ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3967/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 28 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea A. S.R.L. reprezentată legal prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, a solicitat anularea deciziei nr. 3841/28.10.2016 de soluționare a contestației administrative emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, a deciziei de impunere nr. x/19.02.2016, a deciziei nr. F-NT 45/22.-02.2016 privind modificarea bazei de impunere, a RIF nr. x/19.02.2016, precum și a deciziei referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/23.02.2016, toate emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, în privința sumei cu titlu de TVA impuse suplimentar de 604.184 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere și în privința modificării bazei de impozitare cu suma de 2.517.433 RON.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 102 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț și a anulat decizia nr. 3841/28.10.2016 emisă de D.G.R.F.P. Iași, precum și deciziile nr. F-NT 44/19.02.2016, nr. F-NT 45/22.02.2016 și nr. 2292/23.02.2016 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Astfel, arată că intimata-reclamantă a contestat parțial decizia de impunere, precum și decizia de modificare a bazei de impozitare, în ceea ce privește TVA de plată suplimentară în sumă de 604.184 RON și în cea ce privește baza impozabilă stabilită suplimentar cu care s-a diminuat pierderea fiscală, în sumă de 2.517.433 RON. Motivele pentru care instanța de fond a admis cererea și a anulat deciziile contravin cadrului legal aplicabil. Instanța a reținut că reclamanta a înregistrat în mod defectuos în contabilitate contractul de societate civilă, această înregistrare defectuoasă conducând la o compensare de creanțe între cele două părți. Aceste argumente încalcă flagrant prevederile art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, potrivit cărora orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează într-un document justificativ, ce stă la baza înregistrărilor în contabilitate, aceste documente justificative angajând răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Astfel, în urma verificării actelor puse la dispoziție de societate și a evidenței contabile a veniturilor și cheltuielilor, s-a constatat că suma de 2.517.433 RON reprezentând bază impozabilă suplimentară cu care s-a diminuat pierderea fiscală reprezintă prețul la care a fost preluat de către asociatul unic al A. S.R.L., respectiv Primăria Municipiului Piatra Neamț, o parte din clădirea Stației de sosire telescaun, reprezentând livrare de bunuri, pentru care nu s-a emis factură și nu s-a înregistrat venitul. Deci, suma reprezintă venituri neînregistrate și nefacturate de societate către asociatul său unic, aferente livrării unui mijloc fix înregistrat în contul 212.04-Construcții în luna august 2013 și înstrăinat în luna septembrie 2015. Prin art. 1 al actului adițional nr. x la contractul de societate civilă nr. 56297/8.12.2006 s-a aprobat preluarea în proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamț a unei părți din clădirea "Stație sosire telescaun" în valoare de 2.517.433 RON, înscrisă în CF la nr. 54947-C1-U2. Conform contractului de societate, care a avut ca obiect realizarea obiectivului "Dezvoltare infrastructură turistică Cozla", Municipiul Piatra Neamț și A. S.R.L. au adus ca aport bunuri, bani sau prestații în muncă și, în funcție de cota parte a fiecăruia la realizarea obiectivului, urmau să preia în proprietate privată o cotă parte din investiție, adică proporțional cu suma investită conform art. 50.1 și 50.2 din contract. A. S.R.L. a convenit să compenseze datoriile către Primăria Piatra Neamț cu parte din obiectivul de investiții, fapt ce reprezintă o vânzare de mijloc fix pentru care sunt aplicabile reglementările Codul fiscal. Astfel, transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului fix este o livrare de bunuri, indiferent de modalitatea de plată, pentru care trebuia întocmită factură