ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1549/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la 10 iulie 2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiate de părți la 27 iunie 2009 din culpă comună, revenirea la numele avut înainte de căsătorie, "Sacalîș", exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei C., stabilirea domiciliului minorei la mamă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și stabilirea unui program de legături personale a pârâtului cu fiica sa. În drept, reclamanta a invocat incidența art. 915 și următ. C. proc. civ., art. 396 alin. (1), art. 397, art. 398, art. 383 alin. (3), art. 373 lit. b), art. 400 alin. (1), art. 402, art. 499 și art. 529 alin. (2) C. civ.

Întâmpinarea și cererea reconvențională Pârâtul B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând stabilirea domiciliul minorei la locuința sa, obligarea reclamantei-pârâte la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și fixarea unui program de legături personale între părintele nerezident și minoră. În drept, s-a prevalat de prevederile art. 209 și art. 453 C. proc. civ. și de cele ale art. 373, art. 383 alin. (23), art. 397, art. 483, art. 400, art. 402, art. 499, art. 529 și art. 532 C. civ.

Judecata la Judecătoria Sighetu Marmației și hotărârea acestei instanțe La termenul de judecată din 10 decembrie 2019, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmației, susținând că reclamanta a domiciliat în Iași, în anul 2012, iar părțile nu au locuit împreună în Sighetu Marmației. Prin sentința nr. 3182 din 10 decembrie 2019, Judecătoria Sighetu Marmației a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtul B. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sighetu Marmației a reținut că, din susținerile reclamantei-pârâte a rezultat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în Sighetu-Marmației. Apreciind însă că ultimul domiciliu comun al părților a fost în municipiul Iași, domiciliul pârâtului fiind în această localitate, Judecătoria Sighetu Marmației a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Iași.

