ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1286/2020

HOTĂRÂRE

25.06.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1286/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra conflictului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29 septembrie 2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) S.A. IFN (denumit și Fondul) și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței:

- anularea Deciziei nr. x/11.07.2017 prin care Fondul a respins în mod nejustificat și cu încălcarea clauzelor contractului de garantare prin achiziția de locuințe nr. x/03.10.2012 și al Protocolului nr. 59/2011 cererea de plată nr. x/06.04.2017 formulată de Banca pentru plata sumei de 21.399,75 EUR, aferentă contractului de garantare menționat;

- să constate că cererea de plată nr. x/06.04.2017 pentru suma de 21.399,75 EUR emisă de Bancă în temeiul Protocolului nr. 59/2011 și contractului de garantare nr. x/03.10.2012 este justificată și îndeplinește toate condițiile pentru a fi aprobată de către Fond, astfel, cum au fost menționate în contractul de garantare și în Protocol, inclusiv cele prevăzute de art. 7.1 lit. g), o) și art. 8.1 alin. (1) lit. f) și h) din Protocolul nr. 59/2011; ca urmare a constatării caracterului justificat al cererii de plată nr. x/06.04.2017,

- să oblige Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 21.399,75 EUR, reprezentând prejudiciul produs prin respingerea cererii de plată a sumei de 21.399,75 EUR, prin emiterea Deciziei nr. x/11.07.2017 de către Fond, în conformitate cu dispozițiile art. 8.2 alin. (10) din Protocolul nr. 59/2011, aprobat prin ordinul nr. 2225/2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice și art. 6.2 alin. (5) și (6) din contractul de garantare nr. x/03.10.2012; plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 12.04.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.

Prin sentința civilă nr. 1907 pronunțată la data de 20.04.2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pârâtele Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivare, a arătat că acțiunea de față a reclamantei A. S.A. este o acțiune civilă, latto sensu, de drept comun, iar nu o acțiune în contencios administrativ.

În raport de art. 10 alin. (1) și 11 și de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că litigiul de față nu se subsumează noțiunii de contencios administrativ, căci nu pune în discuție legalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat, ci privește obligarea pârâților la plata unei sume de bani, sumă care însă nu are la baza un contract administrativ, ci acte de drept privat, nu de drept public.

Sub un al doilea aspect, curtea a constatat că reclamanta și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM IFN S.A. nu sunt autorități publice, nerezultând că aceste persoane juridice de drept privat ar fi obținut un statut de utilitate publică, respectiv că sunt autorizate să presteze un serviciu public în regim de putere publică, potrivit Legii nr. 26/2000. Nimic din Protocolul-cadru nr. 59/2011 ori din reglementarea reclamantei sau a Fondului Național de Garantare nu denotă că regimul de putere publică ar caracteriza raportul juridic care stă la baza prezentului litigiu.

Prin urmare, curtea a reținut că reclamanta și Fondul Național de Garantare pentru IMM sunt persoane juridice de drept privat, desfășurând fie activitate bancare (reclamanta), fie activități de garantare a unor credite încheiate de persoane juridice de drept privat, altfel spus o activitate de drept comun în materie contractuală.

Or, competența instanței de contencios administrativ nu poate fi atrasă în aceste condiții, întrucât, pe de o parte, activitatea Fondului nu este desfășurată în regim de putere publică, pârâtul fiind reglementat sub forma unei societăți comerciale, potrivit Legii nr. 31/1990, și nefiindu-i conferite prin lege atribute de putere publică, astfel că nici decizia atacată nu este un act administrativ, ci unul civil, iar pe de altă parte, pârâtul nu deține/nu a obținut statut de utilitate publică, nefigurând nici în Registrul Național al Autorităților Publice din România.

Ca urmare, s-a stabilit competența în raport de 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. și valoarea obiectului cererii.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat sentința nr. 7422 din 22 noiembrie 2019, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2001 privind înființarea FNGCIMM - IFN și Actului constitutiv, Fondul este persoană juridică de drept privat și instituție financiară organizată ca societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român.

Însă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, o persoană juridică de drept privat poate fi asimilată unei autorități publice, în sensul acestei legi, dacă a obținut statut de utilitate publică sau dacă a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, potrivit dispozițiilor art. 28 - 30 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a prevederilor art. 5 - 8 din Actul constitutiv, FNGCIMM - IFN, ca instituție cu capital de risc a primit misiunea legală de garantare a creditelor sau a altor instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii de la băncile comerciale ori din alte surse, precum și de a susține accesul la finanțare al acestora, ceea ce reprezintă un interes general în raport cu politicile economice guvernamentale.

Astfel fiind, instanța a constatat că misiunea legală, încredințată potrivit dispozițiilor legale la care s-a făcut referire mai sus, reprezintă realizarea unui serviciu public, din fonduri alocate de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor Publice fiind reprezentantul statului român ca acționar majoritar, aceste considerente fiind reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de speță nr. 3719/2014 pronunțată la data de 09.10.2014 în dosar nr. x/2012 .

De asemenea, competența de soluționare a acestei cauze de către instanțele de contencios administrativ este prevăzută și la art. 8.2 alin. (11) din Protocolul -cadru nr. 59 din data de 03.06.2011, încheiat între părțile litigante A. S.A. și FNGCIMM.

Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) S.A. IFN și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. x/11.07.2017 emise de Fond, cu consecința aprobării cererii ce a fost respinsă prin decizia respectivă, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei ce reprezintă prejudicial adus reclamantei prin emiterea deciziei în cauză.

Conform art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1211/2001 privind înființarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, Fondul este persoană juridică de drept privat și instituție financiară organizată ca societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român.

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevede că o persoană juridică de drept privat poate fi asimilată unei autorități publice, în sensul acestei legi, dacă a obținut statut de utilitate publică sau dacă a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

În cauză, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 28 - 30 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a prevederilor art. 5 - 8 din Actul constitutiv, FNGCIMM - IFN, ca instituție cu capital de risc a primit misiunea legală de garantare a creditelor sau a altor instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii de la băncile comerciale ori din alte surse, precum și de a susține accesul la finanțare al acestora, ceea ce reprezintă un interes general în raport cu politicile economice guvernamentale.

Astfel fiind, se constată că misiunea legală, încredințată potrivit dispozițiilor legale la care s-a făcut referire mai sus, reprezintă realizarea unui serviciu public, din fonduri alocate de la bugetul de stat, iar Ministerul Finanțelor Publice este reprezentantul statului român ca acționar majoritar.

Ca urmare, în aplicarea textelor de lege mai sus citate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.