ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2019

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 25 iunie 2018 sub nr. x/2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în calitate de contestatori, au formulat, în baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și la art. 7 din O.G. nr. 22/2002, cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației, contestație îndreptată împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc A. în dosarul nr. x/2018 la cererea creditorilor pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza sentinței civile nr. 61 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia civilă nr. 687 din 16 aprilie 2010, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2009, împotriva somației din 4 iunie 2018, emisă în dosarul nr. x/2018, împotriva încheierii din 4 iunie 2018, emisă în același dosar execuțional, împotriva încheierii nr. 2683 din 23 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2018.

Judecătoria Oradea, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 6885/2018 din 26 noiembrie 2018, a calificat motivele invocate la punctul cinci al contestației la executare ca fiind contestație la titlu, a dispus disjungerea celorlate capete de cerere, cu formarea unui nou dosar, urmând ca în prezentul dosar să rămână capătul de cerere referitor la lămurirea întinderii titlului executoriu, față de care s-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, fiind admisă și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 91 din data de 20 decembrie 2018, a respins contestația formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, privind înțelesul, întinderea și aplicarea sentinței civile nr. 61/2008 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, irevocabilă prin decizia civilă nr. 687/2008 din 16 aprilie 2010, pronunțată de aceeași instanță.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2018.

Prin încheierea nr. 742 din 4 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2018*.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului, Înalta Curte reține următoarele: Contestația la titlu a fost promovată în raport de sentința civilă nr. 61/2008 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, având ca obiect drepturi salariale ale personalului în justiție. Potrivit art. 712 alin. (2) C. proc. civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Totodată, potrivit art. 718 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută. Textul legal precitat statuează asupra regimului juridic al căilor de atac, în sensul că hotărârea dată asupra contestației privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută. Astfel, hotărârea privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este susceptibilă de a fi cenzurată de aceleași instanțe competente să soluționeze căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor a căror lămurire s-a cerut. În speță, litigiul dedus judecății, soluționat prin sentința a cărei lămurire s-a cerut, este guvernat de legislația muncii, situația invocată de reclamanți vizând drepturile salariale ce le revin în baza raportului de muncă de la ordonatorii de credite pârâți. Instanța supremă constată că atât hotărârea de primă instanță, cât și hotărârea pronunțată în temeiul art. 712 alin. (2) C. proc. civ., au fost soluționate de către curtea de apel, competența materială de la data soluționării în primă instanță, stabilită potrivit dispozițiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, păstrându-se și în cazul contestației la titlu. De asemenea, potrivit art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, "recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție". Prin decizia nr. 104/2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală și a constatat că dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției sunt neconstituționale. Astfel, art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, prin care s-a stabilit competența de soluționare a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost declarat neconstituțional prin decizia mai sus precizată, iar prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 76/2009 a fost abrogat. În urma abrogării art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008 prin Legea nr. 76/2009, recursul declarat împotriva hotărârii în primă instanță de curtea de apel a fost soluționat tot de curtea de apel, în complet format din trei judecători. Identitatea de rațiune care se desprinde din examinarea dispozițiilor art. 712 alin. (2) și art. 718 alin. (2) C. proc. civ. impune, așadar, ca și în cazul recursului exercitat împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației la titlu, competența de soluționare a acestei căi de atac să se determine similar și să revină tot curții de apel, care a soluționat și recursul declarat împotriva hotărârii de fond. Prin urmare, regimul juridic care guvernează căile de atac declarate împotriva unei hotărâri care a făcut obiectul unei cereri de lămurire guvernează, pentru identitate de rațiune, și competența materială de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate cu privire la contestația la titlu. Pe cale de consecință, în temeiul art. 132 C. proc. civ., văzând și articolul unic pct. 1 și pct. 2 din Legea nr. 76/2009, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Oradea.