ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 981/2020

HOTĂRÂRE

28.05.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 981/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la data de 5.11.2019, petenții A. și B., prin reprezentant Cabinet avocat C., au formulat o cerere de divorț prin acord, solicitând:

- desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 10 octombrie 2009 în fața delegatului de stare civila din cadrul Primăriei municipiului București Sector 4 de comun acord, fără motivare și fără administrare de probe,

- petenta A. să păstreze numele dobândit în urma căsătoriei, cel de D.,

- autoritatea părintească cu privire la minorul E. să fie exercitată în comun de către ambii părinți,

- domiciliul minorului să fie stabilit la petenta A. în oraș Măcin, județul Tulcea,

- numitul B. să plătească o pensie de întreținere pe seama minorului E. în cuantum de 800 lire sterline în fiecare lună.

Prin sentința nr. 3258 din 18 decembrie 2019, Judecătoria Sighetu Marmației a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sighetu Marmației, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Măcin.

În motivare, a arătat, cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmației invocate din oficiu, că sunt incidente prevederile art. 915 C. proc. civ.

A reținut că, în cauză, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul comun al soților indicat de aceștia, însă Primăria Sectorului 4 al Municipiului București a comunicat faptul că petenții nu mai locuiesc la adresa menționată.

De asemenea, instanța a constatat că petenta A. a depus la dosar o cerere aflată la fila x, prin care a solicitat efectuarea anchetei sociale în orașul Măcin, str. x, jud. Tulcea, întrucât la această adresă își are locuința, aspect confirmat de Primăria Orașului Măcin, care a luat legătura cu petenta și aceasta le-a comunicat că la acea adresă va locui când va reveni în țară. De altfel, aceasta este adresa indicată de părți în cerere ca fiind locuința la care va locui minorul împreună cu mama.

Raportat la aceste aspecte, dar și la faptul că s-a făcut dovada că petentul B. are reședința obișnuită în Regatul Unit al Marii Britanii, fiind angajat ca medic și contractând un credit ipotecar în țara respectivă, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile legale menționate mai sus, în sensul că este competentă judecătoria de la locuința reclamantei A., întrucât nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, iar unul din ei nu are locuința în țară.

Totodată, a constatat că, deși părțile au convenit expres competența în soluționarea cererii de divorț, conform art. 915 alin. (2) C. proc. civ. această prerogativă este aplicabilă doar dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, or în cauză s-a dovedit că una din părți are locuința în România, în raza de competență a Judecătoriei Măcin

Învestită prin declinare, Judecătoria Măcin a pronunțat sentința nr. 271 din 11 martie 2020, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Măcin invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat suspendă din oficiu orice procedură și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație si Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, în ședința din data de 11 martie 2020, avocatul F. a susținut că soluționarea acțiunii este de competența Judecătoriei Măcin, invocând prevederile art. 915 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., în raport de situația de fapt. Astfel, a arătat că în cursul lunii octombrie 2019, cei doi soți au vândut imobilul din municipiul București, respectiv ultima locuință comună a acestora, fapt dovedit prin contractul de vânzare-cumpărare atașat în fotocopie dosarului prezent;

A mai arătat că petenta A. a solicitat efectuarea anchetei sociale în orașul Măcin, str. x, jud. Tulcea, întrucât la această adresă urmează să locuiască atunci când va reveni în țară.

Cu toate acestea, ancheta socială nu s-a putut realiza, întrucât petenta nu a fost găsită la această locuință.

Instanța a apreciat că desfacerea căsătoriei reprezintă capătul principal al cererii, iar capetele de cerere privind păstrarea numelui dobândit în urma căsătoriei de către petenta A., respectiv numele de D., exercitarea în comun a autorității părintești față de minorul E., locuința minorului să fie stabilită la mama sa A. în orașul Măcin, județ Tulcea, precum și obligarea lui B. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului de 800 lire sterile în fiecare lună, sunt capete accesorii ale cererii.

Totodată, a avut în vedere că din înscrierile aflate la dosar și declarațiile avocatului, rezultă că părțile nu mai locuiesc la adresa de domiciliu, din București, șoseaua x, iar petenta locuiește în afara țării.

Susținerea că petenta A. intenționează ca pe viitor să locuiască în orașul Măcin Județul Tulcea, aspect care ar conduce la împrejurarea că acțiunea principală de divorț trebuie înaintată spre competentă soluționare Judecătoriei Măcin, nu poate fi primită de instanță ca argument temeinic și legal pentru a se declara competentă în pricina de față.

Așadar, instanța a reținut că părțile nu au domiciliul în țară, iar în dosar se află depusă convenția expresă privind alegerea Judecătoriei Sighetul Marmației pentru divorț.

Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii cu care a fost sesizată instanța de judecată îl constituie desfacerea căsătoriei încheiate între părți, de comun acord, fără motivare și fără administrare de probe, precum și stabilirea autorității părintești cu privire la minorul E., stabilirea domiciliului minorului la petenta A. în oraș Măcin, județul Tulcea, precum și obligarea numitului B. la plata unei pensii de întreținere pentru acesta.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv cărțile de identitate ale părților, a reieșit că acestea au avut ultimul domiciliu comun în București. Acest imobil a fost înstrăinat, cum reiese din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 7 octombrie 2019, aflat la filele x.

Totodată, din conținutul copiei traducerii contractului de angajare din 13 februarie 2019 cu G., aflat la filele x, se reține și că petentul B. are domiciliul în Regatul Unit al Marii Britanii, unde profesează ca medic.

Cu privire la petentă, se constată că aceasta locuiește tot în Regatul Unit al Marii Britanii, cum reiese din adresa nr. x/22.11.2019 a Direcției de Asistență Socială Măcin, județul Tulcea și din scrisoarea emisă de H. la data de 10 iunie 2016.

Așadar, Înalta Curte reține că niciuna din părți nu mai locuiește efectiv în România, ceea ce atrage incidența în cauză a art. 915 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., care prevede că:

"Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România".

Prin procura specială autentificată sub nr. x din 26 octombrie 2019, aflată la filele x, părțile au convenit, în mod expres, ca Judecătoria Sighetu Marmației din județul Maramureș să fie competentă teritorial să judece divorțul, dat fiind faptul că la momentul formulării, ambii soți se află la muncă în străinătate.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că Judecătoria Sighetu Marmației este competentă să soluționeze cererea pendinte.