ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 823/2019

Ședința publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2604/2014 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2014 s-a respins cererea reclamantei A. S.R.L. Hunedoara, în insolvență, formulată prin administratorul judiciar B. IPURL împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. Bistra, prin care a cerut obligarea acesteia la plata sumei de 1.064.391,45 RON reprezentând penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L. Hunedoara solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. SRL- prin lichidator judiciar B. IPURL, s-a dispus schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2604/2014 pronunțată de Tribunalul Alba, în sensul admiterii acțiunii formulate împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., obligând-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 979.870,44 RON cu titlu de penalități contractuale de întârziere pentru perioada 6 mai 2011-6 mai 2014, precum și la plata sumei 6.360 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, prin administrator D., solicitând admiterea recursului în sensul casării cu trimitere spre rejudecare.

Prin decizia nr. 4553 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin administrator statutar împotriva deciziei nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

A fost respinsă cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin conciliator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E..

A fost respins ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin conciliator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E. împotriva deciziei nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, fiind obligată recurenta-pârâtă să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 9.794,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 8 februarie 2019, contestatoarea S.C. C. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4553 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În motivarea cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea S.C. C. S.R.L. a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință anularea deciziei atacate.

În acest context, contestatoarea susține admisibilitatea contestației, apreciind că prin motivarea dată de instanța de recurs, sau mai degrabă lipsa acestei motivări raportat la motivele de recurs invocate instanța a omis să cerceteze cel puțin două dintre motivele de recurs, respectiv art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și, cu privire la art. 488 pct. 5 din același cod, instanța de recurs a omis să se pronunțe pe încălcarea art. 6 CEDO prin prisma încălcării dublului grad de jurisdicție.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 6 CEDO, contestatoarea susține că a invocat în memoriul de recurs încălcarea dispozițiilor art. 6 CEDO prin prisma faptului că instanța de apel, admițând direct în apel un număr de 150 de înscrisuri noi în probațiune, a trecut peste limitele efectului devolutiv al apelului, atitudine procedurală care a condus la încălcarea dublului grad de jurisdicție și implicit la încălcarea dreptului la apărare al recurentei, întrucât apelul nu a vizat si nici criticat hotărârea dată la fond, ci s-a realizat o veritabilă nouă judecată direct în apel pe înscrisurile depuse, înscrisuri care nu s-au aflat în posesia instanței de fond, deși erau deținute de către intimată înainte introducerea acțiunii de la fond, respectiv încă din anul 2011.

Astfel, art. 3 C. proc. civ. prevede aplicarea prioritară a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului, așa încât instanța de recurs trebuia să analizeze cu precădere încălcarea dispozițiilor art. 6 CEDO invocată de recurentă prin prisma celor menționate, însă instanța de recurs nu a făcut referire decât la prevederile procedurale naționale, respectiv art. 476, art. 478 alin. (1) si art. 470 alin. (3) fără a le analiza prin corespondent cu art. 6 CEDO și eventual a le înlătura de la aplicare și pe cale de consecință a aplica exclusiv art. 6 CEDO în situația în care ar fi constatat neconcordanțe între legislația națională și cea europeană, față de prioritatea în aplicarea consacrată și la nivel constituțional a dreptului european.

Or, în speța de față instanța de apel, prin admiterea unui număr de 150 înscrisuri noi direct în apel, alături de alte probe noi administrate chiar din oficiu și în lipsa acordului părților în acest sens (expertiza contabilă) a condus la imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv față de hotărârea pronunțată la fond, care în mod evident a fost dată în lipsa acestor înscrisuri, încălcând astfel atât art. 21 și art. 129 din Constituție, dar mai ales art. 6 CEDO pe componenta accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil, dar chiar și al principiului, conform căruia, nimeni nu poate să-și invoce propria culpă în susținerea unei acțiuni, respectiv a unei căi de atac, cazul de față.

În acest sens, s-a apreciat că nu poate fi confundat efectul devolutiv al apelului, care presupune o nouă judecată dar pe aceeași probațiune, cel mult completată, dar nu o veritabilă probațiune nouă direct în apel, cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv față de hotărârea pronunțată la fond, în concret instanța de apel nu a exercitat niciun control asupra hotărârii de la fond, întrucât s-a pronunțat exclusiv pe înscrisurile noi admise în mod eronat raportat la volum, natura și complexitatea cauzei, dar mai ales raportat la faptul că dosarul se află într-o cale de atac, fie ea și devolutivă, si prin urmare a privat părțile de un corect control judecătoresc ierarhic exercitat, încălcând astfel art. 6 CEDO și art. 21, 129 din Constituția României.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contestatoarea susține că deși acest motiv de recurs a fost detaliat, fiind indicat în concret atât motivele contradictorii cât și lipsa motivării instanței de apel pe aspectele invocate, atât cu trimitere la filele din cererea de apel cât și cu trimitere la textele de lege aplicabile spetei (art. 12 C. proc. civ., art. 1534 alin. (2), art. 1170, art. 1518 alin. (2) C. civ.) instanța de recurs a conchis în două alineate, sens în care apreciază că în atare condiții nemotivarea instanței de recurs prin prisma motivelor invocate echivalează cu omisiunea de a se pronunța pe aspectele recurate.

