ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), a solicitat obligarea pârâtei la:

- inscrierea în Lista auditorilor financiari persoane juridice care pot efectua auditul proiectelor finanțate din fonduri europene a societății A. S.R.L. conform Protocolului de colaborare incheiat intre CAFR și Ministerul Fondurilor Europene;

- emiterea adeverinței către societate prin care să certifice ca nu a fost sancționată în ultimii 3 ani de către Departamentul de monitorizare și competenta profesionala a CAFR;

- plata despăgubirilor în valoare totală de 299.539,24 RON pentru prejudiciul adus prin îngrădirea fără temei a drepturilor legitime.

Prin sentința civilă nr. 2333 din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), astfel cum a fost precizată.

Instanța prin aceeași hotărâre a obligat pârâta să emită reclamantei o adeverință din care să rezulte că societatea nu a fost sancționată în ultimii 3 ani de către Consiliul CAFR printr-o hotărâre rămasă definitivă.

A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2333 din 23 septembrie 2015 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și pe cale de consecință să se admită capătul de cerere privitor la inscrierea în Lista auditorilor financiari persoane juridice care pot efectua auditul proiectelor finanțate din fonduri europene a societății A. S.R.L. conform Protocolului de colaborare incheiat intre CAFR și Ministerul Fondurilor Europene.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă afirmă că instanța de fond a reținut în mod greșit că în cuprinsul concluziilor scrise, a invocat noi critici de nelegalitate constând în culpa pârâtei pentru neaplicarea Hotărârii Consiliului CAFR nr. 49/2013 care prevede monitorizarea de către pârâtă, pe parcursul a 3 inspecții anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi, auditorii financiari care au obținut anterior calificativele D,C și B.

Instanța de fond nu a primit această critică, întrucât a fost formulată prima dată direct prin intermediul concluziilor scrise, ceea ce o pus-o pe pârâtă în situația de a nu putea formula apărări în cadrul dezbaterilor, cu încălcarea principiului contradictorialității. Sub același aspect instanța de fond a mai reținut că, și în ipoteza în care ar fi fost formulată prin cererea de chemare în judecată, împrejurarea invocată nu este în măsură să schimbe soluția, întrucât lipsa inspecțiilor ulterioare nu este în măsură să confere auditorului persoană fizică un calificativ superior, respectiv calificativul A, așa încât să îndeplinească cerințele legale pentru înscrierea în Lista auditorilor care pot finanța proiecte auditate din fonduri europene.

Recurenta-reclamantă susține în raport de cele reținute de instanța de fond și evidențiate mai sus că este absolut evident că, în condițiile în care instanța nici nu a încercat să stabilească în ce condiții se obține calificativul "A" și a procedat la respingerea analizei normelor care reglementează materia cu motivarea că au fost invocate în Concluziile scrise și nu au fost puse în discuția părților reprezintă o încălcare flagrantă a îndatoririi sale.

Aflarea adevărului în cauză ar fi trebuit să determine repunerea cauzei pe rol și supunerii dezbaterii părților a normelor invocate de către reclamantă. Or, instanța de fond s-a mărginit la emiterea unor judecăți de valoare de genul "lipsa inspecțiilor ulterioare nu este în măsură să confere auditorului persoană fizică un calificativ superior, respectiv calificativul A, așa încât să îndeplinească cerințele legale pentru înscrierea în Lista auditorilor care pot finanța proiecte auditate din fonduri europene" fără să observe încălcarea flagrantă a normelor de către pârâtă prin refuzul respectării procedurilor privind repetarea inspecțiilor.

Mai mult, instanța de fond acceptă fără nici un probatoriu susținerea pârâtei conform căreia inspecțiile nu au fost efectuate deorece reclamanta nu a mai avut activitate de audit: adică odată aplicat calificativul "B" în anul 2011 reclamanta este în imposibilitate să mai încheie alte contracte de audit, putând doar să le finalizeze în anul 2012 pe cele deja încheiate, dar nu mai este inspectată pentru că nu are contracte.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta susține așadar că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității respectiv dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile Hotărârii nr. 183/2010 privind modificarea și completarea Procedurilor pentru aplicarea art. 29 din Normele privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, recurenta-reclamantă în susținerea cererii de recurs a dezvoltat următoarele apărări:

Camera monitorizează, pe parcursul a 3 inspecții anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi, auditorii financiari care au obținut calificativele D, C și B, prin stabilirea de măsuri pentru remedierea neconformităților și aplicarea, după caz, de sancțiuni disciplinare în anumite condiții.

