ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 489/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN (FNGCIMM), anularea Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017, prin care FNGCIMM a respins cererea de plată nr. x/06.04.2017 formulată de reclamantă, pentru plata sumei de 21.399,75 EUR, aferentă Contractului de garantare prin achiziția de locuințe nr. x/03.10.2012 și al Protocolului nr. 59/2011.

De asemenea, reclamanta a solicitat să se constate că cererea de plată nr. x/06.04.2017, pentru suma de 21.399,75 EUR, emisă de în temeiul Protocolului nr. 59/2011 și contractului de garantare nr. x/03.10.2012 este justificată și îndeplinește toate condițiile pentru a fi aprobată de către FNGCIMM, astfel cum au fost menționate în contractul de garantare și în Protocol, inclusiv cele prevăzute de art. 7.1 lit. g), o) și art. 8.1 alin. (1) lit. f) și h) din Protocolul nr. 59/2011, ca urmare a constatării caracterului justificat al cererii de plată nr. x/06.04.2017.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 21.399,75 EUR, reprezentând prejudiciul produs prin respingerea cererii de plată a sumei de 21.399,75 EUR, prin emiterea Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017 de către Fond, în conformitate cu dispozițiile art. 8.2 alin. (10) din Protocolul nr. 59/2011, aprobat prin ordinul nr. 2225/2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice și art. 6.2 alin. (5) și (6) din contractul de garantare nr. x/03.10.2012.

Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 366 din 7 octombrie 2020, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, astfel cum a fost invocată de către pârâți prin întâmpinări, ca nefondată.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Decizia nr. RAGPGC_ 9357_ 2017 din 11.07.2017, emisă de pârâtul F.G.C.Î.M.M. S.A., a constatat caracterul justificat al cererii de plată formulată de reclamantă către pârâtul F.G.C.Î.M.M. S.A. și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 21.399,75 EUR, aferentă contractului de garantare în discuție.

De asemenea, a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâții Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor, au susținut că în mod greșit prima instanță a respins această excepție întrucât raporturile juridice deduse judecății nu s-au creat între intimata-reclamantă A. S.A. și Ministerul Finanțelor conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, autoritatea a cărei reprezentare este asigurată, neemițând niciun act a cărui anulare să se solicite.

Particularizând, în situația în care pretenția formulată prin cererea introductivă constă, în principal, în anularea unui act administrativ emis de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii prin care s-a constatat neîndeplinirea unor condiții instituite în sarcina reclamantei privind plata garanției, au apreciat că citarea/chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor apare nejustificată.

Mai mult, interesul atragerii în proces și a Ministerului Finanțelor pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată nu este de natură să conducă la concluzia că acesta ar avea calitate procesuală pasivă, având în vedere art. 8.2 alin. (9) ale Protocolului-cadru nr. 59/2011. Cu alte cuvinte, plata sumei aferente garanției se va realiza întotdeauna subsecvent deciziei de aprobare din partea Fondului.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, atragerea unei instituții/autorități publice într-un litigiu în considerarea principiilor opozabilității, respectiv contradictorialității reprezintă un raționament eronat față de normele art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Așa fiind, au apreciat că nu se realizează identitatea impusă de legea procesuală civilă între partea care poate fi obligată în raportul litigios și cea care deține calitatea de intimat/pârât, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, urmat de respingerea, ca atare, a cererii introductive.

Pe fondul cauzei, au susținut că, deși prima instanță a reținut că reclamanta nu a verificat condiția cesiunii drepturilor atât în favoarea finanțatorului, cât și în favoarea Statului Român referitor la polița de asigurare din 10.10.2012, a apreciat fără temei legal că această neregularitate ar putea fi acoperită prin polița de asigurare din anul 2017, reținând, totodată, că verificarea actului cesiunii drepturilor derivând din polița de asigurare nu reprezintă o obligație, ci un drept instituit în favoarea intimatei-reclamante.

Față de acest raționament exprimat, recurenții au făcut trimitere la dispozițiile art. 7.1-lit. g) intitulat "drepturile și obligațiile finanțatorului" din Protocolul-cadru nr. 59/2011, invocând Normele art. 4.2 alin. (1) lit. f) ale Contractului de garantare nr. x/03.10.2012, potrivit cărora rezultă, în mod neechivoc, faptul că finanțatorul se obligă "sa verifice la momentul acordării creditului, existența poliței de asigurare a locuinței achiziționate din finanțarea garantată împotriva tuturor riscurilor. Drepturile derivând din polițele de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor și a Finanțatorului, beneficiarul fiind ținut să facă dovada notificării cesiunii către asigurător".

