ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3449/2018

HOTĂRÂRE
19.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3449/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 30.06.2017 sub dosar nr. x/2017, contestatorul MINISTERUL PUBLIC-PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE a formulat contestație la executare și în baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 30 alin. (1) din O.U.G nr. 80/2013, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 7 din O.G nr. 22/2002, cu modificările și completării ulterioare - cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației împotriva executării silite inițiate de A. în dosarul nr. x/2017, la cererea creditorilor B., C., D. și E., pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza sentinței civile nr. 99/P/2008 din 08.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 273/2010-R din 10.02.2010, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2009; împotriva somației din 30.05.2017, emisă în același dosar execuțional; împotriva încheierii nr. 2 din 30.05.2017, emisă în dosarul nr. x/2017, prin care au fost stabilite cheltuielile de executare; împotriva încheierii nr. 1328 din 04.05.2017, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/2017, prin care a fost încuviințată executarea silită în contradictoriu cu intimații-creditori B., C., E. și D., toți cu domiciliul ales în jud. Satu Mare.

Instanța a reținut că titlurile executorii au fost pronunțate de instanțele judecătorești din Oradea, domiciliile creditorilor sunt în municipiul Oradea, iar executorul judecătoresc activează pe raza Curții de Apel Oradea. De asemenea, pe parcursul executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2017 au fost formulate alte contestații la executare înregistrate pe rolul Judecătoriei Satu Mare, ce făceau obiectul dosarelor nr. x/2017 și y/2017 și care au fost conexate la data de 10.07.2017 pentru o mai bună judecată.

Contestația la executare de față a fost formulată de unul dintre debitori (Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) și înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București în considerarea faptului că sediul acestei instituții se află pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 5 București.

Art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., se completează art. 651 alin. (1) din același act normativ, conform cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, deși prin titlul executoriu au fost stabilite obligații în sarcina mai multor debitori, ale căror sedii se aflau (și) la data sesizării organului de executare, în București, pe raza sectorului 5, creditorii, care domiciliază în Satu mare, au sesizat un organ de executare cu sediul în Satu Mare, competența fiind atrasă de faptul că debitorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare își are sediul în același oraș. Prin urmare, la data sesizării organului de executare cu cererea de declanșare a executării silite creditorii au optat, indirect, pentru Judecătoria Satu Mare, ca instanță de executare.

Este pe deplin adevărat că și Judecătoria Sectorului 5 București este instanță de executare, în virtutea faptului că sediile a doi dintre debitori se găsesc pe raza administrativ-teritorială a sectorului 5 București, astfel că în cauză nu sunt incidente norme de competență exclusivă pentru soluționarea prezentei contestații la executare. Cu toate acestea, având în vedere că pe parcursul executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2017 au fost formulate și alte contestații la executare înregistrate pe rolul Judecătoriei Satu Mare, ce făceau obiectul dosarelor nr. x/2017 și y/2017 și care au fost conexate la data de 10.07.2017 pentru o mai bună judecată, instanța a apreciat că, pentru a preîntâmpina posibilitatea pronunțării de către instanțe de executare diferite a unor hotărâri divergente pe aspectul menținerii/anulării acelorași acte de executare, este în interesul unei bune și unitare judecăți declinarea competenței soluționării contestației de față în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 131 și art. 132 din C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, Judecătoria Satu Mare a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) teza I din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Conform art. 129 alin. (2) pct. 3, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar, potrivit art. 130 alin. (2), necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziția de drept comun în materie, contestația se introduce la instanța de executare.

Conform art. 651 alin. (1) teza I din același act normativ, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, executarea silită a fost demarată în dosarul de executare nr. 55/2017 instrumentat de A. împotriva a trei debitori, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Ministerul Finanțelor Publice, având sediul în: București, Satu Mare și București. Așadar, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, ar reveni alternativ Judecătoriei Sector 5, Judecătoriei Satu Mare, respectiv Judecătoriei Sector 5.

În absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, este aplicabilă, prin analogie, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speța de față, prevederea art. 112 alin. (1) din același cod, potrivit căreia "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia", ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

Totodată, se aplică, prin analogie și prevederile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea art. 116 rezultă că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestației la executare la Judecătoria Sector 5, contestatorul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a ales între cele două instanțe deopotrivă competente (Judecătoria Satu Mare, respectiv Judecătoria Sector 5), fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cererii (contestației la executare și cererii de suspendare a executării silite) în favoarea instanței de la sediul său în calitate de debitor, respectiv Judecătoria Sector 5.

Împrejurarea că Judecătoria Satu Mare a încuviințat executarea silită împotriva debitorilor în dosarul de executare nr. 55/2017 prin încheierea civila nr. 1328/04.05.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 este irelevantă relativ la chestiunea în discuție, întrucât împrejurarea că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Satu Mare nu poate avea ca efect faptul că aceasta ar fi devenit instanță de executare, cât timp nu există niciun text de lege care să prevadă faptul că această calitate de instanță de executare ar rămâne câștigată instanței care a încuviințat executarea silită.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Satu Mare, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu pârâții B., C., E. și D., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Satu Mare și Judecătoria Sectorului 5 București și a dispus înaintarea cauzei în vederea soluționării conflictului de competență către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind, în favoarea Judecătoriei Satu Mare, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în raport de obiectul cererii, Înalta Curte reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) Noul C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) Noul C. proc. civ., renumerotat, astfel cum textul a fost modificat prin art. I pct. 21 din Legea nr. 138/2014.

Conform art. 651 C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, executarea silită a fost demarată împotriva a trei debitori, respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Satu Mare și Ministerul Finanțelor Publice, având sediile în București și respectiv Satu Mare.

Așadar, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, ar reveni alternativ Judecătoriei Sector 5, respectiv Judecătoriei Satu Mare.

În absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, este aplicabilă, prin analogie, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speța de față, prevederea art. 112 alin. (1) din același cod, potrivit căreia "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia", ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

În raport de aceste dispoziții introducerea cererii de executare silită și obținerea încuviințării silite la una dintre cele două instanțe, deopotrivă competente, în circumscripția căruia se află sediul unuia dintre debitori, respectiv Judecătoria Satu Mare, urmează principiul prevăzut de art. 116 C. proc. civ. conform căruia reclamantul are alegerea între două instanțe deopotrivă de competente.

În cauză, creditorii au ales să solicite încuviințarea executării silite Judecătoriei Satu Mare care astfel a devenit instanță de executare în sensul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Față de considerentele reținute rezultă că Judecătoria Satu Mare ca instanță care a încuviințat executarea silită rămâne competentă să soluționeze și contestația la executare dedus judecății, motiv pentru care, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3450/2018
Ședința publică din data de 19 septembrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 17.11.2017, sub numărul de dosar de mai sus, contestatorul MINISTER
ÎCCJ 2018-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4219/2018
sediul în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, precum și faptul că în cauză nu își găsește aplicarea regula generală privind competența teritorială a instanței de la domiciliul pârâtului, Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetențe
ÎCCJ 2019-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2019
Ședința publică din data de 3 decembrie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 25 iunie 2018 sub nr. x/2018, Ministerul Public - Parchetu
ÎCCJ 2018-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3357/2018
Ședința publică din data de 18 septembrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență, s-au constatat următoarele: 1. Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la 5 mai 2017, sub dosarul nr. x/2017, contest
ÎCCJ 2022-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1875/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea în data de 23.03.2021, contestatorul Min
Sursă