ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4553/2018

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B., s-a dispus schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2604/2014 pronunțată de Tribunalul Alba, în sensul admiterii acțiunii formulate împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., obligând-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 979.870,44 RON cu titlu de penalități contractuale de întârziere pentru perioada 6 mai 2011 - 6 mai 2014, precum și la plata sumei 6.360 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, prin administrator D., solicitând admiterea recursului în sensul casării cu trimitere spre rejudecare.

Recurenta pârâtă a formulat și cerere de suspendare a executării deciziei atacate, cerere care a fost respinsă prin încheierea pronunțată de către Înalta Curte, în cadrul prezentului dosar, la data de 3 mai 2017.

La data de 22 mai 2017 recurenta pârâtă, prin administratorul D. și prin conciliatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență E. pe de-o parte, iar pe de altă parte, prin conciliatorul judiciar, formulează o cerere de suspendare provizorie a executării deciziei atacate.

Prin încheierea pronunțată în data de 7 iunie 2017 Înalta Curte a admis excepția calității procesuale active a C. civ..I. E., a admis excepția lipsei calității de reprezentant a conciliatorului judiciar C. civ..I. E. pentru petenta S.C. C. S.R.L., respingând ca nefondată cererea formulată de petentă, prin administrator D. privind suspendarea executării silite a deciziei nr. 59/2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

La data de 17 mai 2017 se formulează un nou recurs de către pârâtă, reprezentată pe de-o parte de către administratorul social D. și conciliatorul judiciar E., iar pe de altă parte de către conciliatorul judiciar.

Prin acest recurs s-a formulat și o cerere de repunere în termen.

S-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, opinia raportorului fiind în sensul că recursul formulat de pârâtă, prin administratorul social este admisibil în principiu, sub condiția ca recurenta să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru. În ceea ce privește recursul declarat prin conciliatorul judiciar se reține că urmează a se analiza cu prioritate calitatea procesuală activă și de reprezentant a C.C.I.E., precum și cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

În ședința din Camera de Filtru din data de 18 octombrie 2017 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului părților, iar în ședința din data de 7 martie 2018 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta pârâtă, prorogându-se discutarea excepțiilor lipsei calității procesuale active și de reprezentant a recurentului - conciliatorul judiciar.

Referitor la recursul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L., prin administratorul social D., motivele de casare invocate sunt, în esență, următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Noul C. proc. civ. potrivit căruia "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Astfel, recurenta consideră că prin încuviințarea unui număr de 150 de înscrisuri noi administrate toate pentru prima dată în apel au fost încălcate prevederile art. 10, art. 12 și art. 185 alin. (1) din Noul C. proc. civ., sancțiunea intervenită pentru nerespectarea acestuia din urmă articol fiind nulitatea actului de procedură, respectiv nulitatea probelor administrate astfel.

Recurenta susține că, deși prin întâmpinare a invocat excepția decăderii din dreptul de a mai propune probe noi în apel întrucât aceste probe trebuiau propuse și la fond, instanța de apel nu a aplicat această sancțiune. Prin aceasta instanța de apel nu numai că a încălcat normele de procedură, dar a înlăturat dublul grad de jurisdicție, încălcând dreptul la apărare al recurentei.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii".

Recurenta, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, apreciază că decizia nu este motivată prin prisma abuzului de drept invocat de aceasta prin întâmpinare raportat la apelul intimatei care, atât în fond, cât și în apel arată că nu intenționa să solicite penalități de întârziere dacă recurenta ar fi ales să continue derularea contractului nr. x/2011 în loc să îl denunțe.

Recurenta opinează că intimata reclamantă a introdus acțiunea, cât și apelul în scop pur vindicativ, încălcând astfel prevederile art. 12 din Noul C. proc. civ.. Instanța de apel nu a reținut că între părți a existat o înțelegere de prorogare a termenelor de scadență astfel încât penalitățile de întârziere nu mai puteau fi imputate recurentei pe simplul motiv că o prorogare a termenelor de scadență echivalează cu o nouă scadență, sens în care recurenta susține că a achitat toate debitele la scadența convenită cu intimata, neexistând întârzieri. Instanța de apel a reținut în mod greșit că recurenta a utilizat ca singură apărare, înțelegerile existente care au condus la prorogarea termenelor de scadență, deși, în realitate, aceste argumente au fost invocate ca și o cauză exoneratoare de răspundere, independent de înțelegerile intervenite între părți.

Se invocă și două aspecte motivate contradictoriu de către instanța de apel, referitoare la instrumentele de plată aflate la îndemâna recurentei, precum și la amânarea termenelor de plată.

Cel de-al treilea motiv de casare este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Astfel, recurenta consideră că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material având în vedere susținerile părților raportat la situația de fapt, dar mai ales motivarea în drept a acestor susțineri, prin prisma probatoriului administrat și ținând cont de calitatea de profesioniști a părților.

Recurenta susține că instrumentele de plată, respectiv filele CEC identificate în cuprinsul contractelor, s-au aflat tot timpul în posesia intimatei, atât în perioada anterioară a insolvenței, cât și în perioada de reorganizare, iar administratorul social, devenit administrator special sau administratorul judiciar puteau oricând să își valorifice dreptul de creanță, având în vedere caracterul de titlu executoriu al acestora.

În opinia recurentei în speță există o cauză exoneratoare pentru solicitarea de plată retroactivă a accesoriilor, întemeiată pe culpa intimatei-creditoare, care a deținut și deține și acum file CEC în alb, utilizabile ca mijloc de plată, cu acord de completare.

