ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2020

Ședința publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015*, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București - RADET (RADET) a chemat în judecată pe pârâții A., B. și C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 2.188.495,08 RON, reprezentând despăgubiri constând în contravaloare lipsă folosință teren, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare achitate de reclamantă către terțul D. în temeiul deciziei civile nr. 282A din 15 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2010 modificată prin decizia civilă nr. 7180 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pârâții au depus întâmpinări prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1131 din 30 martie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată. A obligat reclamantă să-i plătească pârâtului C. suma de 9.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal reclamanta RADET prin administrator judiciar, iar pârâtul A. a formulat apel incident, solicitând schimbarea în parte a sentinței civile în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1314A din 21 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamanta RADET și a anulat ca netimbrat apelul incident formulat de pârâtul A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta RADET, prin care a solicitat admiterea cererii formulate în sensul obligării în solidar a pârâților la plata sumei de 2.188.495,08 RON și a cheltuielilor de judecată efectuate în stadiul procesual al fondului.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel nu a aplicat și interpretat corect prevederile legale din materia răspunderii civile contractuale deoarece a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile atragerii acestei răspunderi din partea intimaților-pârâți care nu și-ar fi respectat obligațiile prevăzute în contractele de mandat încheiate cu recurenta-reclamantă. Se arată în continuare că fapta ilicită este reprezentată de îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de către fiecare dintre intimații-pârâți.

Cu privire la intimatul-pârât A., se susține că au fost ignorate susținerile recurentei-reclamante prin care aceasta a arătat că intimatul-pârât nu a dat dispoziție compartimentelor din subordinea sa de a se informa cu privire la regimul juridic al terenului aparținând terțului D., conform celor precizate în autorizația de construire și în certificatul de urbanism. Se apreciază că simpla referire a instanței de apel care a reținut că nu i se poate imputa vreo faptă ilicită deorece intimatul-pârât nu era răspunzător pentru executarea defectuoasă a lucrărilor de deviere a conductelor și nici pentu depășirea limitelor autorizației de construire nu reprezintă o motivare convingătoare. Recurenta-reclamantă afirmă că, prin omisiunea de a dispune verificările necesare, intimatul-pârât a încălcat prevederile art. 14 din contractul de mandat și că această încălcare are caracter ilicit.

În ceea ce îl privește pe intimatul-pârât B., se arată că acesta nu a dispus măsurile ce se impuneau pentru punerea în aplicare a deciziei civile nr. 282A din 15 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2010, dar instanța de apel nu a reținut că astfel ar fi comis o faptă ilicită deoarece dosarul respectiv nu fusese soluționat irevocabil în timpul mandatului său, decizia fusese atacată cu recurs (cale de atac ce era suspensivă de executare) și cuantumul contravalorii lipsei de folosință a terenului în discuție a fost stabilit de instanța de recurs după expirarea mandatului său. În opinia recurentei-reclamante, intimatul-pârât trebuia să aibă prudența și diligența unui bun administrator în sensul de a înștiința consiliul de administrație, auditorul intern și financiar pentru a se dispune măsurile de ridicare a conductelor de termoficare de pe terenul terțului și să achite acestuia despăgubirea stabilită de instanța, executând astfel de bună-voie dispozițiile hotărârilor judecătorești respective, evitând astfel procedura de executare silită.

Referitor la intimatul-pârât C., se arată că în mod greșit a reținut instanța de apel că acesta a comis o faptă ilicită, având în vedere că nu a dispus măsurile pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin hotărârile judecătorești de a se desființa și ridica construcțiile de pe terenul proprietatea terțului D., cu toate că fusese informat cu privire la consecințele ce decurgeau din neaducerea la îndeplinire a obligațiilor de mai sus.

Se mai arată că prejudiciul este reprezentat de suma de 2.188.495,08 RON, cauzat de cei trei intimați-pârâți care au deținut în mod succesiv funcția de director general și a căror răspundere a fost stabilită prin raportul de control întocmit de Serviciul Control Financiar de Gestiune din cadrul RADET. Recurenta-reclamantă precizează și cota-parte din prejudiciu care, în opinia sa, ar trebui suportată de fiecare intimat-pârât.

În privința raportului de cauzalitate, se susține că prejudiciul este consecința directă a executării necorespunzătoare a obligațiilor de către intimații-pârâți, care și-au exercitat cu neglijență atribuțiile decurgând din contractele de mandat.

Recurenta-reclamată arată că răspunderea intimaților-pârâți este solidară, invocând prevederile art. 1382 C. civ., art. 24 raportat la art. 16 alin. (1)-(4) din O.U.G. nr. 109/2011 și ale art. 12 alin. (3) din contractul de mandat.

Decizia recurată este criticată și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intimatului-pârât C., considerându-se că acest cuantum este exagerat și vădit disproporționat față de activitatea desfășurată de apărătorul intimatului-pârât.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți au depus întâmpinări, iar intimații-pârâți A. și C. au invocat excepția nulității recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsurilor la întâmpinări depuse de RADET, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Toate părțile au depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, va reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Se constată că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că au fost încălcate prevederile art. 1350 C. civ., care guvernează răspunderea civilă contractuală, însă susținerile acesteia nu constituie veritabile critici de nelegalitate deoarece nu se arată cum anume, aplicat la speța de față, instanța de apel a aplicat sau a interpretat greșit această prevedere legală. Din modul în care recurenta-reclamantă a înțeles să motiveze calea de atac, se observă că aceasta critică soluția instanței de apel pe aspecte de netemeinicie, și nu de nelegalitate, ignorând astfel caracterul de cale extraordinară de atac a recursului. Recurenta-reclamantă readuce în discuție aspecte de fapt, cum ar fi stabilirea faptelor ilicite comise de fiecare dintre intimații-pârâți, stabilirea cotei parte din prejudiciu, stabilirea vinovăției și a raportului de cauzalitate, chestiuni care nu pot fi analizate de instanța de recurs.

În ceea ce privește critica legată de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond intimatului-pârât C., Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art, 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Din considerentele acestei decizii, rezultă că în calea de atac a recursului nu pot fi analizate aspecte care țin de raportul dintre cuantumul cheltuielilor de judecată, complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, acestea constituind aspecte de netemeinicie, și nu de nelegalitate, analiza lor fiind incompatibilă cu caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București - RADET prin administrator judiciar.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE BUCREȘTI-RADET prin administrator judiciar E.. împotriva deciziei nr. 1314 A din 21 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.