ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4909/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4909/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 745 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Adresei nr. 101259/2008 emisă de Ministerul Justiției, invocată de reclamantul O.C.R., în contradictoriu cu pârâții SC "B.L.T. IFN" SA și Ministerul Justiției, în Dosarul nr. 11788/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată, în esență, că în mod greșit a reținut prima instanță de judecată lipsa caracterului administrativ al actului contestat; de asemenea, recurentul procedează la enumerarea elementelor ce trebuie să caracterizeze un act administrativ, susținând că, în speță, acestea sunt întrunite. Deși invocă și motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul nu aduce niciun argument în sprijinul acestuia. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În cauză, așa cum corect a reținut prima instanță, Adresa nr. 101259 din 11 septembrie 2008, prin care Ministerul Justiției a comunicat SC "B.L.T. IFN" SA că, la solicitarea acesteia, a fost efectuată înregistrarea în evidența specială a executorilor instituțiilor financiare nebancare a numitului T.M., nu constituie un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citat, acestei adrese lipsindu-i aptitudinea de a produce, prin ea însăși, efecte juridice.
Înscrisul a cărui nelegalitate este invocată în cauză, pe cale de excepție, nu reprezintă decât o corespondență între cei doi pârâți cu privire la aspectul menționat, fiind subsecvent actului de numire în funcția de executor a persoanei sus-menționate, act emis anterior de conducerea instituției financiare nebancare pârâte și în temeiul căruia a fost solicitată Ministerului Justiției înregistrarea în evidența specială a executorilor instituțiilor financiare nebancare.
În acest sens sunt clare dispozițiile art. 9 alin. (1) din Statutul Corpului Executorilor pentru Instituțiile Financiare Nebancare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1661/C/2007, conform cărora "În termen de 10 zile de la numirea unei persoane în funcția de executor, conducerea instituției ori a asociației profesionale prevăzute la art. 1 alin. (2) va solicita Ministerului Justiției înregistrarea executorului în evidența specială întocmită la compartimentul de resort, scop în care se vor prezenta ștampila acestuia, specimenul lui de semnătură, datele privind starea sa civilă, domiciliul și studiile efectuate". Rezultă, deci, din dispozițiile legale citate, că actul administrativ de autoritate, creator de efecte juridice este, în cauză, actul SC "B.L.T.
IFN" SA prin care T.M. a fost numit în funcția de executor și care a declanșat procedura de înregistrare; cum nu acest act a fost contestat de către recurentul-reclamant, în mod corect a reținut prima instanță că cererea sa este inadmisibilă. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de O.C.R. împotriva Sentinței civile nr. 745 din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.