ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3209/2019

Ședința publică din data de 12 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat anularea în tot a Deciziei ASF nr. 3121/26.10.2015 și a Deciziei ASF nr. 3126/26.10.2015, emise de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 2687 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

Împotriva sentinței de fond au formulat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Cu referire la motivul de casare invocat, recurenții susțin că au fost aplicate greșit de instanța de fond dispozițiile art. 2 din Legea nr. 151/2014, în ceea ce privește termenul de 120 de zile instituit de lege pentru a îndeplini formalitățile necesare convocării adunării generale. Recurenții arată că termenul de 120 de zile a fost stabilit tocmai în considerarea complexității procedurii ce urma să aibă loc, astfel că este nelegală micșorarea - în concret - a termenului în cazul lor, având în vedere că expirarea mandatelor de Președinte al Consiliului de Administrație, respectiv membru al Consiliului de Administrație a avut loc cu mai mult de 40 de zile înainte de împlinirea termenului de 120 de zile. Prin urmare, acest termen trebuie privit în integralitatea sa iar nu fracționat, orice reducere a acestuia făcând imposibilă obligația instituită de lege.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în esență reiterând apărările formulate în fața instanței de fond.

Prin rezoluția din 26 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenți are ca obiect anularea Deciziei nr. 3121/26.10.2015 și a Deciziei nr. 3126/26.10.2015, ambele emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prin Decizia nr. 3121/26.10.2015, recurentul-reclamant A. a fost sancționat, în calitatea sa de președinte al societății C., pentru neaplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, iar prin Decizia nr. 3126/26.10.2015, recurentul-reclamant B. a fost sancționat, în calitatea sa de membru al Consiliului de administrație al societății C., pentru neaplicarea acelorași prevederi legale, având în vedere că nu au dispus convocarea și nu au asigurat desfășurarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014, în vederea adoptării de către acționari a unei decizii referitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ.

Motivele de nelegalitate invocate în referire la cele două acte administrative contestate în cauză au fost găsite neîntemeiate de către prima instanță, raportat la prevederile legale incidente în analiza de legalitate și la probatoriul administrat la dosar.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile formulate de recurenți împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

Astfel, recurenții susțin că au fost aplicate greșit de instanța de fond dispozițiile art. 2 din Legea nr. 151/2014, întrucât termenul de 120 de zile a fost stabilit tocmai în considerarea complexității procedurii ce urma să aibă loc și că ar fi nelegală micșorarea acestui termen în ceea ce îi privește, având în vedere că mandatele lor la conducerea societății C., de președinte și membru al consiliului de administrație, mandate care le-ar fi permis convocarea AGA, s-au finalizat cu mai mult de 40 de zile înainte de împlinirea termenului de 120 de zile.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014: "(1) Consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate au obligația să convoace și să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)".

Legea nr. 151/2014 prevede că activitatea pieței RASDAQ și a pieței valorilor mobiliare necotate încetează de drept în termen de 12 luni de la data intrării sale în vigoare, respectiv la 27 octombrie 2015. În acest context, societățile listate pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate sunt supuse obligației de a efectua demersurile necesare în vederea listării pe o piață reglementată sau, după caz, pe un sistem alternativ de tranzacționare. În situația în care nu sunt întreprinse aceste demersuri, societățile emitente în cauză se transformă în societăți de tip închis.

Acțiunile emise de societatea C. S.A. sunt tranzacționare pe piața RASDAQ, având astfel obligația de a respecta reglementările specifice pieței de capital în virtutea statutului său juridic.

Necontestat, în perioada 15.01.2011 - 15.01.2015, recurentul-reclamant A. era președinte al Consiliului de administrație al societății C., iar recurentul-reclamant B. era membru al Consiliului de administrație al aceleiași societăți, mandatele acestora fiind valabile pentru perioada menționată, perioadă în care a intrat în vigoare și Legea nr. 151/2014 (27.10.2014).

Recurenții-reclamanți nu neagă aplicabilitatea în situația lor a prevederilor art. 2 din Legea nr. 151/2014, în virtutea funcțiilor de conducere pe care aceștia le dețineau în cadrul societății ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe piața de capital.

Așa cum corect a observat judecătorul fondului, legiuitorul a instituit în sarcina persoanelor nominalizate la art. 2 din Legea nr. 151/2014 atât obligația concretă de convocare, cât și pe cea de efectuare a demersurilor necesare anterioare desfășurării ședinței AGA.

Prin urmare, potrivit normei legale în discuție, recurenții-reclamanți aveau obligația de a convoca și de a efectua demersurile necesare pentru desfășurarea adunării generale extraordinare a acționarilor, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014, în vederea adoptării de către acționari a unei decizii referitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.

Or, în mod just a reținut judecătorul fondului că, în contextul în care, pentru îndeplinirea scopului legii, anumite măsuri administrative prealabile se impuneau cu necesitate, este evident că o atitudine diligentă ar fi impus reclamanților cel puțin să demareze procedurile administrative chiar de la intrarea în vigoare a legii, respectiv din octombrie 2014, fără să aștepte împlinirea unei bune părți din termenul de 120 de zile pentru ca apoi să invoce imposibilitatea convocării, această stare de pasivitate fiind vădit contrară scopului legii și minimei diligențe profesionale.

Nu se poate reține interpretarea pe care recurenții-reclamanți o dau termenului de 120 de zile în sensul că acest termen trebuie privit în integralitatea lui, iar nu fracționat, în raport de împrejurarea că mandatele lor s-au finalizat la 15.01.2015, iar termenul instituit de lege se împlinea la 27 februarie 2015, din moment ce însăși legiuitorul a avut în vedere că acesta este unul global și prevăzut pentru acoperirea tuturor procedurilor necesare în vederea atingerii scopului legii, respectiv decizia AGA.

Deși prin recurs se afirmă de către recurenți că termenul de 120 de zile a fost stabilit în considerarea complexității procedurii ce urma să aibă loc, Înalta Curte reține că, în realitate, aceștia au acționat contrar acestei susțineri. Astfel, încercarea recurenților de a-și justifica propria conduită, prin prevalarea în mod exclusiv de perioada rămasă din cele 120 de zile prevăzute de lege și fără să argumenteze în vreun fel lipsa lor de acțiune încă din momentul intrării în vigoare a legii, nu este de natură să demonstreze că aceștia au avut în vedere acest caracter complex al procedurii.

Nici împrejurarea că mandatele recurenților-reclamanți urmau să înceteze începând cu 15.01.2015 nu este de natură să justifice sub nicio formă pasivitatea reclamanților anterior acestei date, respectiv neîndeplinirea nici măcar a primei obligații instituite de lege, aceea de pregătire a convocării AGA.

Prin urmare, în mod legal au fost sancționați recurenții-reclamanți A. și B., în calitate de președinte și membru al Consiliului de administrație a societății C., pentru neîndeplinirea obligației prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 în termenul legal de 120 zile, prin Decizia nr. 3121/26.10.2015 și Decizia nr. 3126/26.10.2015, astfel că hotărârea instanței de fond care a constatat legalitatea acestora este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2687 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2019.