ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1073/2019

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată promovată de A. S.R.L. prin administratori judiciari B. S.P.R.L. - FILIALA BUCUREȘTI ȘI C. S.P.R.L. și care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 s-a solicitat anularea plăților în sumă de 4.539.636 RON efectuate de către D. către E. S.A. în baza contractului de cesiune de creanță cu titlu de garanție nr. 9137/07.04.2017 încheiat între A. în calitate de cedent și E. S.A. în calitate de cesionar și actele adiționale ale acestuia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 75 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 87 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 58 lit. n) din Legea 85/2014.

E. S.A. a invocat o serie de excepții cu privire la acțiunea demarată în cauză solicitând și introducerea în cauză a F. S.A..

Totodată, E. S.A. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat: obligarea A. la plata sumei de 4.539.636 RON reprezentând contravaloarea materialelor achiziționate de la E. S.A.; constatarea intervenirii compensării cu privire la suma de 4.539.636 RON reprezentând contravaloarea materialelor achiziționate de A. de la E. S.A. și suma de 4.539.636 RON reprezentând plățile a căror anulare se solicită în cadrul dosarului nr. x/2017

Prin încheierea din data de 13.04.2018 Tribunalul București a respins excepția lipsei de interes a acțiunii invocată de D. S.A. și E. S.A.; a respins excepția necompetenței funcționale a secției a VII-a Civilă, invocată de E. S.A.; a respins excepția inadmisibilității cererii de anulare a plăților invocată de E. S.A.; a respins excepția lipsei calității procesual active a administratorului judiciar invocată de E. S.A.; a respins excepția lipsei calității de reprezentant a avocaților reclamantului invocată de E. S.A..; în temeiul art. 68 C. proc. civ. raportat la art. 64 C. proc. civ. a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a F. S.A. formulată de E. S.A.; totodată, a repus cauza pe rol și a acordat termen la data de 22.06.2018 pentru când se vor cita părțile.

E. S.A. a promovat apel împotriva acestei încheieri, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017.

În cursul soluționării apelului, petenta E. S.A. (apelanta pârâtă) a formulat, atât oral, în ședința de judecată din data de 21.06.2018, cât și în scris, cerere de recuzare a întregului complet de judecată din apel, compus din doamnele judecător G. și H., întemeiată pe dispozițiile articolului 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 Noul C. proc. civ., pentru toate aspectele invocate și detaliate în cererea de recuzare.

Prin încheierea din 25 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnelor judecător G. și H., formulată de petenta E. S.A..

Împotriva încheierii din 25 iunie 2018, prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, recurenta E. S.A. a declarat recurs la data de 27 iunie 2018, iar la data de 16 iulie 2018, conform dovezii aflate la dosarul de recurs, recurenta a depus completare la motivele de recurs.

Prin cererea de recurs, depusă la 27 iunie 2018, recurenta E. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea incheierii recurate, admiterea cererii de recuzare a întregului complet de judecată compus din doamnele judecător G. și H. având în vedere că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea de recuzare, indicând drept dispoziții legale incidente art. 42. alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din C. proc. civ.

În argumentarea temeiniciei cererii de recuzare, recurenta a arătat că, prin acțiunea promovată de administratorul judiciar al debitoarei A. S.R.L. și care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului București, a fost anulat contractul de cesiune de creanță cu titlu de garanție nr. 9137/07.04.2014, încheiat între A. S.R.L., în calitate de cedent și E. S.A., în calitate de cesionar și actele adiționale ale acestuia.

Prin sentința civilă nr. 7115/14.11.2016 pronunțată de Tribunalul București în același dosar părțile au fost puse in situația anterioara, iar E. a fost obligata sa restituie către A. suma de 3.772.320,17 RON, reprezentând plăți încasate de la D. în baza Contractului de cesiune de creanță cu titlu de garanție nr. 9137/07.04.2014.

Împotriva acestei sentințe E. S.A. a formulat apel, acesta fiind respins la data de 13.04.2017 prin decizia civilă nr. 722 pronunțată de către completul 9A al Curții de Apel București, complet compus din doamnele magistrat G. și H..

Prin cererea de chemare în judecată promovată de administratorul judiciar al debitoarei A. S.R.L. și care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 s-a solicitat anularea plăților în sumă de 4.539.636 RON efectuate de către D. către E. S.A. în baza contractului de cesiune de creanță cu titlu de garanție nr. 9137/07.04.2017 încheiat între A. în calitate de cedent și E. S.A. în calitate de cesionar și actele adiționale ale acestuia.

E. S.A. a invocat o serie de excepții cu privire la acțiunea demarată în cauză solicitând și introducerea în cauză a F. S.A.; totodată a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligareaTehnologica Radion la plata sumei de 4.539.636 RON reprezentând contravaloarea materialelor achiziționate de la E. S.A.; constatarea intervenirii compensării cu privire la suma de 4.539.636 RON, reprezentând contravaloarea materialelor achiziționate de A. de la E. S.A. și suma de 4.539.636 RON reprezentând plățile a căror anulare se solicită în cadrul dosarului nr. x/2017

Prin încheierea din data de 13.04.2018 Tribunalul București a respins atât ca neîntemeiate excepțiile invocate pe care E. S.A. le-a invocat, cât și ca inadmisibilă cererea prin care a cerut introducerea în cauză a F. S.A..