Așadar, în opinia recurenților, rezultă că suntem în prezența unei obligații de verificare a actului cesiunii ce derivă din polița de asigurare, obligație ce incumbă finanțatorului A. S.A. și care nu a fost respectată.

În consecință, făcând referire la normele art. 6.2 din Contract, potrivit cărora F.G.C.Î.M.M. respinge cererea de plată a garanției în condițiile neasumării de către Finanțator a îndeplinirii obligațiilor prevăzute la 4.2 alin. (1) din Contract, au arătat că întrucât contractul de garantare nr. x/03.10.2012 a fost încheiat între FNGCIMM, A. S.A. și beneficiarii - B., clauzele acestuia se impun cu putere de lege între partite semnatare (art. 1270 din C. civ.).

În continuare, în ceea ce privește cea de-a doua condiție neîndeplinită de intimată în vederea aprobării cererii de plată a garanției, și anume, lipsa dovezii privind notificarea ambilor beneficiari referitor la declararea exigibilității anticipate a contractului, au învederat că dispozițiile art. 8.1 lit. f) din Protocol prezintă în mod neechivoc documentele pe care finanțatorul trebuie să le atașeze la cererea de plată, printre care se regăsește și notificarea către beneficiar/beneficiari, garant/garanți, semnatar/semntarii contractului de garantare, or, intimata-reclamantă nu a făcut dovada că procedura notificării s-a făcut în mod valabil cu toate părțile din contract, în condițiile în care C. este beneficiara și semnatara contractului de garantare.

În concluzie, apreciind că refuzul este unul justificat, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a apreciat, legat de soluția primei instanțe în privința excepției lipsei calității sale procesuale pasive, că s-a ignorat conținutul mandatului legal acordat de stat F.N.G.C.Î.M.M. S.A. - IFN, care este detaliat în Convenția privind implementarea programului Prima casa, prevăzută în Anexa nr. 3 Ia Ordinul comun nr. 2225/994/2009, cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă că în mandat nu sunt incluse atribuțiile legate de exercitarea drepturilor procesuale sau de reprezentare a statului în fata instanțelor judecătorești competente.

Prin urmare, a susținut că în mod nelegal prima instanță a reținut că Fondul are calitate procesuală pasivă, nefiind îndeplinite cerințele art. 36 din C. proc. civ., respectiv identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, prevederi care au fost aplicate greșit de prima instanță.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1270 și art. 1272 din C. civ.

Astfel, prin raportare la prevederile sus-menționate, potrivit cărora contractul valabil încheiat este legea părților și poate fi modificat doar prin acordul acestora sau din cauze autorizate de lege, a arătat că prima instanță nu poate modifica contractul după atunci când există un acord expres al părților care reglementează drepturile si obligațiile acestora.

Or, prima instanță a dat o interpretare proprie conținutului contractului încheiat de părți atunci când a stabilit ca decizia de respingere a plații garanției este neîntemeiată.

Totodată, făcând trimitere la art. 7.1 lit. g) s coroborat cu art. 8.1 lit. h) din Protocol, a susținut că polița de asigurare nr. x/10.10.2012, avută în vedere de Finanțator la momentul acordării creditului, nu respectă cerința cesionarii drepturilor derivând din polița în favoarea Statului Roman, iar, față de împrejurarea ca părțile au convenit ca verificarea poliței să se facă la momentul acordării creditului și nu la o dată ulterioara, polița de asigurare din data de 15.03.2017 nu putea fi luata în considerare pentru a determina lipsa culpei finanțatorului în îndeplinirea obligațiilor asumate.

De asemenea, a arătat că Banca nu a respectat nici prevederile art. 7.1 lit. o) coroborat cu art. 8 lit. h) din Protocol, potrivit cărora aceasta era ținută să notifice cu privire la exigibilitatea anticipată a creditului garantat și să prezinte, la data solicitării plății garanției, dovada notificării ambilor beneficiari, or, din actele prezentate rezultă transmiterea notificării numai către domnul D..

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate acestea vor fi analizate grupat și vor primi răspuns prin argumente comune.

Intimata - reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN (FNGCIMM), anularea Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017, prin care FNGCIMM a respins cererea de plată nr. x/06.04.2017 formulată de reclamantă, pentru plata sumei de 21.399,75 EUR, aferentă Contractului de garantare prin achiziția de locuințe nr. x/03.10.2012 și al Protocolului nr. 59/2011.

