ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1553/2019

HOTĂRÂRE

01.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1553/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 2 octombrie 2018 sub nr. x/2018, creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea B., să dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 315.896,46 RON și a dobânzilor legale, începând cu data scadenței, respectiv 29 octombrie 2015 și până la data achitării în întregime a acestui debit, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 95 pct. 1, art. 113 alin. (1) pct. 3, art. 451 și următoarele și art. 1014 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința comercială nr. 7/COM/2019 din 5 februarie 2019, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată de către pârâta B. și, în consecință, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță sesizată a reținut că, potrivit art. 1016 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., se instituie regula potrivit căreia cererea de chemare în judecată se adresează instanței din circumscripția teritorială în care își are domiciliul sau sediul pârâtul, conform principiului actor sequitur forum rei, în cauză pârâta având sediul în sat Mogoșoaia, comuna Mogoșoaia, str. x, jud. Ilfov.

S-a mai reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 116 C. proc. civ. privitoare la competența alternativă, deoarece în raporturile contractuale dintre părți nu s-a stipulat locul prevăzut pentru executarea obligațiilor, care să atragă aplicarea art. 113 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care s-a apreciat că în cauză competența teritorială nu aparține Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată la 13 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă sub același număr unic de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1235/2019 din 24 aprilie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția propriei necompetențe teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționare, iar în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., având în vedere că obiectul acțiunii este reprezentat de pretenții având ca temei juridic contractul nr. x din 3 iunie 2015, iar în ce privește locul executării chiar și numai în parte a obligațiilor, s-a constatat incidența dispozițiilor art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., care statuează că obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății, în speță creditoarea având sediul în Zlatna, str. x și punct de lucru în Alba Iulia, str. x I. Cuza nr. 50, județ Alba.

Prin urmare, Tribunalul Ilfov a constatat că nu este competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză, deoarece competența teritorială aparține Tribunalului Alba, prin prisma alegerii de competență realizată de către reclamantă, care a înțeles să învestească instanțele din Alba, raportat la locul executării contractului, competența fiind una alternativă potrivit art. 116 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 mai 2019, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât acesta este ivit între două instanțe care s-au declarat recipoc și deopotrivă necompetente să judece litigiul, urmează a pronunța regulatorul de competență și a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, pentru următoarele considerente:

Instanța supremă reține că obiectul litigiului îl constituie emiterea unei ordonanțe de plată în vederea obligării debitoarei la plata sumei de 315.896,46 RON și a dobânzilor legale.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte constată că în speță obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Cu privire la instanța competentă, art. 1016 C. proc. civ., aplicabil procedurii speciale cu care a fost sesizată inițial instanța de judecată, prevede că, dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1) din același cod, creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Regula generală de drept comun în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În cauză, potrivit înscrisului aflat la dosar, debitoarea împotriva căreia s-a formulat cerere de chemare în judecată are sediul în sat Mogoșoaia, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, în circumscripția teritorială a Tribunalului Ilfov.

Prevederile art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă exclusiv din punct de vedere teritorial.

Necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Alba, în cadrul termenului prevăzut la art. 201 C. proc. civ., debitoarea B. a invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, susținând că în speță nu există nicio prevedere care să excepteze de la aplicare dispozițiile art. 107 C. proc. civ., ba mai mult, în art. 26.1 din contract se arată:

"Contractul va fi interpretat conform legilor din România ", deci inclusiv sub aspectul competenței teritoriale în caz de litigii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză sunt aplicabile regulile de drept comun, deoarece Tribunalul Alba și-a verificat competența teritorială în condiții legale, fiind sesizată cu excepția de necompetență teritorială - excepție de ordine privată - prin întâmpinare, cauza nefiind sub incidența niciunei dispoziții legale care să atragă o competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Cu titlu preliminar, constată că Tribunalul Ilfov a pus în discuția părților excepția de necompetență teritorială la termenul din 9 aprilie 2019 din oficiu, deși excepția este de ordine privată și nu a fost invocată în fața sa și nici motivată de către reclamantă.

Această succesiune a actelor de procedură relevă faptul că Tribunalul Ilfov a nesocotit dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. privitoare la regimul juridic al invocării excepțiilor de ordine privată.

Instanța supremă apreciază că dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. au fost nesocotite și dacă s-ar fi dovedit incidența în cauză a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., respectiv cele referitoare la locul executării, fie și în parte, a obligațiilor contractuale, întrucât și aceste din urmă dispoziții legale instituie tot o normă de procedură de ordine privată sub aspectul competenței teritoriale, așa cum reiese din titlul articolului (competența teritorială alternativă), instanța nefiind îndrituită nici în acest caz să invoce excepția din oficiu.

În consecință, în raport cu considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.