Hotărârea Judecătoriei Iași Prin sentința nr. 4478 din 24 iunie 2020, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de reclamanta-pârâtă A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației. Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iași a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe. De asemenea, a considerat că ceea ce interesează în cauză este determinarea ultimei locuințe comune a soților, în sensul domiciliului în care aceștia au conviețuit, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, ca o familie. A reținut că noțiunea "ultima locuință comună" a fost explicitată în procedura divorțului pe cale notarială, reglementată de Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici și a activității notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, potrivit căreia aceasta este ultima locuință în care au conviețuit soții. Dovada ultimei locuințe se face cu actele de identitate ale soților, din care rezultă domiciliul comun sau reședința comună a acestora ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declarația autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soți, din care să rezulte acest aspect. Judecătoria Iași a stabilit că locuință comună reprezintă adresa la care soții au locuit efectiv împreună. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locuinței comune se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă. Din probatoriul administrat de Judecătoria Iași, în scopul determinării locuinței comune a părților, a rezultat că acestea au locuit, de la data încheierii căsătoriei, în anul 2009, până în luna octombrie a anului 2010, în municipiul Iași, iar ulterior, după nașterea minorei C., la 25 august 2010, cei doi soți s-au mutat în localitatea Sighetu Marmației, la părinții reclamantei. Aceste aspecte au reieșit din declarațiile martorilor audiați în cauză, D. și Sacalîș Petru, singura împrejurare asupra căreia cei doi martori nu au căzut de acord fiind durata de timp pe care soții E. au petrecut-o în casa părinților reclamantei, Sacalîș Petru susținând că cei doi au stat la domiciliul său aproximativ 9 luni, în timp ce D. a arătat că fratele și cumnata sa au locuit în Sighetu Marmației aproximativ o lună-două. Însă, Judecătoria Iași a reținut că durata ocupării unei locuințe nu este relevantă, esențial fiind ca părțile să fi locuit efectiv împreună, ca o familie. În acest sens, instanța a reținut că ultima locuință în care părțile au conviețuit a fost în localitatea Sighetu Marmației, la domiciliul părinților reclamantei-pârâte, aspect ce a reieșit și din susținerile pârâtului-reclamant din cuprinsul întâmpinării. Coroborând aceste alegații cu depozițiile martorilor audiați în cauză, Judecătoria Iași a constatat că părțile au avut ultima locuința comună la domiciliul părinților reclamantei-pârâte din Sighetu Marmației, iar, față de împrejurarea că aceasta locuiește în prezent în aceeași localitate, instanța a apreciat că aparține Judecătoriei Sighetu Marmației competența de soluționare a cauzei.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul." Competența prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opțiune între instanțele enumerate în cuprinsul acestui articol; în aplicarea acestei norme juridice este de reținut că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, dacă unul dintre aceștia locuiește în raza sa teritorială. Noțiunea "domiciliu comun" semnifică ultima locuință în care soții au conviețuit în mod efectiv, unde s-a desfășurat viața lor de familie, relevanță având, la stabilirea competenței teritoriale, locuința în fapt, iar nu cea menționată în cărțile de identitate. Prin art. 321 C. civ. se definește termenul "locuința familiei" ca fiind acea locuință comună soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii. Aceste prevederi legale privesc locuința familiei, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât și din cea a vieții de familie. În cauză, din susținerile părților și din probatoriul administrat de Judecătoria Iași a rezultat că ultima locuință comună a acestora a fost în Sighetu Marmației, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Sighetu Marmației. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a susținut că, după încheierea căsătoriei, părțile au locuit timp de un an în municipiul Iași, până în luna octombrie a anului 2010, când și-au stabilit domiciliul comun în Sighetu Marmației, la părinții reclamantei, de unde pârâtul a plecat în luna martie a anului 2011. Aceste aspecte au fost confirmate de pârât, prin întâmpinarea formulată în cauză. Din raportul de anchetă psihosocială întocmit de Direcția de Asistență Socială Sighetu Marmației la 19 septembrie 2019, rezultă că reclamanta locuiește în prezent, împreună cu minora C., la domiciliul părinților săi din Sighetu Marmației, minora urmând cursurile Școlii Gimnaziale Dr. Ioan Mihály de Apșa din această localitate. Aceleași aspecte au fost consemnate în cuprinsul referatului de anchetă socială efectuat de Serviciul de Autoritate Tutelară - Protecția Minorilor și Familiei Iași, la 14 octombrie 2019, părțile fiind separate în fapt, pârâtul locuind în fapt și cu forme legale în municipiul Iași, str. x, tr. 2, apt. 7, jud. Iași, iar reclamanta împreună cu minora în orașul Sighetu Marmației. În ceea ce privește ultimul domiciliu comun al părților, acestea au arătat, cu ocazia dezbaterilor asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmației, invocate de pârât, că acesta a fost fie în municipiul Iași (pârâtul), fie în municipiul Sighetu Marmației (reclamanta). În vederea lămuririi acestei chestiuni, Judecătoria Iași, învestită prin declinare de Judecătoria Sighetu Marmației, a administrat probele cu martori și înscrisuri. Din depozițiile martorilor F. și D. a rezultat că părțile au locuit, de la încheierea căsătoriei, în anul 2009, până în luna octombrie a anului 2010, în municipiul Iași, după nașterea minorei mutându-se în municipiul Sighetu Marmației, în locuința părinților reclamantei, de unde pârâtul a înțeles să plece în cursul anului 2011. Înalta Curte constată că, potrivit adeverinței nr. x din 9 iunie 2020, reclamanta este încadrată, pe perioadă nedeterminată, ca profesor titular la Liceul Tehnologic "Marmația" de la 1 septembrie 2008, în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2010 fiind detașată la cerere, la Colegiul "Mihai Eminescu" din Iași. Coroborând aspectele de fapt deduse judecății cu împrejurările relevate de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte conchide că ultima locuință comună a părților, în sensul art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., a fost în orașul Sighetu Marmației, localitate în care părțile au conviețuit efectiv în ultima perioadă a căsătoriei, unde minora frecventează cursurile școlare și unde reclamanta activează ca profesor la Liceul Tehnologic "Marmația". Pentru argumentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., în baza art. 135 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.