judecății ori cu privire la unele chestiuni incidentale dezlegate de instanța

de recurs (precum renunțarea la recurs, astfel cum contestatorii pretind).

În consecință, față

de cele dezvoltate de contestatori cu titlu de motive ale căii extraordinare de

atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în niciuna dintre dispozițiile

legale anterior enumerate, astfel că, Înalta Curte va respinge contestația în

anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii D.D. și D.H.

împotriva Deciziei nr. 3941 din 24 septembrie 2013 a Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 28 martie 2014.

Procesat de GGC - LM