ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 838/2020

Ședința publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S., fostă A.V.A.B.) și C. - Sucursala Iași, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a sentinței civile nr. 200 din 25 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. x/2004.

La 21 mai 2018, reclamanții au depus la dosar o precizare a cererii introductive prin care au indicat faptul că din eroare cauza a fost înregistrată ca având drept obiect "contestație în anulare", cu încălcarea principiului disponibilității, în realitate fiind vorba de o "cerere de constatare nulitate absolută act".

Prin sentința civilă nr. 82/F din 20 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 4 septembrie 2018, sub număr de dosar x/2018

Prin sentința civilă nr. 3095 din 16 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 270 din 18 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 270 din 18 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.â

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Subsumat motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., critică decizia atacată susținând, în esență, că reținerea instanței de apel vizând faptul că nulitatea este condiționată de existența unei vătămări este în contradicție cu dispozițiile art. 176 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează expres că nulitatea unui act nu este condiționată de existența unei vătămări.

În acest context, recurenții apreciază ca fiind incidente și motivele stipulate de pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ.

În opinia recurenților, judecătorul de fond a încălcat și norma prevăzută de art. 235 C. proc. civ., vizând caracterul interlocutoriu al încheierii prin care instanța își verifică din oficiu competența.

Totodată, mai arată recurenții, Curtea de Apel București nu s-a pronunțat pe cererea reclamanților de repunere în termen solicitată prin precizările depuse pentru termenul din 20 iunie 2018, în dosarul nr. x/2018.

Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în esență, în principal anularea recursului în temeiul art. 489 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea din 17 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, recursul a fost transpus în completul de filtru în vederea efectuării procedurii de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ., față de împrejurarea că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în raport de momentul la care a fost promovată cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți A. și B. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenți a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

În susținerea recursului au fost invocate formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege incidente, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

De altfel, recurenții aduc în discuție sentința apelată, relatează opinii despre dezlegările date de instanța de declinare, fără a formula critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunțată în apel, care formează obiectul prezentului recurs.

Prin urmare, simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată, nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurenților nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 270 din 18 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 270 din 18 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2020.