ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1449/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 21 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și administrator special C..

În argumentarea acestei soluții s-a reținut, în principal, că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de pct. 2 al Legii nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010, a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 din același Cod și art. 1 pct. 56 din Legea 310/2018, nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un litigiu care nu este susceptibil de a fi atacat cu calea de atac a recursului, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, așa cum s-a reținut prin raportul întocmit în cauză.

Împotriva încheierii de ședință din ședință din 21 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și administrator special C., prin care s-a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii atacate.

În motivarea recursului,după o prezentare a susținerilor din cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurenta a susținut, în esență, că nu are relevanță că articolele de lege care fac obiectul excepției de neconstituționalitate au mai făcut obiectul unor excepții de neconstituționalitate, toate respinse.

În opinia recurentei, completul de filtru a confundat ipotezele de inadmisibilitate ce țin de resortul judecății efectuate de instanța de drept comun, cu ipotezele de inadmisibilitate ce țin de resortul judecății efectuate de instanța constituțională.

Totodată, susține recurenta, criteriile de inadmisibilitate puse în fața instanței de drept comun sunt complet diferite de criteriile de inadmisibilitate puse în fața Curții Constituționale.

Recurenta susține că, respingerea excepției a "fundat" soluția de respingere ca inadmisibil a recursului, privându-o în mod practic de posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii atacate, admiterea ca admisibilă a excepției de neconstituționalitate și dispunerea sesizării Curții Constituționale.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Chestiunea judiciară supusă analizei vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de pct. 2 al Legii nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010, a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 din același Cod și art. 1 pct. 56 din Legea 310/2018.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În urma analizei acestor condiții, în prezenta cauză, este incontestabil faptul că excepția a fost invocată de către petenta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și administrator special C. în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și că vizează dispoziții din legi în vigoare.

Legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din cererea de recurs, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Or, în speță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de pct. 2 al Legii nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010, a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 din același Cod și art. 1 pct. 56 din Legea 310/2018, invocată de către petenta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și administrator special C., nu avea legătură cu pricina.

Așa cum corect s-a reținut, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un litigiu care nu este susceptibil de a fi atacat cu calea de atac a recursului, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare.

Se constată că cererea de arbitrare a fost introdusă la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la data de 13 iulie 2015, dată la care erau în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nemodificate, ce prevedeau că numai soluțiile pronunțate în acțiunile în anulare admise erau supuse recursului.

Or, în cauză acțiunile în anularea sentinței arbitrale nr. 89 din 23.11.2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României au fost respinse ca neîntemeiate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 40 din 18 aprilie 2019.

Modificarea legislativă a dispozițiilor art. 613 a intervenit la data de 24 martie 2017, astfel încât partea nu se putea prevala de această modificare legislativă pentru admisibilitatea unei căi de atac și pentru invocarea unei excepții de neconstituționalitatcare a unor dispoziții care nu prevedeau calea de atac a recursului.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în mod judicios, s-a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de pct. 2 al Legii nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010, a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 din același Cod și art. 1 pct. 56 din Legea 310/2018, invocată de către petenta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și administrator special C., nu are legătură cu cererea de recurs.

Susținerile recurentei potrivit cărora instanța ar fi respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru că ar mai fi făcut obiectul unor excepții anterioare nu este conformă cu realitatea, având în vedere că la respingerea cererii s-a avut în vedere numai condiția legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Însă în condițiile nereglementării căii de atac a recursului împotriva sentinței curții de apel ce a soluționat acțiunea în anulare, nu se putea face o analiză a cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva aplicării dispozițiilor legale solicitate a fi supuse controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și administrator special C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. și administrator special C. împotriva încheierii din 21 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.