ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 461/2020

HOTĂRÂRE

19.02.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 461/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 19 februarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Vamale Armonizate - Comisia Teritorială Buzău, Biroul Vamal de Interior Buzău și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 7.000.000 RON, reprezentând daunele estimate pentru prejudiciul suferit, rezultat din revocarea nelegală a autorizației de antrepozit fiscal cu nr. x din 18 aprilie 2013, prin emiterea deciziilor cu nr. 2 din 26 august 2015 și nr. 5 din 30 octombrie 2015, acte administrative ce au fost anulate prin sentința nr. 577/2018 din 11 septembrie 2018 a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținută prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 247 din 1 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2015.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004 și C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 18 iulie 2019, pârâta D.G.R.F.P. Galați - prin A.J.F.P. Buzău a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău în soluționarea cauzei, în considerarea valorii estimate a litigiului de 7.000.000 RON, raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința nr. 742/2019 din 19 noiembrie 2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și funcționale, invocată de pârâta D.G.R.F.P. Galați - prin A.J.F.P. Buzău și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut incidența art. 10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la obiectul acțiunii aparținând materiei contenciosului administrativ și la valoarea pretențiilor deduse judecății (constând în repararea prejudiciului estimat la 7.000.000 RON, decurgând din revocarea unui act administrativ-fiscal).

În ceea ce privește competența funcțională a secției, tribunalul, în aplicarea deciziei nr. 7/2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit, de principiu, că litigiile în despăgubiri rezultate din raporturi de drept administrativ revin în competență instanței civile, a apreciat că se impune declinarea competenței funcționale a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești, având în vedere că în cadrul acestei instanțe fosta secție a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost divizată în secția a II-a Civilă și secția de contencios administrativ și fiscal.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 1 din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale și funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a reținut că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicată, persoana vătămată care a cerut anularea unui act administrativ, fără să solicite și despăgubiri pe calea aceleiași acțiuni, se poate adresa instanței competente, respectiv instanței de contencios administrativ cu o acțiune în despăgubiri formulată pe cale separată, subsecventă practic acțiunii principale în anularea actului.

Astfel, curtea de apel a apreciat că în speță se regăsește chiar situația avută în vedere de legiuitor la edictarea normei evocate, notând că reclamanta a formulat cerere în despăgubiri pendinte în urma constatării cu caracter definitiv a nelegalității actelor administrativ fiscale, care au generat prejudiciul, de către Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În acest context, susținând că, în funcție de natura sa, litigiul dedus judecății atrage competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, a menționat că în competența sa nu intră litigii circumscrise categoriei menționate, criteriul valoric invocat nefiind aplicabil, în considerarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 95 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea celor anterior expuse, curtea de apel a declinat comptența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 februarie 2020 sub același număr de dosar.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că sunt întrunite condițiile existenței conflictului negativ de competență, având în vedere declinările reciproce pronunțate în aceeași cauză de Tribunal Buzău și de Curtea de Apel Ploiești.

În speță, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța cu o acțiune în pretenții în materia contenciosului, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Vamale Armonizate - Comisia Teritorială Buzău, Biroul Vamal de Interior Buzău și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale.

Totodată, art. 18 alin. (3) din aceeași lege prevede că, soluționând cererea, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daune materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Prin derogare de la normele anterioare, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicată reglementează situația în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără să solicite pe calea aceleiași acțiuni și despăgubiri și stabilește că în acest caz termenul de prescripție pentru promovarea cererii în despăgubiri curge de la data la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Acest din urmă text legal evocat reglementează o situație de excepție de la regula stabilită prin art. 8 din același act normativ, potrivit căruia acțiunea cuprinde atât capătul de cerere principal, anularea actului administrativ, cât și petitul accesoriu, constând în solicitarea de despăgubiri pentru prejudiciul provocat.

În situația de excepție, cererea în despăgubiri este formulată pe cale separată printr-o cerere principală, dar subsecventă acțiunii principale, prin care s-a obținut anterior anularea actului administrativ, fiind o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ și supunându-se regulilor specifice acestuia sub aspect procesual.

În speță, reclamanta a formulat cererea în despăgubiri dedusă judecății pentru repararea prejudiciului suferit prin revocarea unei autorizații de antrepozit fiscal prin emiterea unor decizii administrative anulate prin sentința nr. 577/2018 din 11 septembrie 2018 a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținută prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 247 din 1 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2015.

În consecință, pretențiile reclamantei de reparare a prejudiciului astfel creat își găsesc temeiul juridic în dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004, încadrându-se în sfera raporturilor de drept administrativ reglementate expres prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluționarea litigiilor în materia contenciosului administrativ revine în competența anumitor instanțe, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. (art. 95 alin. (4), art. 96 alin. (1) C. proc. civ.) sau prevederilor din acte normative speciale.

Potrivit art. 123 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120" și "dispozițiile alin. (1) se aplică și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat."

Prin urmare, în aplicarea regulii accesorialității, instanța competentă în soluționarea pretenției principale (vizând anularea actului) rămâne competentă să judece și pretenția accesorie constând în despăgubiri, chiar atunci când aceasta nu a fost dedusă judecății în același timp cu cea principală.

Astfel, rezultă că rațiunea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezidă în menținerea competenței instanței de contencios administrativ și în ceea ce privește soluționarea cererii în despăgubiri, având în vedere că aceasta este cea căreia i-a revenit atribuțiunea de a judeca litigiul principal referitor la anularea actului.

În considerarea celor anterior expuse, reținând în esență că litigiul este unul în materia contenciosului administrativ, aspect necontestat de niciuna dintre instanțele în conflict, instanța supremă impune concluzia că în speță este atrasă competența de ordine publică a acestei instanțe.

În acest sens, se reține incidența în speță, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., a recursului în interesul legii, soluționat prin decizia nr. 17/2018, în cadrul căruia instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică."

Totodată, raportat la art. 10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care statuează că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, rezultă că, față de valoarea estimată a pretențiilor în cauză, în sumă de 7.000.000 RON, competența materială și funcțională revine Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, instanță în a cărei circumscripție își are sediul reclamanta.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.