ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1555/2019

HOTĂRÂRE

01.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1555/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Prahova, secția I civilă la 8 august 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 926.300 RON, echivalentul a 200.000 euro, reprezentând daune morale pentru suferințele fizice îndurate de reclamant în urma accidentului de muncă produs la 10 octombrie 2016 la punctul de lucru al pârâtei din județul Prahova.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385, art. 1387 și art. 1391 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3509 din 23 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, în speță sediul societății pârâte fiind în Sebeș, sat Petrești, județul Alba.

Instanța a mai reținut că, la stabilirea competenței teritoriale, are importanță domiciliul sau sediul pe care îl avea pârâtul în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, astfel încât o eventuală schimbare ulterioară a domiciliului sau a sediului nu influențează competența.

În plus, s-a constatat că în litigiul pendinte nu poate fi vorba de o competență teritorială facultativă, pentru că nu sunt incidente obligații care ar urma să fie executate la locul unde se găsește unitatea fără personalitate juridică sau cele care au luat naștere din actele încheiate prin reprezentantul acestuia.

Prin sentința civilă nr. 289/2019 din 27 februarie 2019, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale și teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Complet Specializat în Litigii de Muncă.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că pretențiile reclamantului derivă din accidentul de muncă produs la 10 octombrie 2016 la punctul de lucru al pârâtei din județul Prahova, reclamantul fiind ambalator manual, angajat al pârâtei. S-a subliniat că în cauză au fost încălcate de către pârâtă dispozițiile Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, fiind vorba în speță de o actiune în răspundere delictuală specifică dreptului muncii.

În consecință, în temeiul art. 44 din Legea nr. 319/2006, raportat la art. 253 din Codul muncii și la art. 269 alin. (1) și (2) din Codul Muncii, s-a subliniat că litigiul pendinte este de competența completului specializat în litigii de muncă de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Prahova.

Prin sentința civilă nr. 1237 din 24 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., constatând astfel că Tribunalul Alba este competent să soluționeze litigiul, întrucât sediul societății pârâte este în Sebeș, sat Petrești, județul Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 iunie 2019, stabilindu-se termen de judecată la 1 octombrie 2019, când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât acesta s-a ivit între două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, astfel că va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului îl constituie acțiunea în răspundere civilă delictuală, reclamantul solicitând suma de 926.300 RON, echivalentul a 200.000 euro, reprezentând daune morale pentru suferințele fizice suferite în urma accidentului de muncă produs la punctul de lucru al pârâtei din județul Prahova, reclamantul fiind angajat al pârâtei pe postul de ambalator manual.

Constată instanța supremă că cererea introductivă de instanță este întemeiată de reclamant pe răspunderea civilă delictuală și că reclamantul, invocând încălcarea de către pârâtă a unor obligații decurgând din Legea nr. 319/2006 - legea securității și sănătății în muncă, se întemeiază pe dispozițiile de drept comun, prevăzute de art. 1349 alin. (1) și alin. (2), art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385, art. 1387 și art. 1391 C. civ., fără nicio trimitere la jurisdicția muncii.

Constată și că reclamantul, în finalul cererii de chemare în judecată, face trimitere la tot la dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală ca premisă a determinării competenței teritoriale, păstrându-se în aceleași limite și în petiția aflată la dosarului tribunalului Alba.

Înalta Curte constată pe de altă parte că dispozițiile Legii nr. 319/2006 nu conțin, din perspectiva competenței materiale procesuale și teritoriale, trimiteri la jurisdicția muncii.

În acest context, instanța supremă apreciază că instanțele sunt ținute să soluționeze cauza în limitele învestirii, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., anume să o examineze ca pe o acțiune întemeiată expres pe răspunderea civilă delictuală, caz în care nu există norme de procedură de competență teritorială exclusivă.

Competența teritorială fiind, așadar, de ordine privată, ea nu putea fi invocată de instanță din oficiu, așa cum a făcut-o de două ori Tribunalul Prahova, ci numai în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., impunându-se amintit faptul că pârâta, singura căreia excepția i-ar fi profitat, nu a invocat-o în întâmpinarea aflată la filele x ale volumului I al dosarului Tribunalului Prahova.

În raport de aceste argumente, reținând în esență că invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine privată nu a respectat cerințele art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanțe învestite - Tribunalul Prahova.