ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5060/2018

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 14 iulie 2016 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, sub număr de dosar x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Primăria com. Grănicești - prin primar, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare nr. x/2016 al Primăriei com. Grănicești.

Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând și anularea adresei nr. x/2016 privind sistarea construcției până la intrarea în legalitate.

Prin sentința civilă nr. 607 din 16 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acțiunea civilă având ca obiect anulare act, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI GRĂNICEȘTI prin primar.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel.

La 15 mai 2017, B. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie.

Prin decizia civilă nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, au fost respinse, ca nefondate, apelul declarat de către apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 607/16.02.2017, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI GRĂNICEȘTI - prin primar și cererea de intervenție accesorie formulată de B..

La data de 25 septembrie 2017, A. a formulat cerere de îndreptare, lămurire și completare a deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 1516 din 15 decembrie 2017, Tribunalul Suceava a dispus rectificarea citativului, în sensul că numitul B. are calitatea de intervenient accesoriu în loc de intervenient pârât și a respins ca nefondată cererea de îndreptare, lămurire/completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI GRĂNICEȘTI - prin primar, intervenient accesoriu fiind B..

Împotriva deciziilor civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 și nr. 1516 din 15 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Suceava, reclamanta A. a declarat recurs.

De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, a declarat recurs și intervenientul accesoriu B..

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

La termenul din 8 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursurilor.

Prin decizia nr. 101 din 8 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale de soluționare a recursurilor și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acestora, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursurile au fost înregistrate la 30 iulie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Preliminar, având în vedere că reclamanta A. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017, cât și împotriva deciziei civile nr. 1516 din 15 decembrie 2017 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă prin cea din urmă fiind soluționată cererea de îndreptare, lămurire/completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017, se impune precizarea faptului că hotărârea de îndreptare, lămurire/completare a dispozitivului face parte integrantă din decizia pronunțată, astfel că aceasta se supune regulilor procedurale prevăzute pentru hotărârea finală pe care o precede, în acest sens fiind și prevederile art. 446 C. proc. civ.

Se reține că recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în apel, într-o cerere având ca obiect anulare proces-verbal de constatare, respectiv o decizie pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Suceava în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Suceava căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziilor civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 și nr. 1516 din 15 decembrie 2017 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă și a recursului declarat de recurentul-intervenient accesoriu B. împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2018.