ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 952/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Constanța, petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești "A." a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere autentificat de Societatea Profesională Notarială "C. și Asociații", la solicitarea creditoarei RA - APPS, prin Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar.

În drept, cererea de încuviințare a executării silite a fost întemeiată pe dispozițiile art. 666 și art. 680 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1714 din 20 februarie 2020, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Constanța a reținut că, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru."

Conform art. 651 alin. (1) din același act normativ, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel; (alin. (3), "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Evocând nomele legale mai sus menționate, Judecătoria Constanța a apreciat că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă a instanței de executare în materia cererilor de încuviințare a executării silite, pe care părțile nu o pot înlătura.

De asemenea, a reținut că, potrivit art. 87 C. civ., "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde acesta declară că își are locuința principală"; conform art. 88 din același C. proc. civ., "Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară".

Judecătoria Constanța a făcut referire la faptul că în doctrina și practica judiciară s-a arătat constant că "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv", legiuitorul prevăzând că domiciliul este reglementat "în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice".

Astfel, a constatat că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, debitoarea are domiciliul în jud. Constanța. Însă din cererea de executare silită și din cuprinsul documentelor anexate acesteia a rezultat că s-a solicitat evacuarea debitoarei din spațiul ocupat fără titlu situat în București, str. x.

Totodată, Judecătoria Constanța a reținut că înscrisurile depuse la dosar au reliefat faptul că RA - APPS, prin Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, în calitate de creditor, a notificat-o pe debitoarea B. la reședința sa din București, str. x, unde locuia la data formulării cererii de executare silită.

Față de aceste argumente, considerând că din relațiile comunicate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a reieșit că, la data sesizării organului de executare, domiciliul în fapt al debitoarei era în București, instanța a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința nr. 817 din 2 aprilie 2020, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor; (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare; (3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Apreciind că domiciliul debitoarei se află în orașul Murfatlar, jud. Constanța, a constatat că instanța de executare este Judecătoria Constanța.

De asemenea, a arătat că, deși scopul executării silite îl reprezintă evacuarea debitoarei dintr-un imobil aflat în București, în lipsa unei norme legale exprese care să atribuie instanței de la locul situării imobilului competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, rămâne competentă să soluționeze cauza instanța de la domiciliul debitoarei.

Totodată, a reținut că nu există nicio dovadă potrivit căreia debitoarea domiciliază în fapt în București, iar încheierea unui contract de închiriere nu înseamnă faptul că aceasta locuiește în imobilul care face obiectul contractului. Pe de altă parte, instanța a mai reținut că titlul executoriu nu e reprezentat de o sentință judecătorească prin care să se dispună evacuarea debitoarei și în care să se constate că aceasta locuiește, în fapt, la acea adresă.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 2 București a considerat că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Constanța.

Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea privind încuviințarea executării silite a debitoarei B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere autentificat de Societatea Profesională Notarială "C. și Asociații", la solicitarea creditoarei RA - APPS, prin Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar.

În cauză, creditoarea RA - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (APPS) - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar a sesizat organul de executare la 6 februarie 2020, solicitând evacuarea debitoarei din imobilul situat în București, str. x, obiect al contractului de închiriere mai sus menționat.

În cuprinsul cererii de executare silită, creditoarea a arătat că domiciliul debitoarei B. este în Murfatlar, str. x, jud. Constanța.

Aceeași adresă a debitoarei a fost menționată și în contractul de închiriere încheiat la 19 februarie 2018, în baza căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Alin. (3) al acestui articol a atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de Judecătoria Constanța la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, debitoarea figurează cu domiciliul activ în jud. Constanța, din 10 decembrie 2015 .

Potrivit art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Conform art. 89 alin. (1) din același act normativ, "Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale; (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală; (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Or, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte indicii conform cărora debitoarea domiciliază în fapt în imobilul care formează obiectul titlului executoriu, situat în București, str. x, din care se solicită evacuarea sa.

În lipsa acestor dovezi, încheierea unui contract de închiriere nu presupune neapărat că debitoarea locuiește în imobilul închiriat.

De asemenea, nici comunicarea notificării privind eliberarea imobilului ocupat fără titlu la adresa din București, str. x, nu poate avea această semnificație, de vreme ce la dosar nu a fost depusă o confirmare a primirii acestei comunicări de către debitoare la adresa menționată.

Față de aceste argumente, având în vedere că la data sesizării organului de executare, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, debitoarea domicilia în jud. Constanța, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, aceasta fiind instanța de executare în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2020.