ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2020

Ședința publică din data de 24 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 10 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată Tribunalul Neamț, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 168 alin. (1)-(3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 1 pct. 4 și cu art. 1 pct. 35 din același act normativ, Ordinul președintelui ANAF nr. 1760/2018 (publicat în Monitorul Oficial nr. 667/31 iulie 2018), privind procedura de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă de către plătitorul de venit într-un cuantum mai mare decât cel legal datorat.

Prin sentința nr. 1102/2019 din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reținut că, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 10 septembrie 2019, în cauză, sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii (actual art. 269 alin. (2), motiv pentru care, reclamanta avea posibilitatea de a alege între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv, fie instanța de la domiciliul reclamantei, fie instanța de la locul de muncă al acesteia.

În speță, tribunalul a constatat că reclamanta are domiciliul în orașul Roman, județul Neamț, iar locul de muncă, în legătură cu care reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale, este situat la Judecătoria Roman, instanță aflată în circumscripția Tribunalului Neamț.

În cuprinsul considerentelor, se mai arată că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță, deoarece acestea reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Totodată, se menționează că textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv, când una din aceste părți are legitimare procesuală activă sau pasivă.

Așadar, în opinia instanței, în cea dintâi situație, reclamantul va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Tribunalul constată că, în cauză nu este îndeplinită prima condiție, în sensul că reclamanta nu funcționează ca grefier în cadrul Tibunalului Neamț, condiția premisă de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din cod fiind aceea ca judecătorul (după caz, grefierul) să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță.

Totodată, se mai arată că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, astfel încât, nu este îndeplinită condiția de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. atunci când reclamanta își desfășoară activitatea ca grefier la o altă instanță decât cea competentă, potrivit legii, ci competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Tribunalului Neamț, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Pentru aceste motive, Tribunalul Suceava a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Neamț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 98 din 13 februarie 2020, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Neamț a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2), alin. (2)

1

și alin. (3) C. proc. civ., reținând că actuala formă a textului de lege a avut la bază decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - RIL nr. 7/2016, pronunțată în dosar nr. x/2016 și Decizia din 26 aprilie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate formulată, constatându-se că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale, dispozițiile art. 127 alin. (1)-(2) C. proc. civ. fiind constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Astfel, raportat la calitatea persoanelor litigante, în cauză erau incidente dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

, cu trimitere la art. 127 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., situație în care, reclamanta, având opțiunea de a alege una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea și cu care înțelege să se judece în prezenta cauză, în mod legal a învestit Tribunalul Suceava, motiv pentru care, Tribunalul Suceava nu putea să își decline competența de soluționare a cauzei.

Reținând că instanța sesizată de același grad este situată în circumscripția unei curți de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Bacău, Tribunalul Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 martie 2020, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Suceava și Tribunalul Neamț - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect obligarea pârâtului, Tribunalul Neamț, la rectificarea unor documente fiscale privind reținerea impozitului pe veniturile obținute de reclamantă pentru o perioadă în care aceasta susține că a fost scutită de la plata unui astfel de impozit, în vederea restituirii sumelor reținute, în temeiul dispozițiilor art. 168 alin. (1)-(3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 1 pct. 4 și cu art. 1 pct. 35 din același act normativ, precum și în temeiul Ordinului președintelui ANAF nr. 1760/2018.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe obligația de a face, având ca obiect drepturi salariale.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă reține că reclamanta activează în calitate de grefier în cadrul Judecătoriei Roman, iar pârâtul chemat în judecată este Tribunalul Neamț.

Având în vedere că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt aplicabile atât în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, cât și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, rezultă că, atunci când instanța competentă, potrivit legii, are calitatea de parte în proces, devine incident unul dintre cazurile de competență teritorială facultativă.

Astfel, în speță, calitatea reclamantei atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., indiferent de instanța pe lângă care își desfășoară activitatea, în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Neamț.

Astfel, în raport de prevederile art. 127 alin. (1), raportat la alin. (2)

1

și 3 C. proc. civ., calitatea de pârât a Tribunalului Neamț exclude competența de soluționare a cauzei de către această instanță.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Suceava, în circumscripția căreia se află Tribunalul Suceava, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Bacău, în circumscripția căreia se află Tribunalul Neamț, rezultă că Tribunalul Suceava este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1), (2)

1

și 3, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Dată în camera de consiliu și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea greferi instanței.