ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I Civilă sub nr. 5484/1/2013 din data de 15 noiembrie 2013, reclamanții D.D. și D.H. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 3941 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC R. SRL, fără a invoca vreunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, în esență, contestatorii învederează că nu ei sunt cei care au formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1/2013 a Curții de Apel din Alba Iulia, deoarece această instanță nu avea competență materială pentru soluționarea căii de atac; contestația în anulare a fost trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare, cu toate că nu trebuia înregistrată, nefiind legal timbrată; din acest motiv, contestația în anulare a fost sancționată cu nulitatea. Pe de altă parte, se mai arată că instanța de apel a interzis mandatarului contestatorilor să participe la dezbaterile orale, dispoziția instanței fiind consemnată în încheierea de ședință din 2 septembrie 2011, astfel cum reiese din Decizia civilă nr. 139/2011.

Contestatorii învederează că împotriva Deciziei civile nr. 139/2011 a Curții de Apel nu au promovat recurs (singurul recurs promovat fiind cel din 11 octombrie 2011 împotriva Deciziei civile nr. 5205/2012), astfel că, în mod nelegal s-a făcut aplicarea dispozițiile art. 246 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la renunțarea la un recurs pe care nu l-au declarat și s-a dispus obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC R. CH Câmpeni. De asemenea, se susține că eronat s-a reținut în decizia atacată cu prezenta contestație în anulare, incidența art. 246 C. proc. civ. referitoare la concluziile scrise, întrucât concluziile scrise pot fi depuse numai după încheierea dezbaterilor orale.

Contestatorii mai arată că nici dispozițiile art. 246 alin. (3) C. proc. civ. aplicate de instanța de recurs nu sunt incidente acțiunii din Dosarul nr. 1115/57/2012, deoarece renunțarea la judecată s-a făcut de către un mandatar fără ca acesta să dețină o procură specială de la reclamanți (contestatorii cauzei de față). În ce privește obiectul contestație în anulare, Înalta Curte reține următoarele: Prin Decizia civilă nr. 3941 din 24 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a luat act de renunțarea recurenților la judecarea recursului, dispunând obligarea acestora la plata sumei de 4.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC R. CH Câmpeni, cheltuieli reduse conform art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ. Pentru a decide în acest sens, Înalta Curte a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de D.D. și D.I.H., prin mandatar D.D., împotriva Deciziei nr. 139 pronunțată la 6 septembrie 2011 de aceeași instanță. Pentru a se pronunța astfel, cu privire la chestiunea prejudicială a timbrajului, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 139 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins apelul declarat de către reclamanții D.D. și D.H. împotriva Sentinței civile nr. 1883 din 21 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3501/107/2009.

Împotriva acestei ultime hotărâri, au formulat contestație în anulare reclamanții D.D. și D.I.H., invocând faptul că le-a fost încălcat dreptul la apărare; au indicat ca temei de drept prevederile art. 68 alin. (3), art. 146 și art. 260 alin. (1) C. proc. civ. La termenul de judecată din 17 ianuarie 2013, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, a constatat că cererea nu a fost legal timbrată, deși contestatorii au fost citați cu mențiunea timbrării acestei căi extraordinare de atac, 10 RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferent acesteia. În consecință, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată, dar și a prevederilor art. 9 alin. (1) din O.U.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel că s-a dispus anularea contestației în anulare ca netimbrată. Împotriva acestei decizii (nr. 1 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă), contestatorii D.D. și D.H., prin mandatar D.D.I., au declarat recurs, cale de atac ce fiind înregistrată de Curtea de Apel Alba Iulia la 22 februarie 2013, instanță care a înaintat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 martie 2013 spre competentă soluționare. În ce privește soluția dată asupra acestui recurs (prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare), Înalta Curte a constatat că la data de 26 august 2013, recurenții-contestatori D.D. și D.H.

au depus în scris o cerere de renunțare la judecata recursului, asupra acestui act de dispoziție revenind cu o solicitare ulterioară, la data de 23 septembrie 2013. Prin întâmpinarea depusă la 10 septembrie 2013 (data poștei), intimata-pârâtă SC R. CH SRL Câmpeni a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată. Constatând că această manifestare de voință a recurenților-contestatori în sensul renunțării la judecarea căii de atac întrunește condițiile de fond și de formă cerute de lege, în acord cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., Înalta Curte a luat act de declarația de renunțare a acestora, apreciindu-se că atare act de voință se înscrie în principiul disponibilității părților ce guvernează procesul civil.

Constatându-se însă că renunțarea la judecată a contestatorilor a operat după comunicarea cererii de recurs către intimata-pârâtă, având în vedere prevederile art. 246 alin. (3) raportat la dispozițiile art. 298 și 316 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus obligarea recurenților la 4.400 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC R. CH Câmpeni, reduse, conform art. 274 alin. (3) din același Cod. La termenul de azi, Înalta Curte, constatând că cele învederate de contestatori și anterior redate nu pot fi încadrate în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., a invocat excepția inadmisibilității cererii. Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres și limitativ stabilite prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății ori cu privire la unele chestiuni incidentale dezlegate de instanța de recurs (precum renunțarea la recurs, astfel cum contestatorii pretind). În consecință, față de cele dezvoltate de contestatori cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în niciuna dintre dispozițiile legale anterior enumerate, astfel că, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii D.D. și D.H. împotriva Deciziei nr. 3941 din 24 septembrie 2013 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2014. Procesat de GGC - LM