ÎCCJ, decizie (scj.ro #169543)

Legitimă apărare. Exces neimputabil. Neîndeplinirea condițiilor Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracțiunea Indice alfabetic: Drept penal - legitimă apărare - exces neimputabil C. pen., art. 19 alin. (1) și (2), art. 26 alin. (1) 1. Legitima apărare constituie o cauză justificativă care presupune, conform art. 19 alin. (2) C. pen., existența unui atac material, exercitat prin mijloace de natură să pună în pericol fizic valoare socială împotriva căreia este îndreptat, iar nu existența unui atac nematerial, exercitat prin acțiuni non-violente, cum sunt insulta, amenințarea scrisă sau verbală ori defăimarea. 2. Excesul neimputabil prevăzut în art. 26 alin. (1) C. pen.

reprezintă o cauză de neimputabilitate care implică îndeplinirea condițiilor legitimei apărări privind existența unui atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sau drepturile acesteia ori un interes general, însă limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului sunt depășite, din cauza tulburării sau temerii. Inexistența unui atac material, direct, imediat și injust, prin care să fie pusă în pericol o persoană sau drepturile acesteia ori un interes general, conduce la imposibilitatea reținerii excesului neimputabil. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 99/A din 8 aprilie 2020 Prin sentința nr. 173/F din 19 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 396 alin. (3) C. proc.

pen. raportat la art. 80 C. pen., s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de lovire sau alte violențe aflate în concurs real, prevăzute în art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a aplicat inculpatului un avertisment pentru ambele infracțiuni. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, între alții, inculpatul A. Examinând apelul declarat de inculpatul A., în conformitate cu dispozițiile art. 417 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată, între altele, următoarele: Analizând motivele de apel care vizează fondul cauzei, instanța de control judiciar constată că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut în fapt, în baza probelor administrate, că, fără niciun dubiu, apelantul inculpat A. a lovit, în data de 22 septembrie 2015, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în scara X. a blocului din Calea B., persoanele vătămate C. și D., cauzându-le vătămări ce au necesitat un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. Y. din 23 septembrie 2015, respectiv, un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. Z. din 23 septembrie 2015. Faptele întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de lovire sau alte violențe prevăzute în art. 193 alin. (2) C. pen, aflate în concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, în baza probelor administrate în cursul procesului, că, în seara de 22 septembrie 2015, în jurul orei 20,30-21,00, la ușa de acces în scara X. a blocului situat în Calea B., inculpatul A. s-a întâlnit cu persoana vătămată D. care locuia împreună cu persoana vătămată C. la etajul 4 al imobilului, fiind vecini de palier cu inculpatul și familia acestuia. Pe fondul unor relații anterioare tensionate între părți, în acea seară, inculpatul a lovit-o pe D., cauzându-i vătămări corporale, constatate prin certificatul medico-legal nr. Z. din 23 septembrie 2015 eliberat de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, care a concluzionat că aceasta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 22 septembrie 2015, prin lovire cu corp dur și care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Auzind strigătul de ajutor al victimei D., persoana vătămată C., care se afla în afara imobilului, pe o bancă, s-a deplasat la locul faptei, a cerut explicații inculpatului în legătură cu motivul agresiunii exercitate asupra fostei sale prietene, actuala soție, a intrat într-un conflict fizic cu inculpatul și a fost lovit de inculpat, fiindu-i produse vătămări corporale, consemnate în certificatul medico-legal nr. Y. din 23 septembrie 2015 al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, care a concluzionat că a prezentat leziuni care s-au putut produce la 22 septembrie 2015, prin lovire cu corp dur și au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale. Motivele de apel formulate de inculpatul A. prin care a solicitat achitarea motivat de faptul că a acționat în legitimă apărare și, în subsidiar, pentru că este aplicabilă cauza de neimputabilitate prevăzută în art. 26 C. pen.

a excesului neimputabil, sunt neîntemeiate, probele dovedind fără dubiu comiterea infracțiunilor de către inculpat. Potrivit art. 19 alin. (1) și (2) C. pen., este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în legitimă apărare. Este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.

Apelantul inculpat A. a susținut că între el și persoanele vătămate exista o relație tensionată din cauza faptului că acestea i-ar fi adresat cuvinte/expresii jignitoare, de-a lungul timpului, verbal sau prin scrieri efectuate pe pereții din scara blocului și ai liftului, ar fi rupt majoritatea informărilor afișate în spațiul imobilului de către asociația de proprietari, inculpatul fiind președintele acestei asociații o anumită perioadă de timp, și i-ar fi cauzat neplăceri în contextul în care dețineau mai multe animale în apartament, fiind vecini de palier, la etajul 4 al imobilului. Fără a aprecia asupra veridicității acestor susțineri, instanța de apel consideră că, și reale dacă ar fi, aceste împrejurări nu constituie, în mod evident, un atac material îndreptat împotriva inculpatului, condiția prevăzută în art. 19 alin. (2) C. pen., ca atacul să fie material, fiind neîndeplinită.

