ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1421/2019

HOTĂRÂRE

20.09.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1421/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 20 septembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L. în insolvență, prin B. S.P.R.L. în calitate de administrator judiciar provizoriu, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C., obligarea pârâtei la plata sumei de 262.176,02 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x din 08.04.2016; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în valoare de 1.067.056,401 RON; să se constate faptul că pârâta a reziliat abuziv contractul de subantrepriză nr. x/2013, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 25/2019 din 26 februarie 2019, Tribunalului Dolj a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, reținând, în esență, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar, în cauză, pârâtul are sediul în localitatea Voluntari, care se află în circumscripția Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1937/2019 din 13 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivarea hotărârii, s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de obligația de a face - proiectare, furnizare echipamente, instalare și punere în funcțiune echipamente precum și instruirea personalului aferent stației de tratare din cadrul Depozitului Ecologic Pojorâta - Suceava, iar în ceea ce privește locul executării chiar și numai în parte a obligațiilor, executarea contractului trebuie îndeplinită atât la sediul creditorului, cât și la sediul debitorului.

Raportat la obiectul cauzei Tribunalul Ilfov a reținut aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - art. 112 mai sunt competente și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, prevederile legale invocate instituind o competență alternativă, beneficiul alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente aparținând reclamantului.

S-a constatat că reclamantul și-a manifestat opțiunea în alegerea instanței competente dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, introducând cererea de chemare în judecată la instanța de la locul executării, chestiune reiterată de altfel și în mod expres în fața Tribunalului Dolj, prin răspunsul depus ca urmare a solicitării instanței.

S-a arătat că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., iar după ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanța pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze pricina, fiind prima instanță învestită în acest sens.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că prin acțiunea promovată, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, urmărește valorificarea unor drepturi ce decurg din contractul de subantrepriză nr. x/2013, încheiat cu pârâta C., așa încât, competența teritorială este alternativă, iar nu exclusivă, reclamantul având alegerea între mai multe instanțe competente, conform dispozițiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, dacă este vorba de cauze privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

În speță, opțiunea reclamantei, conform art. 116 C. proc. civ., a fost în sensul soluționării cauzei de către Tribunalul Dolj, ca instanță a locului de executare a contractului.

În toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial (în speță Tribunalul Dolj), opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

În altă ordine de idei, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în speță, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Tribunalul Dolj (instanța inițial învestită), fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L., în insolvență, în favoarea Tribunalului Dolj.