ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1164/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 04.01.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenientul forțat C., obligarea pârâtei, în limita poliției de asigurare, la repararea prejudiciului cauzat în urma producerii evenimentului rutier din data de 25.08.2016, în jurul orei 08:27, pe str. x din Timișoara, având în vedere calitatea acesteia de asigurător al autoturismului condus de intervenientul forțat C., prejudiciu pe care l-a evaluat astfel: daune materiale în cuantum de 858 RON și daune morale în cuantum de 50.000 euro. La primul termen de judecată din data de 30.05.2017, reclamanta si-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei suplimentar și la plata sumei de 374 RON, cu titlul de daune materiale, reprezentând contravaloarea consultației medicale, a tratamentului și a transportului până la Centrul medical D. S.R.L.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 502/11.04.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenientul forțat C.; a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 1.232 RON, cu titlul de daune materiale, precum și suma de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plății efective, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a accidentului rutier petrecut în data de 25.08.2016; a fost respinsă în rest acțiunea; a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei suma de 3.496,15 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 192 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat reclamanta A. și a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.840,36 RON, reprezentând cheltuielile de judecată; a menținut, în rest, hotărârea atacată; a respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva aceleiași sentințe civile; a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel. 4.. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 192 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, iar, cu ocazia rejudecării, admiterea în totalitate a apelului declarat de aceasta, invocând în drept motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii, recurenta a arătat că suma de 5000 euro stabilită de instanța de fond, cu titlu de daune morale, nu reprezintă o justă despăgubire, fiind prea mică raportat la suferințele pricinuite de fapta culpabilă a intervenientului forțat, iar, cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a dispus, în mod neîntemeiat, admiterea în parte a acestui capăt de cerere. În apel, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 7840,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fondul cauzei, însă a respins solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale, precum și solicitarea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru aferentă apelului, deși, la dosarul cauzei, se afla dovada efectuării acestora. A conchis recurenta că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus întâmpinare la data de 20 iulie 2019, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului declarat în cauză și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei curții de apel.

Încheierea de admitere în principiu: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere la raport, iar, prin încheierea din 04 martie 2020, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost admis în principiu, stabilindu-se termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților. Membrii completului de filtru au apreciat că aspectele învederate prin memoriul de recurs de către recurenta-reclamantă A. referitoare la cuantumul daunelor morale acordate și la criteriile avute în vedere de către instanță la acordarea acestora, raportat la situația de fapt, reprezintă critici de netemeinicie, care nu pot fi subsumate niciunuia dintre motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Prin urmare, s-a reținut că acestea nu pot fi supuse cenzurii prin intermediul recursului. În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva respingerii, de către instanță, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru aferentă soluționării apelului, s-a apreciat de către completul de filtru că acestea nu pot fi încadrate în motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ci vizează încălcarea de către curtea de apel a regulilor de procedură prevăzute de dispozițiile art. 452 din C. proc. civ. și pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Prin urmare, s-a reținut că singurul aspect de nelegalitate invocat prin memoriul de recurs și care poate fi supus controlului de legalitate, vizează soluția de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru aferente soluționării apelului, în considerarea argumentului că nu a fost făcută dovada efectuării acestor cheltuieli.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând, cererea de recurs în limitele menționate în încheierea de admitere în principiu a recursului și vâzând dispozițiile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce vor succeda: Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ.: "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului." De asemenea, conform art. 452 din C. proc. civ.: "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei." În speță, curtea de apel a respins cererea apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, reținând că nu a fost făcută proba acestora până la închiderea dezbaterilor. Cercetând înscrisurile aflate în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, Înalta Curte constată că la fila x se află dovada achitării de către reclamanta A. a sumei de 1229 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă soluționării apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 502 din din 11.04.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, taxă de timbru care a fost depusă de către apelanta reclamantă la termenul din 21 noiembrie 2018. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 451 alin. (1) și art. 452 din C. proc. civ., apreciind, în mod greșit, că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată produse pentru faza procesuală a apelului. Pe cale de consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care dispun în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel pentru a se pronunța cu privire la cererea apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel. PENTRU ACESTE MOTIVE,