Normele de drept material pretins a fi încălcate ori aplicate greșit sunt dispozițiile art. 1534 alin. (2) C. civ. care reglementează soluționarea conflictului legat de conduita nediligentă a creditorului ca o cauză de exonerare a răspunderii civile, dispozițiile art. 1170 C. civ. referitoare la buna-credință a părților contractante, precum și dispozițiile art. 1518 alin. (2) C. civ. privitoare la limitarea răspunderii debitorului.

Analizând motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de către pârâta S.C. C. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente.

Referitor la primul motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. prin care recurenta aduce critici modului în care instanța de apel a încuviințat probatoriul în această fază procesuală, susținerile acesteia nu pot fi reținute.

Art. 476 C. proc. civ. statuează asupra efectului devolutiv al apelului în baza căruia, în apel, are loc o nouă judecată asupra fondului.

În privința probelor, în apel, părțile nu se vor putea folosi de alte dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului, ori în întâmpinare, astfel cum prevede art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, cererea de apel respectă dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în sensul că în cuprinsul acesteia se arată probele invocate în susținerea apelului, înscrisuri anexate cererii și comunicate recurentei intimate.

Decăderea prevăzută de art. 470 alin. (3) C. proc. civ. intervine doar în situația în care probele noi nu au fost indicate în cererea de apel, intimata din prezenta cauză conformându-se rigorilor legale existente.

Tot ca un efect al caracterului devolutiv al apelului, instanța de apel poate dispune refacerea sau completarea probatoriului administrat la prima instanță în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea de probe noi, context în care a fost încuviințată proba cu expertiză financiar-contabilă.

În consecință, nu se poate reține că instanța de apel a încălcat regulile de procedură, a căror nerespectare să justifice încadrarea în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici cel de-al doilea motiv de casare nu poate fi reținut, hotărârea instanței de apel fiind coerentă, logică, fără reținerea unor motive contradictorii.

De altfel, recurenta însăși nu prezintă o argumentare în logica căruia să identifice și să susțină contradictorialitatea motivelor reținute de către instanța de apel.

Cel de-al treilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este pur formal invocat de către recurentă, neindicându-se care sunt normele de drept material încălcate (norme de drept care să aibă legătură cu cauza) ori greșit aplicate.

Recurenta se limitează a face afirmații exclusiv cu privire la atitudinea procesuală ori extraprocesuală a părții adverse, afirmații pe care încearcă să le circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și care nu se corelează cu texte de lege aplicabile ori cu propria sa conduită procesuală bazată pe relațiile contractuale încheiate cu intimata.

Cel de-al doilea recurs a fost formulat pe de-o parte de către pârâtă prin conciliator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E., precum și de către conciliatorul judiciar, în nume propriu, invocându-se motive identice de casare cu cele invocate în primul recurs formulat de administratorul social, motive ce au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Acest recurs necesită soluționarea prealabilă a unor excepții de procedură reținute în cuprinsul raportului întocmit în procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.

Cu precădere se cere a fi soluționată excepția tardivității acestui recurs, și implicit soluționarea cererii de repunere în termen formulată de către recurenți.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ. partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În cauză, cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului a fost justificată de faptul că, conciliatorul judiciar nu a avut cunoștință cauză, nefiind citat pe parcursul derulării procesului.

Într-adevăr, verificând actele dosarului, se constată că nici măcar nu a fost parte în cauză conciliatorul judiciar astfel încât, în mod legal, nu i-a fost comunicată decizia de către instanța de apel.

Hotărârea instanței de apel a fost comunicată S.C. C. S.R.L. la data de 22 martie 2017, la sediul acesteia, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul instanței de apel.

În raport de acest termen societatea a formulat recurs la 23 martie 2017, ulterior fiind depuse și motivele de recurs, respectiv la 13 aprilie 2017, societatea fiind reprezentată de administratorul social D., acest recurs fiind analizat anterior și considerat a fi nefondat.

Conciliatorul judiciar potrivit Legii nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și mandatului ad-hoc, lege sub imperiul căreia își desfășoară acesta activitatea, nu are vreo atribuție care să presupună un mandat de reprezentare din partea societății aflate în vreuna dintre aceste proceduri.

Art. 16 din lege enumeră atribuțiunile conciliatorului, printre acestea neregăsindu-se și cea de reprezentare, acesta are doar rolul de a supraveghea activitatea desfășurată în cursul procedurii de către debitor, activitate pe care acesta o desfășoară în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile concordatului preventiv (art. 31 alin. (1) din Legea nr. 381/2009).

Spre deosebire de legea insolvenței - Legea nr. 85/2014 cu modificările ulterioare, unde deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, administratorul statutar pierzând dreptul de reprezentare, această calitate fiind transferată la administratorul judiciar, legea concordatului preventiv - Legea nr. 381/2009 nu instituie o pierdere a dreptului de administrare ori de reprezentare a societății aflate în această procedură.

Ca atare, societatea debitoare față de care s-a deschis procedura de concordat preventiv își păstrează dreptul de administrare și de reprezentare, astfel încât în cadrul unui litigiu conciliatorul nu are nicio atribuțiune, instanța nefiind obligată să îl introducă în cauză, astfel cum a procedat în speță și instanța de apel.

În concluzie, cererea de repunere în termen este nefondată, urmând a fi respinsă și, pe cale de consecință recursul formulat de către conciliatorul judiciar, este tardiv, termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ. fiind depășit.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează să oblige recurenta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, cheltuieli de transport și de cazare ale apărătorului intimatei, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin administrator statutar împotriva deciziei nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin conciliator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ E..

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin conciliator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ E. împotriva deciziei nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 9794,26 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2018.