ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1226/2015

Decizia nr. 1226/2015

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., desființarea încheierii de ședință din data de 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2012, încheiere prin care s-a admis excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul Dosarului nr. x/42/2010, respingându-se această cerere ca inadmisibilă, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului A., respingându-se cererea de obligare a pârâtei B. la plata despăgubirilor materiale ca fiind prescrisă, și s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, dispunându-se repunerea cauzei pe rol în vedere soluționării cererii de anulare a Deciziei nr. 402 din 03 februarie 2012 emise de pârâtă.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe art. 317 alin. (1) pct. 3 și pe art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâta C. - B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Prin sentința civilă nr. 290 din 11 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă.

A reținut instanța, în esență, că potrivit art. 317 și 318 C. proc. civ., se poate formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, însă, în speță, încheierea atacată este o încheiere interlocutorie, care poate fi atacată odată cu fondul.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, contestatorul A. a formulat recurs, solicitând modificarea încheierii atacate cu contestație în anulare, în sensul anulării excepției inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în Dosarul nr. x/42/2010, anulării excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și obligării pârâtei la plata de despăgubiri materiale și morale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul expunând situația de fapt și formulând apărări în ceea ce privește excepțiile soluționate prin încheierea de ședință.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului;

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima instanță expunând argumentele care au determinat formarea convingerii sale, prezentând în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că este inadmisibilă calea de atac formulată în cauză, neputându-se reține incidența art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocat de recurent.

Astfel, potrivit art. 317 C. proc. civ.;

„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”, iar, potrivit art. 318;

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Obiectul contestației în anulare formulate în cauză îl constituie încheierea de ședință din 13 decembrie 2012, prin care s-a admis excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul Dosarului nr. x/42/2010, respingându-se această cerere ca inadmisibilă, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului A., respingându-se cererea de obligare a pârâtei B. la plata despăgubirilor materiale ca fiind prescrisă, și s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, dispunându-se repunerea cauzei pe rol în vedere soluționării cererii de anulare a Deciziei nr. 402 din 03 februarie 2012 emise de pârâtă.

Potrivit art. 147 și art. 268 C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea și au ca scop să pregătească soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conține dispoziții pur premergătoare (încheieri preparatorii) care nu leagă instanța (art. 268 alin. (2) C. proc. civ.) sau, dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că nu se mai poate reveni asupra celor hotărâte (art. 268 alin. (3) C. proc. civ.), cum este cazul în speță.

Încheierea respectivă, după cum a reținut și Curtea de Apel Ploiești, are caracterul unei încheieri interlocutorii, instanța nepronunțându-se asupra fondului cauzei deduse judecății printr-o hotărâre irevocabilă, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. citate anterior, contestația în anulare este inadmisibilă, această cale extraordinară de atac de retractare putând fi îndreptată numai împotriva hotărârilor irevocabile.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, neputându-se reține incidența motivelor de recurs invocate de recurent.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 290 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2015.