ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 640/2019

Ședința publică din data de 22 martie 2019

I. Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2017, pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2014, creditoarea S.C. A. S.A. a solicitat să constate că a intervenit compensarea sumei de 2.564.255,51 RON reprezentând contravaloarea creanțelor cedate către debitoarea S.C. B. S.R.L. și valorificate de aceasta de îndată, la data semnării contractului nr. x/07.04.2014, cu obligațiile de plată pe care S.C. B. S.R.L. le avea către C. S.R.L. și D. S.R.L., respectiv restituirea bunurilor livrate în cuantum de 1,194,409,29 RON și plătite inițial de S.C. E. în baza contractului nr. x/07.04.2014 sau achitarea contravalorii acestora pe măsura încorporării acestora în construcții.

În subsidiar, a solicitat obligarea administratorului judiciar la înscrierea la masa credală a sumelor achitate de S.C. A. S.A. în baza tranzacției confirmate de instanță, la data de 25.07.2017.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1617 din C. civ. și cele ale art. 75 alin. (3), art. 84 și art. 90 din Legea nr. 85/2014.

La termenul de judecată din data de 27.11.2017, creditoarea S.C. A. S.A. a formulat cerere completatoare a cererii de compensare, prin care, în ceea ce privește capătul doi al cererii inițiale, referitor la mărfurile livrate în valoare de 1.194.409,29 RON, a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a mărfurilor vândute către S.C. B. S.R.L., nr. 03/24.01.2014, ca urmare a neîndeplinirii obligației esențiale de plată a prețului și obligarea debitoarei la restituirea mărfurilor sau la plata acestei sume.

Prin sentința nr. 1357 din 05 martie 2018, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea de compensare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel creditoarea A. S.A., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2014/a72.

În cursul soluționării apelului, creditoarea A. S.A. a formulat, atât oral, în ședința de judecată din data de 21 iunie 2018, cât și în scris, cerere de recuzare a întregului complet de judecată, compus din doamnele judecător F. și G., cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 25 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de recuzare a întregului complet de judecată, compus din doamnele judecător F. și G., formulată de apelanta-creditoare A. S.A.

Încheierea a fost comunicată recurentei-creditoare la data de 10 iulie 2018 .

Prin decizia nr. 2179/2018 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - creditoare A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1357/05.03.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția VII-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații - creditori H., I. S.A., Direcția Regională a Finanțelor Publice București, S.C. J. S.A. și intimata - debitoare S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar Consorțiul Format din K. SPRL și L. SPRL și S.C. B. S.R.L., prin administrator special M..

III. Împotriva încheierii din data de 25 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs creditoarea A. S.A., la data de 16 iulie 2018, solicitând admiterea căii de atac declarate, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de recuzare a întregului complet de judecată compus din doamnele judecător F. și G..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 27.07.2018.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-creditoare a arătat, în esență, că instanța de apel s-a rezumat la a respinge cererea de recuzare formulată, fără a analiza motivele invocate și fără a preciza de ce în cauză nu sunt incidente prevederile art. 42 C. proc. civ.

În acest sens, a menționat că instanța de apel a arătat, în considerentele deciziei civile nr. 722/13.04.2017 pronunțate în dosarul nr. x/2015, că în patrimoniul B. S.R.L. s-a născut un drept de creanță curent, iar în sarcina A. S.A. s-a născut o obligație curentă de achitare a sumei prin efectul hotărârii judecătorești.

Cu alte cuvinte, recurenta-creditoare a precizat că, în speță, instanța de apel urmează a se pronunța asupra asupra incidenței instituției compensării invocate de A. S.A., aspect cu privire la care și-a format deja o părere și a pronunțat o soluție, într-o altă cauză.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Se reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2014, iar în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (1) din acest act normativ:

"Curtea de apel va fi instanță de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive.".

Totodată, potrivit art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., "când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanță".

Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol menționat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, astfel cum greșit a procedat, în speță, recurenta-creditoare.

Din includerea de către legiuitor a sintagmelor:

"hotărârea prin care s-a soluționat cauza" și "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau (…) la prima instanță" în textele de lege anterior menționate, rezultă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective și pronunțarea unei hotărâri definitive, în înțelesul prevederilor art. 634 din C. proc. civ.

În speță, se constată că la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată, respectiv data de 16 iulie 2018, judecarea apelului de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu era încă finalizată, astfel că, anterior acestui moment procesual, recurenta-creditoare nu avea deschisă calea de atac a recursului.

Dimpotrivă, în raport cu prevederile legale anterior evocate, având în vedere că decizia nr. 2179/2018, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a soluționat, cu caracter definitiv, apelul formulat de recurenta-creditoare, a fost pronunțată la data de 1 noiembrie 2018, Înalta Curte constată că recurenta-creditoare putea formula recurs împotriva încheierii atacate doar ulterior comunicării acestei decizii, mai exact în interiorul unui termen de 5 zile de la data comunicării.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-creditoare A. S.A. împotriva încheierii din 25 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-creditoare A. S.A. împotriva încheierii din 25 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2019.