ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5334/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă București, obligarea acestora să-i răspundă la cererea sa, prin care a solicitat găsirea unui loc de muncă. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că în situația sa au fost nesocotite dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care s-a adresat celor două instituții pentru găsirea unui loc de muncă, fără a primi însă o soluționare la cererea sa.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 48 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul D.N. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale. În motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv pentru refuzul pârâtelor de a răspunde cererii sale, prin care a solicitat sprijin pentru găsirea unui loc de muncă.

Curtea a mai reținut că cererea respectivă a fost înregistrată la Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale în data de 27 ianuarie 2011, iar acesta, în data de 1 februarie 2011, deci în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, a comunicat reclamantului că petiția sa a fost înaintată la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă București. Mai mult, din înscrisurile de la dosar, rezultă că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău a soluționat favorabil cererea reclamantului, în sensul că acesta s-a înscris la un curs de inspector sănătate și securitate în muncă, organizat de această din urmă instituție publică. Curtea a constatat că, astfel, pârâtul a răspuns reclamantului referitor la măsurile luate iar acesta a acceptat să se înscrie la cursul respectiv.

Instanța fondului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă București, cu motivarea că la nivel teritorial există agenții județene pentru ocuparea forței de muncă, care au atribuții directe în privința soluționării cererilor privind angajarea în muncă. 3. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 48 din 13 februarie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul D.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod eronat s-a apreciat de către prima instanță că prin acceptarea sa de a urma cursurile de calificare indicate, se poate concluziona în sensul că autoritățile pârâte au soluționat cererea sa.

A mai arătat reclamantul-recurent că de 12 ani nu are un loc de muncă și cererea sa nu a fost rezolvată, în condițiile în care pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale elaborează politicile economice care trebuie să mărească numărul locurilor de muncă, solicitând ca, urmare admiterii recursului, să fie modificată soluția primei instanțe în sensul obligării pârâtelor la a contribui efectiv la angajarea sa, pe un post corespunzător pregătirii sale. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicată ca și la art. 304 1 C. proc. civ., constată că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant, față de cele în continuare expuse. Actele și lucrările dosarului atestă că reclamantul-recurent a învestit instanța de contencios administrativ, pe temeiul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificări și completări, cu solicitarea de obligare, pe cale judecătorească, a autorităților pârâte, respectiv Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă la formularea unui răspuns la cererea sa, datată 21 ianuarie 2011, vizând, în esență, solicitarea către pârâți la dispunerea de măsuri legale și concrete de natură a conduce la găsirea unui loc de muncă, corespunzător pregătirii sale.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, arătând, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 8 din Legea nr. 554/2008, republicată, că nu se poate reține nesoluționarea cererii reclamantului de către autoritățile pârâte, cu atât mai mult cu cât adresele și corespondența purtată între autorități, depusă la dosar, atestă că recurentul a fost invitat la sediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău în vederea sprijinirii sale pentru încadrarea în muncă, beneficiind de serviciile de mediere și consiliere oferite de agenție și acceptând înscrierea la un curs de pregătire/perfecționare profesională.

În acord cu cele statuate și de judecătorul fondului și raportat la înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține în cauză nici refuzul autorităților pârâte de soluționare a cererii recurentului în termenul legal și nici, eventual, refuzul nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată, astfel cum s-a reiterat și prin motivele de recurs înfățișate chiar dacă într-o manieră succintă. Astfel, înscrisurile aflate la dosar atestă că prin adresa Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 930 din 1 februarie 2011, s-a răspuns recurentului la petiția prin care acesta solicita sprijin pentru ocuparea unui loc de muncă, înregistrată cu nr. 930 din 27 ianuarie 2011, în sensul că va primi răspuns de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în competența căreia se află astfel de probleme semnalate.

La rândul său, intimata Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, primind petiția recurentului, a răspuns acesteia și totodată a informat și Ministerul Muncii că petentul recurent a fost invitat la sediul agenției județene pentru încadrarea în muncă, ocazie cu care a acceptat, la recomandarea agenției să se înscrie la un curs de inspector sănătate și securitate organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului în sensul că atitudinea și acțiunile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la petiția sa, nu au reprezentat decât niște "acte de manipulare", câtă vreme, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu subzistă pretinsa nesoluționare în termen a cererii iar în raport de datele concrete ale speței, respectiv de cererea adresată autorităților nu poate fi apreciată ca fiind pur formală, și de circumstanță, nici rezolvarea propusă câtă vreme nu se poate demonstra și reține în sarcina vreuneia dintre autoritățile pârâte încălcarea efectivă a vreunui drept al recurentului. În plus, conform jurisprudenței constante în această materie, chiar și un răspuns neconvenabil petentului, la o cerere oarecare, nu reprezintă de plano un refuz nejustificat de soluționare a petiției din partea autorității competente.

În cauza dedusă judecății, instanța de recurs reține că nu este incidentă nici ipoteza reglementată în art. 2 lit. i) vizând refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, nefiind întrunite cerințele legale în acest sens. Astfel, un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanței de contencios administrativ, presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ iar cererea să se refere la drepturi și obligații care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic. Reținând astfel, raportat la toate cele mai sus arătate ce nu sunt întemeiate criticile recurentului și ca atare nu pot fi primite, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. să fie respins ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.N. împotriva Sentinței civile nr. 48 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 mai 2013. Procesat de GGC - AS