ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 351/2018

HOTĂRÂRE

14.02.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 351/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 14 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2017, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., prin Sucursala Regională CF Iași, a solicitat obligarea pârâtului A., la plata sumei de 1.258 RON reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate și a dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data pronunțării sentinței și până la restituirea efectivă a debitului restant. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Iași, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 666/2017, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, reținând, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 269 Codul muncii, iar competența teritorială nu este alternativă, ci revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința/sediul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, s-a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 581/1998, Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. este societate comercială pe acțiuni, cu sediul în municipiul București, bd. x, sectorul 1 și având în vedere dispozițiile art. 269 Codul muncii, precum și faptul că sediul reclamantei este în Municipiul București, instanța a constatat că Tribunalul București este instanța competentă în soluționarea prezentei cauze.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința civilă nr. 4162 din 07 iunie 2017 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Pașcani.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut, în esență, că, în speță, față de faptul că din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă că, prin capătul nr. 1 al cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat restituirea unei sume despre care se menționează că a fost achitată în baza sentinței civile nr. 2039/2014 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință ce ulterior a modificată, prin decizia civilă nr. 723/2015 a Curții de Apel Iași, fără să fi fost restabilită situația anterioară, înseamnă că Tribunalul a fost investit să soluționeze o acțiune având ca obiect întoarcerea executării.

S-a apreciat că pentru determinarea competenței materiale de soluționare a litigiului prezintă relevanță dispozițiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., 724 alin. (3) C. proc. civ. și art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, Tribunalul a considerat că, în condițiile în care, dispozițiile art. 622

C. proc. civ. reglementează, ca modalități de punere în executare a obligațiilor stabilite prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu, executarea de bunăvoie și executarea silită, înseamnă că, pe cale de consecință, și dispozițiile referitoare la întoarcerea executării se aplică inclusiv în situația executării de bună voie a obligaților stabilite printr-un titlu executoriu.

Judecătoria Pașcani prin sentința civilă nr. 1987 din 03 noiembrie 2017 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pașcani, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.

În fundamentarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că prezentul litigiu și-a păstrat caracterul de litigiu de muncă în înțelesul art. 1 lit. p) din Legea 62/2011, iar competența de soluționare a unor astfel de litigii aparține tribunalului, potrivit art. 208 din aceeași lege.

În acest context, s-a reținut că, devin incidente dispozițiile art. 256 alin. (1) Codul muncii (salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie), text pe care și-a întemeiat de altfel acțiunea și reclamanta, care are la îndemână un mijloc procedural cu caracter special, ce dă posibilitatea angajatorului de a recupera sumele de bani încasate de salariat în mod necuvenit. Textul are caracter de normă specială, aplicabilă prioritar în raport cu orice alte dispoziții, atunci când este vorba despre raporturi de muncă.

Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) Codul muncii și a art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a apreciat că, în ceea ce privește conflictele de muncă, competența teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința/sediul sau locul de muncă reclamantul și cum potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 581/1998, Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. este societate comercială pe acțiuni, cu sediul în municipiul București, bd. x, competența în soluționarea cauzei revine Tribunalului București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Pașcani competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași, a solicitat obligarea pârâtului A., la plata sumei de 1.258 RON reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate și a dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data pronunțării sentinței și până la restituirea efectivă a debitului restant.

Înalta Curte reține că raportul juridic dedus judecății având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei plătite în plus în temeiul titlului executoriu modificat, are caracterul unei acțiuni având ca obiect întoarcerea executării.

Astfel, dacă obiectul executării l-a constituit o sumă de bani, constând în drepturi salariale, pretenția concretă, formulată prin cererea de chemare în judecată, în acest caz, îl constituie tot o sumă de bani care, însă, nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților.

Instanța este sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu executoriu modificat și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu.

Conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ. în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.

Potrivit art. 724 alin. (3) C. proc. civ., dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și alin. (2), cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. Judecata se va face de urgență și cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului.

În cauză, titlul în baza căruia a fost făcută executarea, respectiv sentința civilă nr. 2039/2014 din 11 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2014 și care, ulterior, a fost modificată prin decizia civilă nr. 723/2015 din 19 mai 2015 de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin diminuarea sumei pe care pârâtul era îndreptățit să o primească, este o hotărâre judecătorească dată în materia conflictelor de muncă.

Executarea hotărârii judecătorești s-a efectuat în mod benevol, fără a se recurge la procedura executării silite, însă recuperarea sumei plătite în plus se poate solicita pe calea întoarcerii executării, potrivit dispozițiilor art. 723 alin. (3) C. proc. civ., iar competența de soluționare a cauzei revine instanței de executare.

Prin urmare, potrivit textului de lege sus-menționat, competența de soluționare a unei cereri privind întoarcerea executării, cum este cazul în speța de față, aparține instanței de executare.

În acest sens, devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ca atare, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziție derogatorie de la competența stabilită prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului este instanța competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării.

Cum, în speță, domiciliul debitorului A. este situat în județul Iași, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Pașcani.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.