E. S.A. a promovat apel împotriva acestei încheieri, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017, cauza fiind repartizată completului 9A.

Chestiunile litigoase pe care instanța de apel este chemată să le dezlege derivă din contractul de cesiune de creanță cu titlu de garanție nr. 9137/07.04.2014, a susținut recurenta.

Raportat la solicitările cu care E. S.A. a învestit instanța de fond precum și la caracterul devolutiv al apelului este evident că instanța superioară urmează să facă o analiză completă a problematicii.

Instanța va trebui să se pronunțe cu privire la anumite aspecte juridice asupra cărora deja și-a format o părere cu ocazia soluționării apelului care a vizat calea de atac împotriva hotărârii prin care a fost anulat contractul nr. x/07.04.2014.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată promovată de administratorul judiciar al debitoarei A. S.R.L. are ca obiect anularea unor plăți realizate în temeiul unui contract invalidat tocmai prin hotărârea aceluiași complet, este evident că analiza temeiniciei excepțiilor invocate de E., excepții care prin natura lor ar putea paraliza demersul judiciar declanșat, nu va putea fi făcută în condițiile de imparțialitate de care ar trebui să beneficieze o cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată, a susținut recurenta.

Prin completarea la motivele de recurs, transmisă la 16 iulie 2018 (conform dovezii aflate la dosar recurs), recurenta E. S.A. a formulat aceleași concluzii expuse în cuprinsul cererii de recurs, depuse la 27 iunie 2018, evidențiate anterior.

În plus, recurenta a susținut că instanța nu a motivat de ce a dispus judecarea deodată a excepțiilor și de ce a pronunțat respingerea acestora, iar considerentele instanței de fond nu dezvoltă argumentele pentru care au fost respinse excepțiile invocate si apărările sale, afirmațiile care compun considerentele unei hotărâri nu sunt suficiente în sine. A arătat că instanța trebuie să arate motivele care sprijină aceste afirmații, pentru a explica propria activitate deliberativă, astfel cum prevede și art. 131 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Recurenta a susținut, în sinteză, că hotărârea recurată nu menționează care au fost argumentele proprii ale instanței, în baza cărora, analizând argumentele părților a respins cererea de recuzare. După cum se poate observa din cuprinsul incheierii recurate, instanța nu explică de ce nu sunt incidente prevederile art. 42 C. proc. civ., în condițiile în care același complet s-a pronunțat asupra fondului dreptului (anularea contractului de cesiune in baza căruia s-au efectuat plățile a căror anulare se cere în dosarul pendinte).

Practic, instanța s-a rezumat la a respinge cererea de recuzare fara sa analizeze motivele invocate si daca sunt incidente prevederile referitoare la antepronunțare și imparțialitate.

În argumentarea nelegalității încheierii recurate și a temeiniciei cererii de recuzare, recurenta a reluat motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs, depuse la 27 iunie 2018, evidențiate anterior, subliniind că, în mod nelegal, a considerat Curtea de Apel ca nu există motive care sa atragă admiterea cererii de recuzare.

Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea cererii de recuzare, indicând, în drept, art. 53 și următoarele din C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul rt. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, față de care recurenta a depus punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția prematurității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge ca prematur recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când aceasta din urmă hotărâre este definitivă încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

În speță, această din urmă hotărâre la care face referire textul legal enunțat este o hotărâre definitivă, dat fiind faptul că, pe de o parte, litigiul poartă în materia insolvenței, iar pe de altă parte, că în cadrul acestuia, în primă instanță, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză a F. S.A.

Astfel, având în vedere că la originea exercitării recursului se află un litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii insolvenței nr. 85/2014, devin aplicabile prevederile din această materie, inclusiv cele din materia căilor de atac prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și art. 46 alin. (1) din aceeași lege.

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Prin urmare, în raport cu art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea din 25 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă poate fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii din apel.

Se constată că la momentul promovării recursului (27 iunie 2018) declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, cauza nu era soluționată, având termen de judecată stabilit la 28 iunie 2018 (astfel cum rezultă din verificările efectuate în sistemul ECRIS; ulterior, dosarul nr. x/2017 a fost soluționat, definitiv, la 1 noiembrie 2018, prin decizia nr. 2180/2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă).

Astfel, se constată că judecarea litigiului de către Curtea de Apel București nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluționarea cauzei în fond, este prematur.

Într-o altă exprimare, în condițiile în care art. 53 alin. (1) C. proc. civ. stipulează expres că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive, recursul dedus judecății apare ca fiind prematur formulat.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca prematur recursul declarat de S.C. E. S.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 25 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca prematur, recursul declarat de S.C. E. S.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 25 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2019.