Constatarea modului de remediere a neconformităților reținute cu ocazia primei inspecții se face prin repetarea inspecției, în cadrul celor 3 ani de monitorizare prevăzuți la art. 29 din Normele privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 168/2010, dispoziție reluată prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 49/2013, din 12.12.2013.

Interpretarea rațională a dispozițiilor citate conduce la concluzia că decăderile aplicate auditorului care a obținut la inspecția de calitate un alt calificativ decât cel maxim, prin împiedicarea exercitării dreptului de a presta servicii de această natură, încetează dacă în urma inspecțiilor ulterioare se constată că i se poate atribui calificativul "A".

Prin urmare singura modalitate în care poate fi îndreptată neconformitatea constatată inițial este aceea a repetării inspecției.

Din conținutul normelor citate rezultă fără nici un dubiu că auditorul care a obținut la inspecția de calitate un alt calificativ decât cel maxim nu pierde statutul de auditor - așa cum se întâmplă în mod efectiv în speța de față, fiind pus 4 ani de zile în imposibilitate să relizeze auditari -. ci i se dă posibilitatea să-și îndrepte calificativul, prin supunerea la o nouă inspecție, cu monitorizare prin 3 inspecții anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi.

În raport de cele exprimate anterior, recurenta-reclamantă arată instanței de recurs că în speță, s-a făcut dovada că unui auditor i-a fost acordat calificativul "B" la o inspecție în anul 2011 si de atunci nu numai că nu a fost supus procedurii legale de monitorizare, dar nu a mai fost supus nici unei inspecții.

În această modalitate, prin încălcarea flagrantă a normelor care reglementează materia, pârâta CAFR a procedat, practic, la excluderea atât a auditorului persoana juridică, cât și a auditorului persoană fizică.

Față de conținutul normei de drept este absolut evident că hotărârea instanței de fond reprezintă o eroare, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normei de drept material.

Intimata-pârâtă Camera Auditorilor Financiari din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În ședința publică, intimata-pârâtă a invocat excepția lipsei de interes a recursului, motivat de împrejurarea că, de la data pronunțării sentinței de fond și până la momentul primului termen de judecată, prin Hotărârea nr. 100 din 19 decembrie 2019, urmare a solicitării exprese de reziliere formulate de Ministerul Fondurilor Europene, Camera Auditorilor Financiari din România a abrogat Hotărârea nr. 5/2014

În cauză a fost întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului la data de 27.07.2017, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și s-a dispus comunicarea acestuia prin încheierea din 22 mai 2018.

Prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată, la data de 11 iunie 2019, reținându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului la data de 14 mai 2019.

În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

În ședință publică, intimata-pârâtă Camera Auditorilor Financiari din România a invocat excepția lipsei de interes a recursului, motivat de împrejurarea că, de la data pronunțării sentinței de fond și până la momentul primului termen de judecată, prin Hotărârea nr. 100 din 19 decembrie 2019, urmare a solicitării exprese de reziliere formulate de Ministerul Fondurilor Europene, Camera Auditorilor Financiari din România a abrogat Hotărârea nr. 5/2014.

Înalta Curte constată, în ceea ce privește interesul în susținerea recursului de față, că, în raport de dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., în cauză se justifică interes în promvarea cererii de recurs.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție de exercitare a acțiunii civile care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Apărarea intimatei-pârâte prin care apreciază că nu mai există interes în promovarea recursului, odată cu apariția Hotărârii nr. 100 din 19 decembrie 2019, nu poate fi primită, în condițiile în care reclamanta care a investit instanța cu o cerere de chemare în judecată ce i-a fost admisă parțial, a solicitat anterior intrării în circuitul civil al acestei hotărâri, cererea de recurs prin care solicită controlul instanței superioare în ceea ce privește capătul de cerere care nu i-a fost admis.