În continuare, contestatoarea prezintă un extras din motivarea dată privind art. 488 pct. 6 C. proc. civ., motivare pe care, în opinia sa, instanța de recurs nu a analizat-o.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., contestatoarea susține că instanța de recurs s-a limitat la a afirma, și nicidecum de a motiva, că recurenta nu ar fi indicat normele de drept material încălcate ori greșit aplicate sau că ar fi făcut afirmații exclusiv la atitudinea procesuală a intimatei pe care a încercat să le circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și care nu se corelează cu texte de lege aplicabile sau cu propria conduita a recurentei bazată pe relația contractuală.

Prin urmare, se observă faptul că au fost indicate atât textele de lege încălcate sau mai degrabă greșit aplicate, intimata însăși a probat și recunoscut faptul că a introdus acțiunea doar urmare a faptului că a fost denunțat contractul nr. x cu aceasta și nu pentru a cere penalități, pe care de altfel nu le-ar fi cerut dacă s-ar fi continuat colaborarea cu aceasta și, în sfârșit motivele invocate se circumscriu atât art. 488 pct. 8 cât și prin raportare la hotărârea dată în apel și la probațiunea administrată, având în vedere inclusiv faptul că intimata aflându-se în posesia filelor CEC nu le-a utilizat, dând dovada de lipsă de diligență în acest sens.

Față de această situație, contestatoarea apreciază că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la aceste aspecte, iar motivarea dată reprezintă de fapt lipsa unei motivări punctuale raportat la cele solicitate de către recurentă prin memoriul de recurs.

În final, contestatoarea prezintă citate din memoriu de recurs aferent acestui motiv de casare pentru a evidenția cele susținute în argumentarea contestației în anulare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

În speță, contestatoarea S.C. C. S.R.L. și-a întemeiat în drept calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs invocate în calitate de recurentă, prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., precum și cel prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Iar potrivit art. 504 alin. (2) din C. proc. civ. contestația în anulare poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părții, a fost respins fără a fi cercetat în fond.

Astfel, în raport de cele expuse, Înalta Curte, reține că motivul invocat de contestatoare în sensul celor arătate este nefondat, instanța de recurs nefiind ținută să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate în susținerea motivului de casare, ci le poate analiza global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să cerceteze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare, prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Din examinarea motivelor invocate în contestația în anulare în corelare cu considerentele de fapt și de drept ale deciziei nr. 4553/2018 se constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate de recurentă.

În speță, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută incidența evocatei norme, întrucât aceasta consemnează expres omisiunea examinării motivului de recurs, iar nu a argumentelor de fapt sau de drept invocate de parte.

În acest context, se reține în ceea ce privește susținerea contestatoarei, potrivit căreia, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu ar fi fost suspus analizei instanței de recurs, că instanța de control judiciar a apreciat că acesta este nefondat având în vedere pretinsa încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu raportare la prevederile art. 21 și art. 129 din Constituția României.

În acest sens s-a reținut dreptul fiecărei persoane la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege care să hotărască asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Prin urmare, se constată că recurentei nu i-a fost încălcat acest drept de către instanța de apel, întrucât aceasta avea posibilitate să formuleze apărări față de susținerile părții adverse și să aducă probe în combaterea apelului formulat.

Cu referire la susținerea contestatoarei, în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., se constată că este nefondată, având în vedere că în dovedirea acestui motiv de casare, contestatoarea a redat motivele de recurs întemeiate pe aceste dispoziții pentru a argumenta că instanța de recurs nu le-a analizat.

Referitor la cel de-al treilea motiv de casare invocat de recurentă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată din considerentele deciziei atacate că instanța de recurs a examinat și analizat acest motiv de casare pe care l-a respins ca nefondat, întrucât a apreciat că acesta a fost pur formal invocat de către recurentă, nefiind indicate normele de drept material încălcate ori greșit aplicate.

Din această perspectivă, se constată că instanța de recurs a analizat amplu și judicios toate motivele de recurs cu care a fost învestită, răspunzând tuturor criticilor formulate de recurentă, contestația în anulare fiind nefondată în contextul în care motivele pretins necercetate sunt simple afirmații, formulate în susținerea motivelor de recurs, nu critici subsumate vreunuia dintre motivele de nelegalitate invocate.

Ca atare, nu se poate aprecia că soluția instanței de recurs este consecința unei erori în sensul neobservării aspectelor invocate, ci consecința analizei coroborate a criticilor subsumate motivelor de nelegalitate invocate de recurentă.

Totodată, se reține că nemulțumirea contestatoarei cu privire la soluția pronunțată sau cu privire la argumentele care au format convingerea instanței de recurs nu poate constitui motiv de admisibilitate a contestației în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, se constată că dezlegarea dată recursului, prin decizia a cărei anulare se solicită, nu este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunui motiv de recurs, iar prezenta contestație în anulare este nefondată din perspectiva dispozițiilor 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 C. proc. civ. va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4553 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatoarea S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 5.090,42 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CM IPURL, conform notei de cheltuieli aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4553 din 29 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații S.C. C. S.R.L. prin conciliator Judiciar Cabinet Individual de Insolvență E. și S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CM IPURL.

Obligă contestatoarea S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 5090,42 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CM IPURL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2019.