fiscală. Potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1802/2014 orice compensare între elementele de active și datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă, toate creanțele și datoriile trebuind înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de documente justificative, conform principiului necompensării prevăzut expres de pct. 56 din Ordin. Pe cale de consecință, eventuale compensări între creanțe și datorii față de aceeași entitate pot fi înregistrate numai după contabilizarea lor corespunzătoare. Drept urmare, în temeiul art. 6 din Codul fiscal, organul fiscal a fost îndreptățit să aprecieze relevanța stării de fapt fiscale și să adopte soluția în raport de elementele relevante pentru impunere. În același sens sunt și dispozițiile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, care reglementează principiului prevalenței economicului asupra juridicului. Referitor la reținerea instanței potrivit căreia în cauză nu s-a realizat un transfer de proprietate, ci s-a predat o parte din investiția realizată în comun, în schimbul sumei investite de Municipiul Piatra Neamț, recurenta-pârâtă arată că A. S.R.L. a înregistrat în evidența contabilă în contul 212.04 partea din clădirea Stației sosire telescaun, recunoscând astfel apartenența mijlocului fix, adică aflarea acestuia în proprietatea societății. Aceeași situație juridică referitoare la dreptul de proprietate asupra clădirii rezultă și din extrasul de carte funciară nr. x-C1 al Biroului de cadastru și publicitate imobiliară Piatra Neamț. În raport de dispozițiile art. 19 alin. (1) din Codul fiscal intimatul-reclamant avea obligația să calculeze profitul impozabil ca diferență între veniturile din orice sursă și alte elemente similare acestora și cheltuielile efectuate în scopul realizării veniturilor. Cât privește TVA necolectată, aferentă acestor venituri neînregistrate și nefacturate (rezultate din livrarea mijlocului fix înregistrat în contul 212.04), recurenta-pârâtă evidențiază același elemente referitoare la preluarea în proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamț a părții de clădire și la compensarea unor datorii ale societății reclamante față de Primăria Piatra Neamț, care reprezintă vânzare de mijloc fix căreia i se aplică reglementările Codul fiscal. Transferul dreptului de proprietate asupra imobilului este considerat livrare de bunuri, chiar dacă este modalitatea de plată a unei datorii, iar operațiunea este impozabilă din perspectiva TVA chiar dacă se stinge o datorie față de cumpărător rezultată din creanța acestuia față de propria societate, pe care a împrumutat-o. În final, recurenta arată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile considerării operațiunii ca intrând în sfera de aplicare a TVA, după cum urmează: operațiunea este o livrare de bunuri în sfera taxei, efectuată cu plată, conform art. 128 alin. (1) și (5) din Codul fiscal, locul livrării este în România, livrarea este realizată de o persoană impozabilă care acționează ca atare, livrarea bunului este rezultatul desfășurării unei activități economice.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, arată că, în conformitate cu prevederile contractului de societate civilă nr. 57927/8.12.2006, Municipiul Piatra Neamț a adus ca aport o cotă-parte din cheltuielile investiției, la momentul încheierii contractului în valoare de 3.605.967 RON, ulterior majorată la 7.692.819 RON, așa cum s-a menționat în HCL nr. 177/2015. Potrivit art. 50.1 din contractul de societate civilă, Municipiul Piatra Neamț era îndrituit ca, la terminarea lucrărilor obiectivului, să preia în proprietate cota-parte din investiție ce-i revine, proporțional cu suma investită. Societatea reclamantă are ca asociat unic pe Municipiul Piatra Neamț. Faptic și scriptic s-a realizat o scoatere din contabilitatea societății a valorii de investitie aferentă bunului (proporțională cu contribuția Municipiului) și înscrierea acesteia în contabilitatea Municipiului. Preluarea cotei-părți din clădirea Stației sosire telescaun a fost aprobată prin HCL nr. 177/2015. Cota parte din investiție există ca valoare în contabilitatea