Așadar, în condițiile în care recurenta a investit instața de control judiciar cu o cerere de recurs împotriva soluției de respingere a capătului de cerere privitor la înscrierea în Lista auditorilor financiari a persoanelor juridice care pot efectua auditul proiectelor finanțate din fonduri europene a societății A. S.R.L. conform Protocolului de colaborare incheiat intre CAFR și Ministerul Fondurilor Europene, aceasta are interes în promovarea recursului, considerente pentru care Înalta Curte va respinge excepția invocată de intimata-pârâtă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pe care își întemeiază recurenta-reclamantă prima critică a cererii de recurs, apreciază că este neîntemeiat.

În speță, instanța de recurs constată că prin sentința recurată s-a reținut că, reclamanta a invocat noi critici de nelegalitate constând în culpa pârâtei pentru neaplicarea Hotărârii Consiliului CAFR nr. 49/2013 care prevede monitorizarea de către pârâtă, pe parcursul a 3 inspecții anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi, auditorii financiari care au obținut anterior calificativele D,C și B, în cuprinsul concluziilor scrise.

Așadar instanța de fond a reținut în mod corect că, deoarece argumentele noi de nelegalitate au fost formulate prima dată direct prin intermediul concluziilor scrise, nu le mai poate analiza. Cu toate acestea se constată că, instanța de fond a supus atenției sale toate argumentele exprimate prin concluziile scrise, exercitându-și cu profesionalism obligațiile prevăzute de art. 22 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile noi de nelegalitate exprimate prin concluziile scrise, instanța de fond le-a avut în vedere, fără a afecta raționamentul juridic în urma căruia a adoptat soluția atacată cu recurs, apreciindu-le ca irelevante pentru soluționarea cauzei, nefiind necesară în această situație repunerea cauzei pe rol pentru respectarea dreptului la apărare a părții adverse.

Înalta Curte apreciază că, instanța de fond nu avea obligația de a repune cauza pe rol pentru a pune în discuția părților motivele de fapt și de drept care nu au fost invocate prin cererea introductivă, răspunsul la întâmpinare sau pe cale orală la primul teremen de judecată, mai cu seamă în condițiile în care instanța de fond are în vedere în considerentele sentinței recurate, irelevanța acestor noi critici față de soluția pe care urmea să o pronunțe.

În speță, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care recurenta reclamă încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. având în vedere că aceasta reclamă chestiuni ce țin exclusiv de conduita sa procesuală, caracterizată prin pasivitate.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că reglementarea condițiilor și procedurii pentru acordarea dreptului de a efectua activitatea de audit financiar pentru fonduri europene de către auditorii financiari, membri ai CAFR s-a făcut prin intermediul Protocolului de colaborare privind organizarea și desfășurarea activității de audit financiar pentru fonduri europene și alte fonduri nerambursabile de la alți donatori, semnat între pârâtă și Ministerul Fondurilor Europene, Protocolul fiind aprobat prin Hotărârea CAFR nr. 5/2014.

În mod corect, instanța de fond arată că pentru a fi înscris în lista auditorilor care pot audita proiecte finanțate de fonduri europene trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 3.8 coroborat cu pct. 3.9 din Protocolul menționat mai sus. În ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă, în interpretarea a prevederilor legale anterior menționate, s-a reținut că nu este de ajuns ca pentru înscrierea în lista auditorilor financiari de categoria A persoane juridice, doar persoana juridică să obțină calificativul A la ultima inspecție de calitate, ci este obligatoriu ca și auditorii financiari persoane fizice în reprezentarea auditorului persoană juridică să fie aibă calificativul A.

Înalta Curte este în acord cu raționamentul instanței de fond față de prevederile art. 3.8 și 3.9 din Protocolul aprobat prin Hotărârea CAFR nr. 15/2014 și apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute în Protocolul aprobat prin Hotărârea CAFR nr. 15/2014, refuzul pârâtei de a înscrie reclamanta în Lista auditorilor care pot finanța proiecte auditate din fonduri europene fiind justificat, în condițiile în care auditorul persoană fizică, doamna B., deține calificativul B și nu calificativul A, așa cum se prevede prin Protocol.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., și, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a recursului invocată de Camera Auditorilor Financiari din România.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2333 din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2019.