ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5541/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 433 din 28 noiembrie 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul M.A., în

contradictoriu cu pârâta C.N.P.R., prin care solicita suspendarea executării

adresei nr. 280/6088 din 26 octombrie 2012 emisă de pârâtă, până la pronunțarea

instanței de fond asupra acțiunii în anulare a actului contestat.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că adresa contestată nu

reprezintă un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică și nelegală,

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.; în motivarea

succintă a recursului, se arată că în mod greșit, cu interpretarea și aplicarea

greșită a legii, a reținut prima instanță de judecată că înscrisul contestat nu

reprezintă un act administrativ.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

constituie "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual

sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a

organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice".

În cauză, așa cum

corect a reținut și prima instanță, adresa nr. 280/6088 din 26 octombrie 2012,

prin care pârâta C.N.P.R. a răspuns solicitării formulate de procuratorul

recurentului-reclamant, nu constituie un act administrativ, în accepțiunea

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate,

acestei adrese lipsindu-i aptitudinea de a produce, prin ea însăși, efecte

juridice.

Înscrisul a cărui

executare se cere a fi suspendată de către recurentul-reclamant nu reprezintă

decât un răspuns al autorității intimate cu privire la solicitarea ce i-a fost

adresată de către mandatarul recurentului-reclamant, răspuns constând exclusiv

în comunicarea condițiilor legale de formă, pe care trebuie să le îndeplinească

procura acordată în vederea ridicării de către mandatar a drepturilor de pensie

ale mandantului.

Adresa contestată nu

produce, așadar, niciun efect juridic, nu dă naștere, nu modifică și nu stinge

raporturi juridice, nepronunțându-se în nici un fel asupra drepturilor de

pensie ale recurentului, ci referindu-se la condițiile legale de formă în care

aceste drepturi pot fi ridicate de la instituția intimată, care nu este decât

un depozitar al acestora și care are responsabilitatea păstrării și eliberării

respectivelor drepturi, numai în condițiile legii.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinței nr. 433 din 28 noiembrie 2012

a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.

Procesat de GGC - AM