De asemenea, solicitat să se constate că cererea de plată nr. x/06.04.2017, pentru suma de 21.399,75 EUR, emisă de în temeiul Protocolului nr. 59/2011 și contractului de garantare nr. x/03.10.2012 este justificată și îndeplinește toate condițiile pentru a fi aprobată de către FNGCIMM, astfel cum au fost menționate în contractul de garantare și în Protocol, inclusiv cele prevăzute de art. 7.1 lit. g), o) și art. 8.1 alin. (1) lit. f) și h) din Protocolul nr. 59/2011, ca urmare a constatării caracterului justificat al cererii de plată nr. x/06.04.2017.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 21.399,75 EUR, reprezentând prejudiciul produs prin respingerea cererii de plată a sumei de 21.399,75 EUR, prin emiterea Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017 de către Fond, în conformitate cu dispozițiile art. 8.2 alin. (10) din Protocolul nr. 59/2011, aprobat prin ordinul nr. 2225/2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice și art. 6.2 alin. (5) și (6) din contractul de garantare nr. x/03.10.2012.

Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâți, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. RAGPGC_ 9357_ 2017 din 11.07.2017, emisă de pârâtul F.G.C.Î.M.M. S.A. și a constatat caracterul justificat al cererii de plată formulată de reclamantă către pârâtul F.G.C.Î.M.M. S.A. și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 21.399,75 EUR, aferentă contractului de garantare în discuție, obligând pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Cu privire la motivul de casare încadrat în drept în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de către pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN, în privința soluției asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte reține că în realitate se invocă aplicarea greșită a dispozițiile art. 36 din același cod, așa încât critica urmează să fie analizată din această perspectivă.

1.1. Criticile recurenților subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că nu pot fi primite.

1.1.1. Referitor la criticile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților se constată că sunt nefondate.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății".

Așadar, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

1.1.1.1 În ceea ce privește critica recurentului Ministerul Finanțelor în nume propriu și în reprezentarea Statului Român se reține, contrar susținerilor acestuia, că în mod corect prima instanță a apreciat că acesta are calitate procesuală în cauză, față de prevederile art. 8.2 din Protocolul - Cadru nr. 59/03.06.2011, conform cărora pârâtul FNGCIMM are atribuții doar în privința admiterii/respingerii cererii de plată, iar în situația aprobării, plata garanției care se solicită în cauză se face din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Așadar, chemarea în judecată a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice s-a efectuat nu în calitate de emitenți ai actului atacat, ci în calitate de titulari ai obligației de plată a garanției și pentru opozabilitate, în considerarea faptului că în situația aprobării, plata garanției care se solicită în cauză se face din bugetul de stat, prin bugetului Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv pentru garantarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității prevăzute de art. 13 și art. 14 din C. proc. civ.

1.1.1.2. Legat de critica recurentului Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN, de asemenea, se reține, că în mod corect prima instanță a apreciat că acesta are calitate procesuală în cauză în condițiile în care este emitentul Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017, a cărei anulare se solicită, prin care a fost respinsă cererea de plată.

În concluzie, se constată că în cauză toți cei trei pârâți au calitate procesuală pasivă, având în vedere, totodată, și prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 C. proc. civ., cum corect a reținut și judecătorul fondului.

1.1.2. Instanța de control judiciar reține că nu pot fi primite nici criticile pe fondul cauzei.

Se reține că, în temeiul art. II alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 33/2011 pentru modificarea și completarea art. 1 din O.U.G. nr. 60/2009 și art. III din H.G. nr. 404/2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 717/2009, ținând cont și de Ordinul comun nr. 2225/994/2009, cu modificările si completările ulterioare, între reclamanta A. S.A., în calitate de finanțator, și pârâtul FNGCIMM, în calitate de mandatar al pârâtului Statul român, reprezentat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a fost încheiat Protocolul - Cadru nr. 59/03.06.2011 având ca obiect "stabilirea termenilor și condițiilor privind constituirea, monitorizarea și plata garanțiilor în valoare de 27.224.954,61 EUR care intra sub incidența împărțirii riscurilor și pierderilor intre stat și Finanțator, (...), precum și garantarea de către FNGCIMM, în numele și în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil și necondiționat, în condițiile împărțirii riscurilor și pierderilor în mod egal între stat și Finanțator, a obligațiilor de rambursare a finanțărilor acordate de Finanțator beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3.1 și condițiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanțatorilor (...)" - art. 2.1.