Primăriei Piatra Neamț, însă nu există fizic și, din acest motiv, nu se poate interpreta că a avut loc un transfer de proprietate. Or, suma de 604.184 RON cu titlu de TVA face parte din valoarea TVA aferentă contribuției Municipiului la contractul de societate și a fost achitată prin plata facturilor către furnizori pentru lucrările finanțate de Primărie în cadrul proiectului, dovadă în acest sens stând anexele nr. 1 și 2 la HCL nr. 177/2015 și raportul de expertiză extrajudiciară. Reprezentând parte din contravaloarea TVA aferentă contribuției Municipiului la contractul de societate, nu mai poate face obiectul unei alte plăți cu titlu de TVA întrucât ar reprezenta o dublă impunere, care ar contraveni normelor de drept și ar conduce la îmbogățirea fără justă cauză a ANAF. Mai mult, realizarea operațiunii de preluare a cotei-părți din investiție corespunzătoare contribuției Municipiului nu se putea face prin facturări reciproce întrucât Primăria Piatra Neamț nu este plătitoare de TVA, deci nu s-ar fi putut include în facturi valoarea TVA, ceea ce ar fi pus intimata-reclamantă în situația imposibilității deducerii TVA. Problema de drept supusă judecății a fost acea dacă operațiunea reprezintă o livrare de bunuri sau reprezintă acordarea unui drept real, în sensul art. 292 alin. (2) lit. e) din noul Codul fiscal, operațiune scutită de TVA. Pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut corect că nu a existat o livrare de bunuri, în sensul art. 128 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Recurenta-pârâtă afirmă fără temei că între părțile contractului ar fi intervenit compensarea unei datorii. În realitate, nu a existat o asemenea compensare, ci s-a realizat o delimitare fizică a contribuției părților la contractul de societate civilă, acordându-se dreptul de proprietate asupra unei cote-părți din clădirea stației, în schimbul sumei investite de Municipiul Piatra Neamț. Este adevărat că întreaga construcție a fost întabulată pe numele societății reclamante, însă aceasta a fost dezmembrată pe cote-părți tocmai pentru a se stabili și fizic cota-parte care revine Municipiului pentru investiția sa. Întreaga construcție a fost recepționată ca mijloc fix pentru că legislația în vigoare nu permitea o altă încadrare, însă intimata-reclamantă nu a vândut o parte din construcție pentru a încasa un preț, ci Municipiul a preluat în proprietate o parte din obiectiv, corespunzător investiției sale.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 23 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 8 aprilie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. La termenul menționat, cauza a fost suspendată de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 și, apoi, repusă pe rol, cu termen la 15.07.2020. II. Soluția instanței de recurs Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele motive: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Din deciziile nr. F-NT 44/19.02.2016 și F-NT 45/22.02.2016 precum și din decizia de soluționare a contestației administrative nr. 3841/28.10.2016 rezultă că organul fiscal a procedat la reîncadrarea unei operațiuni care a avut loc între intimata-reclamantă A. S.R.L. și asociatul său unic, Municipiul Piatra Neamț, reîncadrare operată în temeiul dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și art. 6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la suma de 2.517.433 RON socotită bază impozabilă suplimentară, în raport de care, deopotrivă, s-a dispus o diminuare a pierderii fiscale și o impozitare suplimentară în materie de TVA, considerându-se că preluarea de către asociatul unic al societății reclamante a unei părți din clădirea Stației de sosire telescaun (construcție înscrisă în CF x-C1 Piatra Neamț) reprezintă livrare de bunuri, pentru care în mod greșit societatea nu a emis factură și nu a înregistrat venitul. Organul de soluționare a contestației administrative a subliniat că aportul Municipiului Piatra Neamț a fost înregistrat în contabilitatea reclamantei prin contul 456 "Decontări cu asociații" cu cont corespondent 231 "Imobilizări în curs", cu