ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 831/2020

HOTĂRÂRE
15.05.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 831/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, la 21 iunie 2018, îndreptată prin încheierea din 17 iulie 2018, a fost suspendată judecata contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 66/CM din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2016, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Urmare a referatului întocmit la 26 iunie 2018, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării, stabilindu-se termen la 26 septembrie 2018.

Prin încheierea din 26 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a fost respinsă sesizarea de perimare a contestației în anulare formulată de contestatorul A. și s-a constatat cauza în stare de suspendare.

La 14 ianuarie 2019, A. a formulat o cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei și judecata în lipsă.

Pentru soluționarea cererii de repunere pe rol a cauzei a fost stabilit termen la 27 martie 2019, termen la care a fost încuviințată cererea de repunere pe rol, iar prin decizia civilă nr. 113/CM din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția perimării, invocată din oficiu, și, în consecință, s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 66/CM din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L..

La 25 aprilie 2019, împotriva deciziei civile nr. 113/CM din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul nu a fost motivat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că inadmisibilitatea recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 6 martie 2020 a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen pentru discutarea excepției tardivității și pentru soluționarea recursului.

În raport cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se reține prioritatea analizării excepției tardivității declarării recursului, excepție de procedură absolută, dirimantă și peremptorie, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Analizând excepția tardivității declarării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru considerentele care succed:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie prin care Curtea de Apel Constanța a constatat perimată contestația în anulare.

Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Termenul de recurs instituit de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se constată că recursul a fost declarat la 25 aprilie 2019, iar în raport cu data pronunțării decizie recurate, respectiv 27 martie 2019, acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Distinct de cele reținute, este de menționat că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părțile au obligația ca, în condițiile legii, să îndeplinească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la pronunțare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează să respingă ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 113/CM din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 113/CM din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2110/2019
are la judecată. Prin încheierea din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, ca urmare a neîndeplinirii prevederilor art. 411 al
ÎCCJ 2019-09-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1389/2019
ției netimbrării cererii de repunere pe rol, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol și acordarea unui nou termen de judecată. La 23.06.2017, constatându-se lipsa părților și lipsa unei solicitări de judecare în lipsă, s-a menținut măsura
ÎCCJ 2019-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 824/2019
ția ce urmează a fi pronunțată în Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Constanța ce are ca obiect completare act deces. Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, la data de 24.02.2017, a fost suspen
ÎCCJ 2020-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2385/2020
onarea apelului formulat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 1763 din 29.08.2017 a Tribunalului Constanța, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B., conform dispozițiilor art. 242 ali
ÎCCJ 2020-12-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2599/2020
fov și E., pentru lipsa părților. Împotriva acestei încheieri, recurentul C. prin reprezentant legal F. a formulat cerere de recurs, la data de 26 martie 2018. Prin decizia nr. 1669 din 10 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secț
Sursă