Prin contractul de credit pentru programul "Prima casa" nr. x/10.10.2012, A. S.A., prin Sucursala Călărași, a acordat împrumutatului D., având drept garant pe C., un credit pentru achiziție locuință în valoare de 46.400 EUR, în condițiile stabilite de O.U.G. nr. 60/2009, cu modificările și completările ulterioare, și normele de aplicare ale acesteia.

Conform art. 8.1 din contractul de credit, Protocolului - Cadru nr. 59/03.06.2011, contractului de garantare pentru achiziția de locuințe nr. x/03.10.2012 și dispozițiilor legale aplicabile, rambursarea creditului a fost garantată și prin garanția oferită de pârâtul FNGCIMM al cărei nivel era egal cu 50% din soldul creditului garantat, valoarea inițială a garanției fiind de 23.200 EUR, constituită conform Protocolului nr. 59/2011 și contractului de garantare x/03.10.2012.

Ca urmare a înregistrării debitelor restante la plata de către împrumutatul D. și garantul C., la data de 03.04.2017, reclamanta a declarat exigibilitatea anticipată a creditului acordat prin contractul nr. x/10.10.2012, iar la data de 06.04.2017 a fost transmisă cererea de plată către pârâtul FNGCIMM pentru efectuarea plății sumei de 21.399,75 EUR, reprezentând cota-parte de 50% din finanțarea restantă în valoare de 42.799,5 EUR, cererea de plată fiind respinsă prin Decizia nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017, emisă de acest pârât.

Prin Decizia nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017 privind respingerea cererii de plată, aferentă contractului de garantare pentru achiziția de locuințe nr. x/03.10.2012, contestată în prezenta cauză, s-a reținut că nu au fost îndeplinite de către Finanțator obligațiile inserate la art. 7.1. lit. g) și o) și ale art. 8.1 lit. f) și h) din Protocolul Cadru nr. 59/2011, cu actele adiționale ulterioare, astfel:

a) condiția prevăzută la art. 7.1 lit. g) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011 și actele adiționale ulterioare, potrivit căreia Finanțatorul trebuia să verifice la momentul acordării creditului existența poliței de asigurare a locuinței achiziționat, iar drepturile derivând din polița de asigurare trebuiau cesionate în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și a Finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare.

b) condiția prevăzute la art. 7.1. lit. o) din PC 59/2011 privind obligarea notificării beneficiarului cu privire la declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate. În acest sens, FNGCIMM a precizat ca prin borderoul de prezentare a trimiterilor recomandate nr. x/15.03.2017 s-ar fi făcut dovada transmiterii notificării numai către beneficiarul D., nu și către C..

c) condiția prevăzută la art. 8.1 alin. (1) lit. f) din PC 59/2011 referitor la notificarea Băncii către beneficiar/garant/semnatar al contractului de garantare cu privire la declararea scadenței anticipate a finanțării garantate, notificarea trebuind să fie comunicată beneficiarului cu cel puțin 15 zile înainte de data declarării exigibilității anticipate, pârâtul FNGCIMM susținând ca a fost notificat doar beneficiarul D..

d) condiției prevăzută la art. 8.1 alin. (1) lit. h) din Protocol referitoare la prezentarea de către Finanțator a primei polițe de asigurare, precum și pe cea mai recentă poliță de asigurare a locuinței. Banca a prezentat prima poliță de asigurare emisă de Generali cu nr. x/10.10.2012, valabilă până la data de 11.10.2013, cesionată numai în favoarea A. S.A. Sucursala Călărași, iar ultima poliță de asigurare a fost emisă de E. nr. x/15.03.2017, valabilă până la data de 15.03.2018; drepturile decurgând din aceasta poliță au fost cesionate în favoarea A. S.A. și statului roman, proporțional cu procentul de garantare. FNGCIMM a menționat ca motiv al respingerii faptul ca Finanțatorul nu a respectat la momentul acordării creditului prevederile art. 7.1 lit. g) din PC nr. 59/2011 privind cesionarea drepturilor derivând din polița în favoarea statului român.

Se constată astfel că Fondul a reținut încălcarea dispozițiilor art. 7.1 lit. g) și ale art. 8.1 alin. (1) lit. h) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011 întrucât drepturile decurgând din prima poliță de asigurare, încheiată în anul 2012, au fost cesionate doar către A. S.A., deși cea mai recentă poliță de asigurare respectă cerința de cesionare a drepturilor, proporțional cu procentul de garantare, către stat și A. S.A., iar, pe de altă parte, neîndeplinirea condițiilor menționate au o cauză identică, respectiv aceea că ar fi fost notificat doar împrumutatul D., nu și garantul C..

