ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 192/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 7 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru aplicarea sancțiunii disciplinare a retrogradării din funcția de director calitate-mediu în cea de șef-serviciu calitate mediu, cu nerespectarea dispozițiilor din materia dreptului muncii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 142, art. 248 alin. (1) și art. 251-253 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 463/2019 din 5 februarie 2019, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; totodată, l-a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat recurs.

Prin încheierea din 9 septembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a calificat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 3195/2019 din 9 septembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței primei instanțe; totodată, l-a obligat pe apelant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamantul a declarat recurs, fără să indice motivele de casare pe care își întemeiază recursul.

În motivare, recurentul a evocat dispozițiile art. 142, art. 248 alin. (1), art. 251-252 și art. 253 alin. (1) din Codul muncii, după care a susținut, în esență, că a fost retrogradat pe termen nelimitat, fără a fi cercetat disciplinar.

Astfel, autorul recursului a menționat că nu există nicio decizie emisă în formă scrisă care să stea la baza actului adițional nr. x din 30 ianuarie 2018, prin care a fost retrogradat.

Aceeași parte a învederat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii angajatorului de natură a atrage obligarea acestuia la plata despăgubirilor.

În acest context, titularul recursului a arătat că fapta ilicită a intimatei-pârâte constă în neîndeplinirea procedurii prealabile a cercetării disciplinare.

Totodată, recurentul-reclamant a învederat că sunt îndeplinite și condițiile culpei angajatorului, a existenței prejudiciului și a legăturii dintre fapta ilicită și prejudiciu, întrucât fapta ilicită i-a afectat atât reputația profesională, cât și nivelul veniturilor viitoare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în data de 18 noiembrie 2019, sub același număr de dosar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar cu respectarea termenului legal, comunicată recurentului, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Față de raportul comunicat, niciuna din părți nu și-a exercitat dreptul de a formula punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Totodată, reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție.

De asemenea, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În speță, Înalta Curte constată că acțiunea are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru aplicarea sancțiunii disciplinare a retrogradării din funcția de director calitate mediu în cea de șef-serviciu calitate mediu, cu nerespectarea dispozițiilor din materia dreptului muncii, în drept, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 142, art. 248 alin. (1) și art. 251-253 din Codul muncii.

Potrivit art. 1 lit. p) pct. (i) din Legea nr. 62/2011, sunt considerate conflicte individuale de muncă conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu.

Așadar, reclamantul a învestit instanța cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) pct. (i) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar conform art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunțate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 teza a doua și teza finală, "………În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv (cazul în speță), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Așadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea nr. 62/2011 și art. XVIII alin. (2) teza a doua și teza finală din Legea nr. 2/2013.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 3195/2019 din 9 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I Civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3195/2019 din 9 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3195/2019 din 9 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2021.