ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2019

Ședința publică din data de 16 aprilie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

- nr. 9962/28.07.2016, înregistrat sub nr. x/08.08.2016 la E.;

- nr. 9961/28.07.2016 și înregistrat sub nr. x/08.08.2016, ambele încheiate între debitorul B. în calitate de cedent și C. în calitate de cesionar, cu repunerea părților în situația anterioară.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 117 alin. (1) și alin. (2) lit. d), art. 118 alin. (1), art. 120 din Legea nr. 85/2014.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că decizia nr. 775 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2016, nu încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 127 din 15 martie 2017 pronunțate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2016, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate referitoare la tripla identitate de părți, obiect și cauză, instituite de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut că, cele două litigii au obiect și cauză diferite, întrucât primul litigiu - dosarul nr. x/2016 - soluționat prin decizia nr. 775 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, are la bază raporturi juridice izvorâte din cesiunile de creanță nr. 9961/28.07.2016 și 9962/28.07.2016, iar obiectul litigiului îl reprezintă acțiunea în anulare în tot a contractelor de cesiune, în raport cu dispozițiile art. 117 și 118 din Legea nr. 85/2014.

În cadrul celui de al doilea litigiu - dosarul nr. x/2016 - soluționat prin sentința nr. 127 din 15 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, raporturile juridice izvorăsc din convenția civilă nr. 9960/28.07.2016, iar obiectul acțiunii este reprezentat de cererea salariatului C. de constatare a încetării raporturilor contractuale izvorâte din convenția enunțată, în raport cu dispozițiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Mai mult, sentința nr. 127 din 15 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj este o hotărâre de expedient, dată în condițiile de la art. 438-441 C. proc. civ., astfel că aceasta nu poate avea autoritate de lucru judecat, hotărârea nefiind rezultatul vreunei verificări jurisdicționale a pretențiilor deduse judecății.

În motivarea recursului, s-a susținut că instanța în mod greșit a apreciat că sentința nr. 127/2017 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă nu se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu pretențiile deduse judecății în dosarul finalizat cu decizia nr. 775/2017 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ipoteză ce vine în contradicție cu principiul securității raporturilor juridice.

Recurentul-revizuent C. a susținut că este de acord cu lipsa puterii de lucru judecat a unei hotărâri de expedient, în raport cu terțe persoane, dar între aceleași părți o tranzacție ce a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească prezintă elementele specifice autorității de lucru judecat.

Practic, autoritatea de lucru judecat, aplicabilă între părți, se extinde asupra drepturilor și obligațiilor asupra cărora părțile aveau posibilitatea să se înțeleagă, aspect confirmat prin hotărârea de expedient.

O altă critică vizează soluția greșită dată asupra cererii de revizuire, prin care s-a reținut că cele două dosare au o cauză diferită.

În realitate, ambele dosare pun în discuție același raport juridic între părți.

Astfel, convenția nr. 9660 a dat naștere unor raporturi juridice între părți, iar contractele de cesiune nr. x și 9662 reprezintă doar un efect al înțelegerii părților exprimată prin prima convenție (9660), câtă vreme aceste cesiuni reprezintă modalitatea aleasă de părți pentru plată.

Așadar, anularea convenției nu schimbă izvorul juridic al pretențiilor deduse judecății, aceste plăți neputând avea o existență de sine stătătoare, fiind doar un accesoriu al Convenției, prin anularea Contractelor de cesiune administratorul judiciar urmărind anularea plății prețului convenției.

Recurentul-revizuent a mai susținut că, în mod greșit, s-a reținut că nu există contrarietate între cele două hotărâri.

Sub acest aspect, s-a arătat că instanța de fond a omis întinderea efectelor autorității de lucru judecat, astfel cum aceasta este stabilită prin art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., care statuează că autoritatea de lucru judecat vizează atât dispozitivul cât și considerentele pe care aceasta se sprijină.

Dreptul de a solicita plata creanței în cadrul procedurii de insolvență nu exclude contrarietatea de hotărâri, deoarece prin sentința nr. 127/2017 părțile au stabilit deja valabilitatea convenției nr. 9960, iar prin efectele deciziei nr. 775/2017 recurentul este pus în situația de a nu putea beneficia de plenitudinea efectelor primei hotărâri.