Contrar susținerilor recurenților, instanța de control judiciar constată că în cauză nu a fost încălcat Protocolul - Cadru nr. 59/2011.

Analizându-se dispozițiile invocate în decizia contestată, respectiv art. 8.1 alin. (1) lit. h) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011, modificat prin actul adițional nr. x din 01.10.2015, se observă că acesta prevede obligația de a se atașa la cererea de plată "prima poliță de asigurare, precum și cea mai recentă poliță de asigurare a locuinței ..., prezentată de beneficiar, chiar dacă valabilitatea poliței a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul".

Așa fiind, se constată că reclamanta s-a conformat acestor dispoziții, atașând la cererea de plată atât prima poliță de asigurare, cât și cea mai recentă poliță de asigurare a locuinței, emisă la data de 15.03.2017, această din urmă poliță de asigurare respectând cerința de cesionare a drepturilor, proporțional cu procentul de garantare, către stat și A. S.A., aspect ce rezultă din adresa cu care Fondul a înaintat primei instanțe documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate .

Prin urmare, contrar celor reținute de Fond, nu se poate susține încălcarea prevederilor art. 8.1 alin. (1) lit. h) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011.de către reclamantă.

Referitor la prevederile art. 7.1 lit. g) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011, de asemenea invocate de pârât, instanța de control judiciar sesizează că acest text de lege stabilește o singură obligație expresă în sarcina reclamantei, respectiv ca "la momentul acordării creditului să verifice existența poliței de asigurare a locuinței achiziționate din finanțarea garantată împotriva tuturor riscurilor, în cazul achiziției unei locuințe în cadrul Programului, iar în cazul construcției unei locuințe în regim individual sau asociativ să verifice ...".

Așadar, textul de lege nu reglementează drepturile și obligațiile reclamantei nu separat, iar actul cesiunii drepturilor derivând din polița de asigurare este reglementat într-o teză distinctă a lit. g), astfel, rezultă că această din urmă teză stabilește un drept în favoarea reclamantei, iar nu o obligație, cum eronat a interpretat Fondul, concluzie la care se ajunge și dacă se aplică principiul in dubio pro reo (art. 1269 alin. (1) C. civ.).

Așa cum a reținut și prima instanță, deși s-a reținut lipsa culpei reclamantei în privința manierei în care a fost cesionată prima poliță de asigurarea, se observă că în cauză, în raport cu actele depuse la dosar, nu s-a urmărit fraudarea intereselor pârâtului FNGCIMM, cedentului fiindu-i, oricum, indiferent în favoarea cui ceda drepturile, cât timp era ținut să o facă, iar cesiunile următoare s-au efectuat în conformitate cu prevederile Protocolului.

De altfel, nimic nu l-a împiedicat pe pârât să reglementeze prin Protocol obligația reclamantei de a verifica modul în care se realizează cesiunea drepturilor aferente poliței de asigurare, lipsa de diligență în acest sens fiind imputabilă acestuia și nu reclamantei.

Oricum, câtă vreme prima polița și-a încetat valabilitatea și Fondul nu a prezentat informații referitoare la producerea unuia dintre riscurile asigurate în perioada de valabilitate, astfel încât să existe premisa că doar reclamanta ar fi putut încasa sume de la asigurător, în mod corect s-a reținut că motivul invocat de pârât este pur formal, cu atât mai mult cu cât drepturile decurgând din polița emisă de E. nr. x/15.03.2017 valabilă până la 15.03.2018 sunt cesionate către A. și Statul Român.

În fine, legat de notificare, se reține că din cuprinsul notificării nr. x/15.03.2017 rezultă ca a fost emisă pe numele ambilor soți, fiind adresată atât împrumutatului D., cât și doamnei C., semnatară a contractului de credit în calitate de garant, dovada comunicării constând în copia borderoului și a confirmării de primire nr. x din care rezultă ca această corespondență a fost expediată la domiciliul comun, astfel cum acesta era menționat în contractul de garantare al celor doi soți.

Așa fiind, în mod corect a afirmat reclamanta că nici în contractul de garantare și nici în Protocol nu se menționează expres că ambii beneficiari ar fi trebuit să fie notificați separat prin comunicări diferite pe suport material, astfel că, din această perspectivă, refuzul de plată al Fondului apare ca nefondat.

În aceste condiții, în mod corect judecătorul fondului a reținut caracterul justificat al cererii de plată, obligând pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 21.399,75 EUR, aferentă contractului de garantare în discuție.

Prin urmare, se constată că toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 366 din 7 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN împotriva sentinței nr. 366 din 7 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.