ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1523/2020

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la 03.01.2019, A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2430/01.11.2018, pronunțată de aceeași instanță, invocând ipotezele reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 955/28.03.2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondată cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivarea recursului, după prezentarea pe larg a situației de fapt care a generat litigiul dintre părțile litigante, recurentul a susținut că motivarea instanței, cu privire la împrejurarea că nu ar fi indicat de ce este falsă adresa invocată în susținerea cererii de revizuire, este eronată, fiind încălcate normele de drept material, astfel că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Mai mult, cauza a fost soluționată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 263/2010, fără a se face referire la înscrisul pe care l-a invocat, iar soluția pronunțată este nelegală și netemeinică, întrucât ceea ce s-a contestat în instanță nu este aplicarea legii, ci încheierea în mod abuziv, nelegal și unilateral a actului adițional la contractul individual de muncă.

A mai susținut că instanța a motivat în mod eronat decizia pronunțată, întrucât adresa invocată ca fiind falsă, care poartă nr. 2837/28.08.2017, a fost emisă cu două zile înainte de modificarea contractului individual de muncă, iar nu cu 20 de zile înainte de apariția modificării de natură contractuală, așa cum prevede Codul muncii.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Referitor la excepția inadmisibilității recursului, intimata a invocat prevederile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., susținând că decizia atacată nu este supusă recursului, deoarece este definitivă.

Pe fondul recursului, intimata a arătat că decizia instanței de revizuire este temeinică și legală.

Totodată, a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 955/28.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, într-o cerere de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ., promovată împotriva unei decizii date în apel într-un conflict de muncă.

Regula în materia căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii date asupra revizuirii este aceea că o astfel de hotărâre este supusă căii de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea recurată înscriindu-se în ipoteza legală reglementată de norma evocată.

Excepția de la regulă o constituie hotărârea dată într-o revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, aceasta fiind supusă recursului, ipoteză care însă nu se regăsește în cauză.

În raport cu dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că decizia nr. 955/28.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că și hotărârea a cărei revizuire se solicitase avea același caracter, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care prevede că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge recursul ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Întrucât recurentul este partea care a pierdut procesul, el va fi obligat în baza art. 453 C. proc. civ. la plata sumei de 1.000 RON către intimata Școala Gimnazială "B." Bucșani, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite cu factura seria x nr. x din 13.01.2020 și înscrisul reprezentând plata online din 14.01.2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 955/28.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă recurentul la plata către intimata Școala Gimnazială "B." Bucșani a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iulie 2020.