analitice. În luna august 2013, societatea reclamantă a înregistrat în contul 212.04 parte din clădirea Stației sosire telescaun, iar scoaterea din evidența contabilă și înstrăinarea mijlocului fix a fost înregistrată în baza notei contabile 456 = 212.04, cu valoarea de 2.517.433 RON. Potrivit OMFP nr. 1802/2014, cu ajutorul contului 231, cont de activ, se ține evidența imobilizărilor corporale în curs de execuție, în debitul său înregistrându-se valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție, inclusiv cele primite ca aport la capitalul social (456). În debitul contului 456 "Decontări cu acționarii/asociații privind capitalul" se înregistrează, între altele, capitalul subscris de acționari/asociați în natură și/sau numerar precum și aporturile în natură la capitalul entității. În contul 212 "Construcții", care este tot un cont de activ, se ține evidența existenței și mișcării construcțiilor. Luând în considerare că aportul Municipiului Piatra Neamț la realizarea investiției denumită Stație sosire telescaun a fost înregistrat prin contul 456 cu cont corespondent 231, Stația sosire telescaun fiind înscrisă în cartea funciară, ca proprietate a A. S.R.L., precum și că la data de 14.09.2015, conform actului adițional nr. x la contractul de societate civilă încheiat între societatea reclamantă și Municipiul Piatra Neamț s-a aprobat preluarea în proprietatea Municipiului a unei părți din clădirea menționată, iar din evidența contabilă a societății a fost scoasă această cotă-parte de clădire, în baza notei contabile 456=212, fără ca societatea să respecte principiul necompensării, s-a considerat că operațiunea reprezintă livrare de bunuri, pentru care nu s-a emis factură și nu s-au înregistrat venituri. Instanța de fond a admis cererea reclamantei și a anulat actele administrative fiscale, reținând că executarea contractului de societate civilă a fost înregistrată în contabilitatea reclamantei în mod defectuos, ca o compensare de creanțe între cele două părți, aspect care însă nu poate schimba natura relației contractuale existente între părțile contractului de societate civilă (A. S.R.L. și Municipiul Piatra Neamț) și, cu atât mai puțin, efectele produse de acest contract. Or, în baza acestui contract, reține instanța, Municipiul Piatra Neamț a contribuit cu o seamă de investiții la obiectivul clădirii Stației sosire telescaun, contribuție care îl îndrituiește la preluarea cotei-părți din obiectiv, proporțional cu suma investită, conform art. 50.1 din contractul de societate, aspect confirmat și prin încheierea de către părțile contractului de societate civilă a actului adițional nr. x/23.09.2015. Prima instanță s-a referit și la HCL a municipiului Piatra Neamț nr. 177/2017, care ar confirma situația investițiilor la obiectivul turistic și a arătat că înscrierea reclamantei în cartea funciară ca proprietar asupra clădirii nu face dovada dreptului exclusiv de proprietate al acesteia, așa cum a reținut organul fiscal. Prin urmare, tocmai în aplicarea art. 11 din Codul fiscal, instanța de fond a constatat că organul fiscal nu a indicat elemente concrete care să formeze convingerea că în realitate a avut loc înstrăinarea unui bun, care să fie considerată livrare de bunuri în sensul Codul fiscal, rezultând că organul fiscal a făcut o greșită apreciere a realității economice și juridice. Înalta Curte constată că recursul este fondat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 11 și art. 128 alin. (1) și (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Organul fiscal a procedat corect la reîncadrarea operațiunii, în funcție de realitatea economică. Astfel, cota-parte din clădirea Stației sosire telescaun în valoare de 2.517.433 RON a fost transmisă din proprietatea societății A. S.R.L. în proprietatea asociatului unic al acesteia, Municipiul Piatra Neamț. În sensul considerării acestei realități economice pledează împrejurarea că imobilul era înscris în CF nr. x-C1-U2, ca fiind în proprietatea A. S.R.L., dar și în evidența contabilă a societății, unde construcția a fost înregistrată mai întâi în cadrul contului de activ 