Intimatul B., prin administrator special D., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului revizuentului C., susținându-se, în principal, că au fost interpretate și aplicate corect dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 februarie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, iar în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a fost stabilit termen de judecată la data de 16 aprilie 2019.

Criticile vizând greșita soluție de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi reținute.

Astfel, motivul care a stat la baza soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire a constat în neîndeplinirea cerințelor de la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținându-se că hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect și cauză, de vreme ce raporturile juridice ce stau la baza celor două litigii derivă din convenții diferite, iar una dintre hotărârile indicate, respectiv sentința nr. 127 din 15 martie 2017 a Tribunalului Gorj, este o hotărâre de expedient, ce nu se poate bucura de o autoritate de lucru judecat, având în vedere că nu este rezultatul verificării jurisdicționale a pretențiilor deduse judecății, ci înglobează o convenție a părților.

În cauză, instanța a procedat la analiza îndeplinirii condițiilor referitoare la identitatea de obiect și cauză, în raport cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând în mod corect că nu există identitate de obiect și cauză între cele două litigii - nr. 4036/95/2016/a7 și nr. 4036/95/2016/a9, care au fost pronunțate în cadrul aceluiași dosar privitor la insolvența debitorului B..

Astfel, s-a avut în vedere că, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, în cadrul căruia s-a pronunțat sentința nr. 127 din 15 martie 2017, judecătorul-sindic a consfințit, în temeiul dispozițiilor art. 438 din C. proc. civ., tranzacția părților cu privire la acțiunea ce a avut ca obiect acțiunea în constatare a încetării raporturilor contractuale izvorâte din convenția civilă nr. 9960/28.07.2016, în temeiul dispozițiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, formulată de reclamantul C., în calitate de salariat.

Cel de al doilea dosar, respectiv nr. x/2016, în cadrul căruia s-a pronunțat decizia nr. 775 din 18 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, a cărei retractare s-a solicitat, a avut ca obiect acțiunea în anulare în tot a contractelor de cesiune de creanță nr. x și nr. 9961/28.07.2016, în raport cu dispozițiile art. 117 și art. 118 din Legea nr. 85/2014.

Așadar, soluția dată de către instanța anterioară, prin decizia nr. 218 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a bazat pe analiza condițiilor de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Argumentele referitoare la autoritatea de lucru judecat, prin care recurentul-revizuent tinde la aplicabilitatea acesteia în cauză, nu pot fi reținute, întrucât sentința nr. 127 din 15 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă este o hotărâre prin care s-a încuviințat învoiala părților și nu conțin rezultatul unei verificări judiciare de fond asupra raportului litigios judecat, pentru a se bucura de autoritatea pro veritate accipitur potrivit dispozițiilor art. 438 din C. proc. civ.

Hotărârea de expedient se pronunță în absența dezbaterilor, a stabilirii situației de fapt de către instanță și a aplicării normelor de drept incidente, aceasta reprezentând consecința unui act procedural de dispoziție al părții, exercitat personal sau în condițiile art. 81 alin. (1) din C. proc. civ. și care se diferențiază de o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritatea de lucru judecat.

De asemenea, nu pot fi reținute nici argumentele referitoare la identitatea de obiect, prin care se susține de către recurentul-revizuent că între cele două cereri de chemare în judecată există identitate de cauză și soluția dată sub acest aspect ar fi eronată.

În dezvoltarea acestei criticii, recurentul-revizuent a arătat că ambele dosare pun în discuție același raport juridic izvorât din convenția civilă nr. 9960/28.07.2016 și modalitatea aleasă de părți pentru plata unor sume de bani prin încheierea contractelor de cesiune de creanță nr. x și nr. 9962/28.07.2016.

Cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecății, ci și la temeiurile de drept ale cererii, neputând exista putere de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluționat litigiul prin pronunțarea unei hotărâri de expedient, iar prin cea de a hotărâre s-a dispus anularea unor contracte de cesiune creanță, în baza unui temei juridic, diferit, de altfel, de cel din primul litigiu.

Prin urmare, față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 218 din 28 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 218 din 28 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2019.