ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1352/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, la 30 august 2016 (modificată la 14 noiembrie 2016), sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale aferente lunilor iulie și august 2016, precum și la achitarea tuturor cheltuielilor necesare funcționării autoturismului cu numărul de înmatriculare x.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 208 din Legea dialogului social 62/2011, art. 39 alin. (1) și art. 40 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 actualizată, precum și dispozițiile incidente din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 818/2017 din 6 martie 2017, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., astfel cum a fost modificată și a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantului drepturile salariale aferente lunii iulie 2016; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 818/2017 din 6 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, A. a declarat apel ce a fost înregistrat la 19 aprilie 2017 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, sub același numărt de dosar.

Prin decizia civilă nr. 2143/2017 din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței primei instanțe.

Prin decizia civilă nr. 2459/2017 din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis cererea formulată de S.C. B. S.R.L. și a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 2143/2017 din 22 iunie 2017, pronunțată de aceeași curte de apel în sensul că 1-a obligat pe apelantul-reclamant la 700 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Împotriva deciziei civile nr. 2459/2017 din 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, A. a formulat cerere de revizuire.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă la 19 octombrie 2017, sub nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 3431/2018 din 12 noiembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a constatat perimată cererea de revizuire formulată de A., împotriva deciziei civile nr. 2459/2017 din 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 3431/2018 din 12 noiembrie 2018, A. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat anularea în tot a deciziei recurate și rejudecarea cauzei pe fond, în sensul anulării în tot a hotărârii de completare dispozitiv, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în data de 04 martie 2019, sub nr. x/2017.

În motivarea recursului, recurentul susține că, raportat la conținutul citației emise la 19 octombrie 2017, a depus la dosarul cauzei, așa cum i s-a pus în vedere, un înscris prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pronunțând decizia recurată, recurentul consideră că instanța de revizuire a încălcat dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2, ultima teză din C. proc. civ.

Totodată, recurentul susține că a solicitat instanței de revizuire să recalifice acțiunea în contestație în anulare, sens în care invocă Decizia nr. 44/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care este obligatorie începând cu data de 28 decembrie 2016, data publicării în Monitorul Oficial al României, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

Arată că instanța de revizuire a ignorat și dispozițiile art. 6 alin. (1) din CEDO cu privire la critica privind nemotivarea hotărârii nr. 2459/2017.

De asemenea, recurentul solicită instanței de recurs să aibă în vedere argumentele prezentate în concluziile depuse în dosarul de revizuire, la 8 noiembrie 2018, în sensul că la dosar nu există niciun înscris care să dovedească calitatea de reprezentant al avocatului care a emis facturile în vederea acordării cheltuielilor de judecată. Consideră că suma pretinsă și obținută este vădit exagerată, prin raportare la valoarea pe care intimata a fost obligată să i-o achite, ca urmare a hotărârii pronunțate de tribunal.

Recurentul nu a menționat dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei la 19 martie 2019 .

Intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare la 2 aprilie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea ca nefondat, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, conform ordinului de plată anexat .

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 9 aprilie 2019.

La 19 aprilie 2019, recurentul a depus la răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat solicitarea de anulare în tot a hotărârii Curții de Apel Pitești nr. 3431/2018 din 12 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 7 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

La 23 aprilie 2020, recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care reiterează susținerile formulate anterior prin recurs, respectiv, prin răspunsul la întâmpinare.

Pentru termenul din 14 iulie 2020, recurentul a formulat în scris anumite precizări, prin intermediul cărora autorul susține admisibilitatea recursului prin aceea că este motivat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, separat, o cerere prin care solicită instanței supreme să aibă în vedere faptul că art. 493 din Legea nr. 134/2010 a fost abrogat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, față de înscrisul transmis pentru termenul din 14 iulie 2020, prin care recurentul solicită instanței supreme să aibă în vedere faptul că art. 493 din Legea nr. 134/2010 a fost abrogat, Înalta Curte reține că, deși abrogat prin Legea nr. 310/2018, în considerarea prevederilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. care reglementează procedura de filtrare a recursurilor sunt aplicabile tuturor proceselor în care părțile au deschisă calea extraordinară de atac a recursului, începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Cum, în cauza de față, procesul a debutat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, dispozițiile art. 493 C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile.

Așa fiind, Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând sancțiunea nulității și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Fiind o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, iar criticile formulate împotriva considerentelor hotărârii recurate să vizeze exclusiv chestiuni de nelegalitate și să se subsumeze, totodată, cel puțin unuia din aceleași motive prevăzute expres și limitativ de lege.

Având în vedere că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Obiectul prezentului recurs îl constituie decizia civilă nr. 3431/2018 din 12 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a constatat perimată cererea de revizuire formulată de A., împotriva deciziei civile nr. 2459/2017 din 14 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a completat dispozitivul hotărârii pronunțate în apel.

Potrivit art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

Cu toate că textul de lege anterior evocat recunoaște calea de atac a recursului împotriva hotărârii de constatare a perimării, indiferent de materia în care a fost pronunțată, din analiza recursului formulat, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu vizează considerentele reținute de curtea de apel în motivarea hotărârii recurate.

Așadar, în loc să combată exclusiv considerentele curții de apel pe incidentul perimării, a cărui constatare a împiedicat curtea de apel să intre pe fondul cauzei, recurentul se angajează într-o argumentație străină de motivele care au dus la pronunțarea deciziei recurate.

Astfel, chiar dacă la momentul declarării recursului decizia recurată nu era încă motivată, autorul avea posibilitatea să își motiveze recursul după comunicarea deciziei recurate, în condițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ. și la dispozițiile art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile și în recurs, respectiv "în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului (n.n. recursului) curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului (n.n. recursului) se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Mai mult, în încercarea de a subsuma criticile aduse prin cererea de recurs unui motiv de nelegalitate, respectiv celui prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul aduce în atenția instanței supreme, prin precizările formulate pentru termenul din 14 iulie 2020, o critică care doar formal ar putea fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ea fiind străină cauzei ca toate celelalte.

În concret, făcând referire la un moment ulterior pronunțării deciziei recurate din 12 noiembrie 2018, recurentul susține că, la termenul din 21 ianuarie 2019, a solicitat Curții de Apel Pitești să constate nulitatea cererii de completare a dispozitivului deciziei nr. 3431 din 12 noiembrie 2018, motivat de lipsa dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea formulată în numele intimatei, fără ca instanța de apel să cerceteze aceste aspect.

Or, având în vedere că, ulterior pronunțării deciziei recurate din 12 noiembrie 2018, curtea de apel a fost învestită cu soluționarea unei cereri de completare a dispozitivului deciziei recurate nr. 3431/2018 din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte are în vedere că excepția de care recurentul face vorbire a fost invocată la un alt moment procesual celui din 12 noiembrie 2018 când a fost pronunțată decizia recurată, în urma căruia instanța a pronunțat o altă decizie care nu face obiectul prezentului recurs.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu vizează considerentele reținute de curtea de apel în motivarea deciziei recurate. Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) și raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3431/2018 din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Cu privire la cererea intimatei-pârâte de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A., ca parte căzută în pretenții, la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3431/2018 din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1.000 de RON.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2020.