ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 745/2020

HOTĂRÂRE
03.04.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 745/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 3 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la data de 27 februarie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA, solicitând:

- să fie obligată pârâta să-i emită o decizie de recalculare a pensiei începând cu 01.01.2016, prin care se majoreze punctajul mediu anual cu 50 % pentru perioada în care a desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în condiții speciale și să-i determine punctajul mediu annual, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani,

- să fie obligată pârâta la indexarea punctajului mediu anual cu coeficientul de corecție comunicat de INS și

- să fie obligată pârâta la plata sumelor ce i se cuvin cu titlu de drepturi de pensie ca urmare a recalculării începând cu data de 01.01.2016.

A solicitat și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 404 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Hunedoara, secția I Civilă a admis, în parte, acțiunea de asigurări sociale formulată și precizată de reclamantul A. împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA și, în consecință:

A obligat pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA să-i emită reclamantului o decizie de recalculare a drepturilor de pensie, prin care să acorde majorarea cu 50% a punctajului anual realizat pentru întreaga perioadă de activitate desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă și să determine punctajul mediu anual, cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.01.2016.

A obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele de pensie astfel rezultate, începând cu aceeași dată.

A respins, în rest acțiunea precizată.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1137/2018 pronunțată la data de 26 iulie 2018 în același dosar, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 404/19.04.2018 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2018, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA.

A dispus completarea dispozitivului hotărârii după cum urmează:

"Obligă pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA să-i emită reclamantului o decizie de recalculare a drepturilor de pensie prin care să acorde majorarea cu 50% a punctajului anual realizat pentru întreaga perioadă de activitate desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă și în locuri de muncă încadrate în condiții speciale și să determine punctajul mediu anual cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.01.2016".

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în procedura de completare a hotărârii.

Împotriva acestor sentințe a declarat apel pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA, solicitând, în principal, admiterea apelului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei în vederea rejudecării, iar în subsidiar, anularea hotărârii și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția I Civilă la data de 27 septembrie 2018.

În cursul soluționării apelului, prin încheierea din 20 decembrie 2018, atacată în cauză, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, conform art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. și a trimis dosarul în arhivă, în nelucrare, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 81/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018.

La data de 3 aprilie 2019, recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva încheierii anterior menționate.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 aprilie 2019.

În cadrul recursului formulat, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate și reluarea judecății, invocând faptul că deciziile nr. 69 din data de 15 octombrie 2018 și nr. 81 din data de 26 noiembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarele x/2018 și y/2018, nu sunt aplicabile în speță.

A precizat că deciziile anterior menționate, pronunțate de Înalta Curte în cauze având ca obiect pronunțarea unor hotărâri în vederea dezlegării unor chestiuni de drept prealabile, reglementează aplicabilitatea dispozițiilor art. 169

1

din Legea nr. 263/2010 situațiilor în care drepturile de pensie s-au născut în baza Legii nr. 3/1977 (act normativ cu un conținut diferit de cel al Legii nr. 19/2000).

A considerat că în mod greșit a stabilit instanța de apel că ipoteza premisă și situația dedusă judecății ar fi aceeași cu cea avută în vedere în contextul deciziilor anterior menționate (anume situația când titularului dreptului de pensie și beneficiar al recalculării i s-a emis de către Casa de Pensii o decizie de recalculare în temeiul art. 169

1

din Legea nr. 263/2010).

În cazul recurentului-reclamant, Casa Județeană de Pensii Hunedoara nu a emis o asemenea decizie, deși art. 169

1

alin. (5) din Legea nr. 263/2010 prevede că recalcularea prevăzută la alin. (1)-(4) ale aceluiași text de lege se efectuează în termen de 24 de luni, calculat de la data de 1 ianuarie 2016.

Ca atare, a considerat că este exclusă aplicabilitatea dispozițiilor art. 169

2

din Legea nr. 263/2010, situația sa fiind diferită de situația premisă avută în vedere în sesizările Înaltei Curți care au generat pronunțarea deciziilor nr. 69/2018 și, respectiv, nr. 81/2018.

Intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA a depus la dosar, la data de 7 mai 2019 (data plicului poștal) întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat, ca tardiv formulat, deoarece cauza ce formează obiectul dosarului a fost repusă pe rol, apreciind, totodată, că recursul este și lipsit de interes.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, magistratul asistent raportor apreciind că recursul este admisibil în principiu și a fost declarat în termenul legal.

Prin raport s-a precizat că instanța urmează a se pronunța, cu prioritate, asupra excepțiilor tardivității și lipsei de interes a căii de atac, invocate de către intimata-pârâtă.

Prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând excepțiile invocate prin întâmpinare de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., raportat la cele ale art. 414 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării procesului poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară.

Același alin. (1) al art. 414 din C. proc. civ. precizează că, în situația în care suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Conform celui de al doilea alineat al textului art. 414 C. proc. civ., de asemenea aplicabil cauzei, recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.

Având în vedere textele legale anterior menționate, precum și faptul că încheierea de suspendare a cauzei a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, rezultă că recursul declarat în cauză a fost declarat în termen, excepția tardivității fiind neîntemeiată.

Sub un al doilea aspect, cu privire la excepția lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă, se reține că această excepție este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., instanța are obligația să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia.

Condiție de exercițiu a acțiunii civile, interesul reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare

În doctrină, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale, actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat cererea.

Interesul procesual este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau recursul sunt forme de manifestare a acțiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie.

Ca atare, interesul procesual actual, legitim și personal este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, așadar, și în recurs, cum este situația supusă examinării.

Așa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, prin încheierea din 20 decembrie 2018, atacată în cauză, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, conform art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 81/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018.

Din verificările efectuate de instanța de recurs se constată, pe de o parte, că la data de 18 aprilie 2019, instanța de apel a repus cauza pe rol, iar la data de 4 iunie 2019, cauza a fost soluționată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, fiind pronunțată decizia civilă nr. 777 din 4 iunie 2019.

În aceste condiții, apare ca lipsit de interes demersul procesual al recurentului-reclamant, de a ataca cu recurs încheierea prin care judecarea apelului declarat de intimata-pârâtă a fost suspendată, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 81/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018, deoarece judecata în calea de atac a fost reluată, apelul declarat de intimata-pârâtă fiind soluționat la data de 4 iunie 2019, prin decizia civilă nr. 777 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Având în vedere toate considerentele mai sus arătate, Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat în cauză, ca lipsit de interes.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 20 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-22
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1646/2020
Ședința publică din data de 22 septembrie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I Civilă, la 22 febr
ÎCCJ 2020-03-20
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2020
Ședința publică din data de 20 martie 2020 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la 27 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Hunedoara,
ÎCCJ 2019-12-12
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2384/2019
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 15 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în ju
ÎCCJ 2019-12-12
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2385/2019
Ședința publică din data de 12 decembrie 2019 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 06.03.2018 sub nr. x/2018
ÎCCJ 2019-12-12
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2378/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă din 12 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara a
Sursă