ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1187/2018

HOTĂRÂRE

17.04.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1187/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 17 aprilie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea intitulată "acțiunea în anularea hotărârii arbitrale" înregistrată la data de 31.10.2017 pe rolul Curții de Apel București, A. București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea deciziei nr. 319/09.08.2017, pronunțată de Comisia de Soluționare a Memoriilor din cadrul C. și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre soluționare secției de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București, suspendarea efectelor sus-menționatei decizii, până la soluționarea definitivă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 13.11.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a trimis cauza spre competentă soluționare secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a evocat dispozițiile art. 200 C. proc. civ. și a reținut că, dincolo de faptul că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ. a fost adresată Curții de Apel București, fără a se menționa și secția destinatară, raportat la dispozițiile art. 610 C. proc. civ., precum și la împrejurarea că s-a invocat ca principal motiv de nelegalitate a deciziei atacate nesocotirea competenței materiale a secției specializate în conflicte de muncă a Tribunalului București, competența soluționării cauzei aparține secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București.

Prin încheierea din 22.12.2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale funcționale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției specializate pentru litigiile cu profesioniști din cadrul aceleiași curți de apel.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, apreciind că acțiunea în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri arbitrale are natura juridică a unei căi de atac, a reținut că aparține competența de soluționare a cauzei secției corespunzătoare din cadrul Curții de Apel București care judecă în materia ce face obiectul litigiului.

În acest context, a reținut că împrejurarea că reclamanta a afirmat că revine secției specializate pentru cauze privind conflicte de muncă competența soluționării cauzei nu îndrituiește instanța să stabilească competența în baza acestei afirmații, atât timp cât, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul este obligat să verifice și să stabilească, din oficiu, dacă instanța sesizată este competentă material și teritorial să judece cauza.

În continuare, a apreciat că, raportat la obiectul cauzei, judecata în primă instanță aparține judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că, în cauză, nu este incidentă excepția de la regula impusă de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., respectiv aceea că tribunalul este competent să soluționeze cererile evaluabile în bani, indiferent de valoarea obiectului, în cazurile expres prevăzute de lege, printre care și cele în materia conflictelor de muncă.

Subliniind că în cazurile în care nu se poate determina voința reală a părților semnatare în funcție de clauzele contractuale se impune calificarea juridică a contractului de către instanță, a reținut că, în speță, părțile și-au exercitat dreptul de opțiune prevăzut la art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 69/2000, conform cărora sportivul profesionist încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă, în condițiile legii.

Or, în cauză, părțile au optat pentru a încheia o convenție civilă, devenind astfel incidente dispozițiile materiale și procedurale care guvernează raportul juridic civil.

Așa fiind, instanța nu poate recalifica actul juridic cu încălcarea voinței reale, clar exprimate de părți, cu nesocotirea dispozițiilor legale ce permiteau acestora încheierea convențiilor civile.

Prin încheierea nr. 1F/02.02.2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale, invocată din oficiu și a dispus trimiterea dosarului la secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență și a suspendat, în temeiul art. 134 C. proc. civ., judecata cauzei.

Pentru a dispune astfel, a reținut că, întrucât instanța a fost învestită cu o cerere intitulată acțiune în anularea hotărârii arbitrale, în speță sunt incidente dispozițiile art. 613 alin. (1) C. proc. civ. prin urmare, competența de soluționare a cauzei revine secției corespunzătoare din cadrul Curții de Apel București care judecă în materia care face obiectul litigiului.

Subliniind că raportul juridic dedus judecății izvorăște din contractul de pregătire sportivă nr. 790/15.12.2016 încheiat de părți, dar și că potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 sportivul profesionist poate încheia cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă, în condițiile legii, a apreciat că, în speță, este necesar să se stabilească dacă sus-menționatul contract este guvernat de legislația muncii sau reprezintă o convenție civilă.

În continuare, a examinat clauzele contractului de pregătire sportivă încheiat de părți și a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că acesta are natura unui contract de muncă.

Așa fiind, a reținut că, sub aspectul competenței funcționale, stabilite în raport cu natura și obiectul litigiului dedus judecății, cauza trebuie soluționată nu de o instanță civilă ci, raportat la dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2000, dar și la principiul specializării judecătorilor, de secția specializată în materia soluționării conflictelor de muncă din cadrul Curții de Apel București.

În final, a evocat decizia nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii și a apreciat că simpla calitate de profesionist a reclamantei nu poate atrage competența secției a VI-a Civile, atât timp cât obiectul sau natura litigiului nu sunt de genul celor avute în vedere cu titlu de exemplu de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 200 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare."

Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curților de apel funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile (...), cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului, insolvență (...)."

Succesiunea actelor dosarului, astfel cum a fost amplu prezentată în partea introductivă a considerentelor hotărârii de față, relevă că problema de drept care a declanșat conflictul de competență materială procesuală (funcțională) vizează stabilirea naturii litigiului ce formează obiectul judecății, respectiv civilă sau în materia conflictelor de muncă.

În speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii intitulate "acțiunea în anularea hotărârii arbitrale", prin care reclamanta A. București a solicitat anularea deciziei nr. 319/09.08.2017, prin care Comisia de Soluționare a Memoriilor din cadrul C. a constatat reziliat contractul de pregătire sportivă - senioare/handbal nr. 790/15.12.2016, încheiat între pârâta B. și reclamantă.

Prin urmare, raportul juridic dedus judecății izvorăște din contractul de pregătire sportivă sus-menționat.

Potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000, sportivul profesionist poate încheia cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă, în condițiile legii.

Intenția reală a părților cu privire la natura juridică a contractului de pregătire sportivă poate fi determinată, în primul rând, pe baza mențiunilor din preambulul convenției, referitoare la normele legale aplicabile actului juridic.

Astfel, Înalta Curte constată că părțile au înțeles să încheie contractul de pregătire sportivă - senioare/handbal nr. 790/15.12.2016 în temeiul art. 1166-1323 C. civ., care reglementează contractul civil și al Legii nr. 69/2000 .

În al doilea rând, din analiza contractului nu reiese că acesta ar cuprinde clauze specifice unui contract individual de muncă (caracterizat prin prestarea unei munci de către salariat, pentru și sub autoritatea angajatorului, în schimbul unui salariu), cum ar fi: durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia; durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână; indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului, conform art. 10 și 17 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003).

Așadar, în baza dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000, părțile au optat pentru reglementarea raporturilor juridice dintre ele printr-o convenție civilă.

Rezultă din considerentele anterioare că natura juridică a contractului dedus judecății este una civilă, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 610 din C. proc. civ., cu aplicarea art. 135 și art. 136 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.