ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5334/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5334/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată. Cadrul
procesual
Prin cererea introductivă de instanță,
reclamantul D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii
Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
București, obligarea acestora să-i răspundă la cererea sa, prin care a
solicitat găsirea unui loc de muncă.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a învederat că în situația sa au fost nesocotite
dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care s-a
adresat celor două instituții pentru găsirea unui loc de muncă, fără a primi
însă o soluționare la cererea sa.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința civilă
nr. 48 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea
formulată de reclamantul D.N. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii
Familiei și Protecției Sociale.
În motivarea acestei
soluții, prima instanță a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o
acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin.
(1) lit. h) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
respectiv pentru refuzul pârâtelor de a răspunde cererii sale, prin care a solicitat
sprijin pentru găsirea unui loc de muncă.
Curtea a mai reținut
că cererea respectivă a fost înregistrată la Ministerul Muncii Familiei și
Protecției Sociale în data de 27 ianuarie 2011, iar acesta, în data de 1
februarie 2011, deci în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h)
din Legea nr. 554/2004, a comunicat reclamantului că petiția sa a fost
înaintată la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă București.
Mai mult, din
înscrisurile de la dosar, rezultă că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
de Muncă Buzău a soluționat favorabil cererea reclamantului, în sensul că
acesta s-a înscris la un curs de inspector sănătate și securitate în muncă,
organizat de această din urmă instituție publică.
Curtea a constatat
că, astfel, pârâtul a răspuns reclamantului referitor la măsurile luate iar
acesta a acceptat să se înscrie la cursul respectiv.
Instanța fondului a
admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională
pentru Ocuparea Forței de Muncă București, cu motivarea că la nivel teritorial
există agenții județene pentru ocuparea forței de muncă, care au atribuții
directe în privința soluționării cererilor privind angajarea în muncă.
Calea de atac
exercitată
Împotriva Sentinței
nr. 48 din 13 februarie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul
D.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de
recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod eronat
s-a apreciat de către prima instanță că prin acceptarea sa de a urma cursurile
de calificare indicate, se poate concluziona în sensul că autoritățile pârâte
au soluționat cererea sa.
A mai arătat
reclamantul-recurent că de 12 ani nu are un loc de muncă și cererea sa nu a
fost rezolvată, în condițiile în care pârâtul Ministerul Muncii Familiei și
Protecției Sociale elaborează politicile economice care trebuie să mărească
numărul locurilor de muncă, solicitând ca, urmare admiterii recursului, să fie
modificată soluția primei instanțe în sensul obligării pârâtelor la a contribui
efectiv la angajarea sa, pe un post corespunzător pregătirii sale.
Soluția și
considerentele instanței de recurs
Recursul nu este
fondat.
Înalta Curte
examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi
circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. și raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicată ca și la art.
304
1
C. proc. civ., constată că nu sunt întemeiate motivele de
recurs înfățișate de recurentul-reclamant, față de cele în continuare expuse.
Actele și lucrările
dosarului atestă că reclamantul-recurent a învestit instanța de contencios
administrativ, pe temeiul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu
modificări și completări, cu solicitarea de obligare, pe cale judecătorească, a
autorităților pârâte, respectiv Ministerul Muncii, Familiei și Protecției
Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă la formularea unui
răspuns la cererea sa, datată 21 ianuarie 2011, vizând, în esență, solicitarea
către pârâți la dispunerea de măsuri legale și concrete de natură a conduce la
găsirea unui loc de muncă, corespunzător pregătirii sale.
Instanța de fond a
respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, arătând, în raport de
prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 8 din Legea nr. 554/2008,
republicată, că nu se poate reține nesoluționarea cererii reclamantului de
către autoritățile pârâte, cu atât mai mult cu cât adresele și corespondența
purtată între autorități, depusă la dosar, atestă că recurentul a fost invitat
la sediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău în vederea
sprijinirii sale pentru încadrarea în muncă, beneficiind de serviciile de
mediere și consiliere oferite de agenție și acceptând înscrierea la un curs de
pregătire/perfecționare profesională.
În acord cu cele
statuate și de judecătorul fondului și raportat la înscrisurile depuse la
dosar, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține în cauză nici refuzul
autorităților pârâte de soluționare a cererii recurentului în termenul legal și
nici, eventual, refuzul nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2
alin. (1) lit. h) și lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată, astfel cum
s-a reiterat și prin motivele de recurs înfățișate chiar dacă într-o manieră
succintă.
Astfel, înscrisurile
aflate la dosar atestă că prin adresa Ministerului Muncii, Familiei și
Protecției Sociale nr. 930 din 1 februarie 2011, s-a răspuns recurentului la
petiția prin care acesta solicita sprijin pentru ocuparea unui loc de muncă,
înregistrată cu nr. 930 din 27 ianuarie 2011, în sensul că va primi răspuns de
la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în competența căreia se
află astfel de probleme semnalate.
La rândul său,
intimata Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, primind petiția
recurentului, a răspuns acesteia și totodată a informat și Ministerul Muncii că
petentul recurent a fost invitat la sediul agenției județene pentru încadrarea
în muncă, ocazie cu care a acceptat, la recomandarea agenției să se înscrie la
un curs de inspector sănătate și securitate organizat de Agenția Națională
pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău.
Nu poate fi reținută
susținerea recurentului în sensul că atitudinea și acțiunile Agenției Naționale
pentru Ocuparea Forței de Muncă, la petiția sa, nu au reprezentat decât niște
"acte de manipulare", câtă vreme, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h)
din Legea nr. 554/2004, nu subzistă pretinsa nesoluționare în termen a cererii
iar în raport de datele concrete ale speței, respectiv de cererea adresată
autorităților nu poate fi apreciată ca fiind pur formală, și de circumstanță,
nici rezolvarea propusă câtă vreme nu se poate demonstra și reține în sarcina
vreuneia dintre autoritățile pârâte încălcarea efectivă a vreunui drept al recurentului.
În plus, conform
jurisprudenței constante în această materie, chiar și un răspuns neconvenabil
petentului, la o cerere oarecare, nu reprezintă de plano un refuz nejustificat
de soluționare a petiției din partea autorității competente.
În cauza dedusă
judecății, instanța de recurs reține că nu este incidentă nici ipoteza
reglementată în art. 2 lit. i) vizând refuzul nejustificat de a soluționa o
cerere, nefiind întrunite cerințele legale în acest sens. Astfel, un refuz de
rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanței de contencios administrativ,
presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se adresează cererea să
existe un raport de drept administrativ iar cererea să se refere la drepturi și
obligații care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.
Reținând astfel,
raportat la toate cele mai sus arătate ce nu sunt întemeiate criticile
recurentului și ca atare nu pot fi primite, urmează ca în temeiul art. 312
alin. (1) C. proc. civ. să fie respins ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de D.N. împotriva Sentinței civile nr. 48 din 13 februarie 2012 a
Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 21 mai 2013.
Procesat de GGC - AS