231-"Imobilizări în curs" și apoi, la finalizarea lucrărilor, în contul 212 "Construcții", în debitul căruia se înregistrează valoarea construcțiilor achiziționate, realizate din producție proprie, primite prin subvenții pentru investiții, ca aport la capitalul social (404, 231, 4871, 456). Evidența contabilă a societății reclamante arată că investițiile Municipiului Piatra Neamț, care are și calitatea de asociat unic al societății, nu numai pe aceea de parte în cadrul contractului de societate civilă, au fost înregistrate ca aport la capitalul social al societății, prin contul 456 "Decontări cu asociații" cu cont corespondent 231 "Imobilizări în curs", iar partea din clădirea Stației sosire telescaun a fost înregistrată în luna august 2012, la finalizare, în contul 212.04. Rezultă din aceste înregistrări, coroborate cu evidența de carte funciară, că investițiile asociatului unic au fost înregistrate ca aport la capitalul social al societății, iar obiectivul realizat a fost înregistrat ca element de activ în patrimoniul societății, dreptul de proprietate al acesteia fiind înscris în cartea funciară. Instanța de fond a apreciat fără temei că nici înregistrările în evidența contabilă și nici evidența de carte funciară nu ar fi relevante în reîncadrarea operațiunii. Înalta Curte constată că, dimpotrivă, acestea sunt elementele certe care confirmă corecta încadrare a operațiunii ca livrare de bunuri, în baza art. 128 alin. (1) și (5) din Codul fiscal - distribuire de bunuri din activele persoanei impozabile către asociații sau acționarii săi. Este adevărat că reclamanta s-a referit la contractul de societate civilă nr. x/8.12.2006, la actul adițional la contract nr. x/23.09.2015 și la HCL a municipiului Piatra Neamț nr. 177/28.05.2015, din care ar rezulta o anumită cotă de investiție la obiectiv a Municipiului Piatra Neamț, în baza căreia părțile contractului de societate civilă au convenit preluarea în proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamț a unei părți din clădirea Stației sosire telescaun, în valoare de 2.517.433 RON. Însă, înscrisurile menționate, la care se adaugă raportul de expertiză contabilă extrajudiciară invocat de reclamantă, ca și susținerile reclamantei sunt inconsistente, incapabile să conducă la concluzia unei greșite încadrări a operațiunii de către organul fiscal. Astfel, intimata-reclamantă afirmă că, la terminarea lucrărilor, clădirea a fost înregistrată din contul investiție în curs în contul de mijloace fixe și, după stabilirea cotelor-părți, a fost acordat asociatului unic al societății -Municipiul Piatra Neamț- dreptul de prorpietate asupra cortei-părți din clădire. Societatea fiind înființată de asociatul unic Municipiul Piatra Neamț, cota-parte din clădirea Stației sosire telescaun trebuia să ajungă în proprietatea asociatului unic, motiv pentru care s-a realizat scoaterea din contabilitatea societății a valorii de investiție a bunului (realizat prin contribuția Municipiului) și înscrierea în contabilitatea Primăriei Municipiului Piatra Neamț. Realizarea operațiunii prevăzute de art. 50.1 și 50.2 din contractul de societate civilă nr. 56927/8.12.2006 nu se putea face prin facturări reciproce întrucât Primăria Piatra Nemț nu este plătitoare de TVA și nu ar fi putut include în facturi valoarea TVA, ceea ce ar fi pus societatea în imposibilitatea deducerii acesteia. Astfel, societatea a apreciat că, în speță, sunt incidente prevederile Codul fiscal referitoare la scutirea de TVA a operațiunii referitoare la acordarea unor drepturi reale, și anume, dreptul de proprietate. Rezultă că însăși intimata-reclamantă arată cum au fost înregistrate investițiile făcute de Municipiul Piatra Neamț, ca investiții în curs ale societății și se referă la calitatea Municipiului de asociat unic al societății. Pe cale de consecință, transferul mijlocului fix din patrimoniul societății în patrimoniul Municipiului a fost corect calificat ca un transfer de proprietate, adică o livrare de bunuri. De altfel, susținerile referitoare la acordarea unui drept real au fost înlăturate chiar de către instanța de fond, această parte a considerentelor nefiind recurată. Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosarul cauzei de către reclamantă trimite la o anexă cu situația cheltuielilor efectuate în baza contractului de societate civilă și la contribuția valorică a celor două părți contractante, însă fără nicio referire la modul de înregistrare a acestor cheltuieli, ceea ce face ca înscrisul să nu aibă relevanță în calificarea operațiunii. Pe de altă parte, același raport răspunde unei solicitări a A. de a se indica maniera în care poate transfera dreptul de proprietate asupra unui obiectiv aflat în proprietatea sa către Municipiul Piatra Neamț, în vederea achitării unor datorii. Expertul arată, în această privință, că transferul de proprietate asupra unui bun este livrare de bunuri, care intră în sfera de aplicare a TVA. HCL a municipiului Piatra Neamț nr. 177/28.05.2015 și actul adițional nr. x/23.09.2015 la contractul de societate sunt neclare și nu demonstrează o altă situație economică decât cea reținută de organul fiscal la încadrarea operațiunii ca livrare de bunuri. Astfel, intimata-reclamantă se referă la HCL nr. 177/2015, însă, așa cum rezultă din cuprinsul actului adițional, aceasta a fost modificată prin HCL nr. 230/30.07.2015, hotărâre de care intimata nu amintește și pe care nu a prezentat-o. Pe de altă parte, actul adițional are clauze confuze și contradictorii. În art. 1 se aprobă "modificarea art. 2 din HCL nr. 177/2015" referitor la valoarea investițiilor preluate în proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamț, de 5.712.683 RON, pentru ca art. 2 și 3 să stipuleze că "se transmite în proprietatea privată a A. obiectivele conform procesului-verbal anexa nr. x la HCL nr. 177/2015 în valoare de 5.712.683 RON", contribuția Municipiului la contractul de societate civilă rămasă după preluarea obiectivelor menționate fiind de "707.167 RON (fără TVA), sumă ce se va înregistra în domeniul privat al Municipiului Piatra Neamț". Se remarcă lipsa de claritate a acestor înscrisuri, nelămuritoare cu privire la operațiunile asupra cărora reclamanta și Municipiul Piatra Neamț au consimțit. Pe de altă parte însă, rezultă cu certitudine că investițiile au fost înregistrate în evidența contabilă a societății, iar imobilul a fost înscris în cartea funciară ca proprietate a reclamantei. Susținerile intimatei-reclamante referitoare la asa-zisa dublă impunere nu pot fi retinute. Intimata arată că suma de 604.184 RON reprezentând TVA face parte din totalul de 1.272.968 RON reprezentând TVA aferentă contribuției Municipiului la contractul de societate menționat și a fost achitată de către Municipiul Piatra Neamț odată cu decontarea facturilor către furnizori pentru lucrările finanțate de către Primărie în cadrul proiectului. În acest context, a apreciat că impunerea sa cu suma de TVA menționată echivalează cu o dublă impunere. Înalta Curte constată că operațiunea pentru care organul fiscal a impus TVA suplimentară este distinctă de plata facturilor către furnizorii de produse și servicii înglobate în mijlocul fix înscris în patrimoniul societății intimate-reclamante. Încadrarea operațiunii ca livrare de bunuri în temeiul art. 128 alin. (1) și (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este cea care atrage atât obligația suplimentară de plată a TVA, operațiunea fiind impozabilă în temeiul art. 126 din Codul fiscal, cât și influența asupra categoriei veniturilor, relevantă la calculul impozitului pe profit, conform art. 19 alin. (1) din Codul fiscal. Or, pentru toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că organul fiscal a procedat la o corectă încadrare a operațiunii economice, în raport de toate datele și informațiile relevante, anterior expuse. A mai reținut instanța că organul fiscal nu a dovedit că societatea reclamantă a dedus TVA aferentă bunului pentru care a transmis dreptul de proprietate, însă, prin cererea introductivă nu s-a invocat neîndeplinirea acestei condiții prevăzute de art. 128 alin. (5) din Codul fiscal. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și prin administrator special C., ca neîntemeiată.