Atacul este material când se exercită prin mijloace de natură să pună în pericol fizic valoarea socială contra căreia este îndreptat și pentru efectuarea lui s-a recurs la violență fizică ori s-a manifestat o atitudine pasiv agresivă prin care s-a creat un pericol fizic pentru valoarea vizată. Legea penală exclude de la aplicarea legitimei apărări atacurile nemateriale produse prin acțiuni non-violente, cum sunt insultele, amenințările scrise sau verbale, defăimările, zvonurile etc., considerând că în aceste situații s-ar putea invoca cel mult provocarea, ca circumstanță atenuantă legală sau o circumstanță atenuantă judiciară. Ca atare, acțiunile de lovire exercitate de apelantul inculpat asupra persoanelor vătămate D. și C. nu sunt consecința unui atac material îndreptat împotriva acestuia, din partea victimelor.

Împrejurarea invocată în apărare de inculpatul A., constând în aceea că ar fi ripostat fizic împotriva persoanei vătămate D., deoarece aceasta i-a aplicat o palmă nu se coroborează cu nicio probă credibilă dintre cele administrate în cauză, în cele două faze procesuale. Pe de altă parte, chiar dacă ar exprima realitatea faptul că persoana vătămată D. i-a aplicat o palmă pe obraz inculpatului, riposta acestuia nu s-ar înscrie în limitele proporționalității dintre atac și apărare, pentru a fi aplicabil art. 19 C. pen. În evaluarea proporționalității dintre atac și apărare se ține seama de natura atacului, de mijloacele folosite de agresor, de scopul urmărit, de starea fizică a persoanei agresate fizic (forța fizică a combatanților) și de împrejurările concrete în care s-a produs atacul.

În cauză, persoana vătămată D. a relatat că a fost lovită de inculpat cu pumnul, de două ori, în zona feței, declarație care se coroborează cu certificatul medico-legal nr. Z. din 23 septembrie 2015 eliberat acesteia, care a constatat „contuzie părți moi regiune malară dreaptă, contuzie atm bilateral”, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Ca atare, loviturile aplicate de apelantul inculpat A. nu ar prezenta o gravitate mai mică sau cel mult egală cu cea a presupusului atac, ceea ce înseamnă că agresiunile fizice exercitate asupra persoanei vătămate D. ar fi, oricum, disproporționate în raport cu palma prezumtiv primită de inculpat.

Împotriva solicitării privind reținerea legitimei apărări pledează inclusiv comportamentul ulterior al apelantul inculpat A. care a continuat să exercite violențe fizice și împotriva persoanei vătămate C., care s-a deplasat la locul faptei la strigătul de ajutor al prietenei sale. Urmare a acțiunii de lovire realizată de inculpat, C. a suferit leziuni (la nivelul arcadei drepte, malar stâng, ambele buze, membre superioare, torace și picior stâng), de natura tumefacțiilor și excoriațiilor, pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. Y. din 23 septembrie 2015. Față de toate acestea, instanța de apel consideră că apelantul inculpat A. nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa în condițiile legitimei apărări și, ca atare, este neîntemeiată solicitarea acestuia de a se dispune achitarea pentru că faptele ar fi fost justificate și nu ar avea caracter penal.

În ceea ce privește apărarea apelantului inculpat A. prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 26 alin. (1) C. pen., se notează că, potrivit acestor dispoziții legale, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului. Din punct de vedere teoretic, în cazul excesului de apărare, cel care se apără se află în fața unui atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dar mijloacele folosite în apărare sunt exagerate, depășesc pericolul pe care îl reprezintă atacul, din cauza tulburării sau temerii.

În cauză, însă, după cum s-a arătat în cele ce preced, apelantul inculpat A. nu s-a aflat în fața unui atac material, direct, imediat și injust din partea niciuneia dintre persoanele vătămate, prin care să fi fost pusă în pericol persoana inculpatului, nefiind întrunite condițiile prevăzute în art. 19 alin. (2) C. pen. Ca urmare, aspectele indicate de inculpat ca generatoare de tulburare și temere și care ar fi determinat lipsa de proporționalitate dintre atac și apărare nu prezintă concludență prin prisma dispozițiilor art. 26 C. pen. privind excesul neimputabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, așadar, că activitatea inculpatului constând în lovirea la nivelul feței a persoanei vătămate D., care a continuat, apoi, cu agresiunea îndreptată de inculpat împotriva lui C. (ce intervenise în sprijinul soției sale), concretizată în aplicarea unor lovituri cu pumnii și picioarele în mai multe zone corporale, nu a fost desfășurată în împrejurări care să probeze că faptele s-au derulat pe tiparul legitimei apărări din care ar fi lipsit condiția proporționalității dintre atac și apărare datorită tulburării sau temerii provocate de atac. În consecință, apare ca neîntemeiată și cererea inculpatului A. de a fi achitat pentru că ar lipsi caracterul imputabil al faptelor de care este acuzat, fiind dovedită fără tăgadă săvârșirea infracțiunilor de către inculpat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 173/F din 19 august 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.