ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2261/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 30 iunie 2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.222.321,01 RON, reprezentând contravaloarea subvenției acordate de către reclamantă și nedecontate de către pârât pentru energia electrică furnizată familiilor care domiciliază în localitățile din Rezervația Biosfera "Delta Dunării". În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din O.G. nr. 27/1996 și art. II pct. 16 și 17 din Normele Metodologice nr. 4626/2017.

Prin sentința civilă nr. 2215 din 7 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate. S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. și a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei (fost Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri) la plata către reclamantă a sumei de 1.105.241,01 RON, reprezentând contravaloarea subvenției, pentru perioada 31.05.2007-31.03.2013, pentru energia electrică furnizată familiilor care domiciliază în localitățile din Rezervația Biosfera Delta Dunării.

Prin decizia civilă nr. 454 din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2215 din 7 iunie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. S-a admis apelul pârâtului Ministerul Economiei declarat împotriva aceleiași sentințe care a fost schimbată, în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva deciziei civile nr. 454 din 27 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurenta susține în esență că excepția lipsei calității procesuale a fost greșit soluționată, în condițiile în cate instanța de apel nu a identificat în conformitate cu dispozițiile art. 479 C. proc. civ., stabilirea situației de fapt reținute de tribunal și prevederile legale aplicate, pentru a face verificarea lor și nici raționamentul logico-juridic în baza căruia prima instanță a respins această excepție, raportându-se corect la perioada aferentă sumelor neachitate și a obligației de plată ce revenea ministerului care a coordonat activitatea furnizorilor de energie electrică. Prin decizia recurată, instanța de apel a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive analizând acte normative care nu au legătură cu perioada 2007 - 2013 și nici cu momentul schimbării rolului de minister coordonator în sarcina Departamentului pentru Energie, ca organism intermediar și ulterior, înființarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și a Mediului de Afaceri. Sumele din litigiu, arată recurenta, reprezintă plata unor subvenții care au un regim special, motiv pentru care actele normative reținute de instanța de apel nu prevăd și transferul acestora. De altfel, contrar celor reținute prin decizia recurată O.U.G. nr. 86/2014, care a clarificat problema creditelor bugetare și a execuției bugetare pentru anul 2014 și 2015 nu este aplicabilă în cauză. Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a extins aplicarea normei juridice dincolo de ipotezele vizate, încălcând normele de drept material care reglementează modul în care instituțiile publice anual prevăd, aprobă creditele bugetare pentru fiecare exercițiu bugetar și efectuează plăți conform Legii nr. 500/2002. De asemenea, dispozițiile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice și centrale și pentru modificarea unor acte normative, care a vizat și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și Ministerul Energiei, vizează o perioadă ulterioară celei din litigiu, nefiind aplicabil în cauză. Pentru soluționarea corectă a excepției lipsei calității procesuale pasive prezintă relevanța și împrejurarea, ignorată de instanța de apel, că în perioada 2007 - 2013, pârâtul a efectuat plăți reprezentând subvenții pentru diferențele de preț și tarif, în calitate de minister coordonator, sub denumirea de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. De altfel, existența unor subvenții restante aferente perioadei din litigiu nu a fost contestată în fața instanțelor de fond, ci dimpotrivă, pârâtul a recunoscut existența unor subvenții restante, propunând eșalonarea acestora.

Intimatul-pârât Ministerul Economiei, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția netimbrării recursului pentru lipsa dovezii taxei judiciare de timbru, în raport cu art. 486 alin. (2) C. proc. civ., precum și excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, susținând că instanța de apel în mod corect a respins acțiunea reclamantei, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, făcând o corectă interpretare a instituției subrogării în drepturi și obligații.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât Ministerul Economiei, prin care a solicitat respingerea excepției netimbrării recursului întrucât dovada timbrării recursului a fost făcută. În combaterea excepției nulității recursului s-a arătat, în principal, că aceasta nu poate fi reținută, întrucât criticile invocate prin cererea de recurs sunt subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 26 februarie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Ulterior, prin încheierea din 1 octombrie 2019, au fost respinse excepțiile nulității și netimbrării recursului, invocate de intimatul-pârât, pentru motivele consemnate în încheiere și s-a admis în principiu recursul și fixându-se termen de judecată la 3 decembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl admită pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că reclamanta A. S.A. a solicitat în temeiul art. 8 din O.G. nr. 77/1996 privind acordarea unor facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și Rezervația Biosferei "Delta Dunării", și a Normelor Metodologice pentru aplicarea acestei ordonanțe, obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Relației cu Mediul de Afaceri la plata sumei de 1.222.321,01 RON pentru perioada 31 mai 2007 - 31 martie 2013 reprezentând contravaloarea subvenției acordate de stat pentru plata consumului de energiei electrică normat, efectuat de clienții cu domiciliul în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", cu motivarea că, în perioada de referință pârâtul a avut rolul de minister coordonator al prestatorilor de servicii de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale, fiind prin urmare debitorul obligației de plată, chiar dacă a funcționat în calitate de minister coordonator sub mai multe denumiri. Prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ., a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului și a admis în parte acțiunea reclamantei argumentând că, la data intrării în vigoare a O.G. nr. 27/1996 precum și în perioada pentru care se solicită plata subvenției, Ministerul Economiei și Finanțelor, care a funcționat sub diverse denumiri, avea calitatea de minister coordonator căruia îi revine obligația de plată raportat la data livrării energiei electrice de către reclamantă. Schimbarea denumirii nu are relevanță în privința obligației de plată, raportat la data livrării energiei electrice de către reclamantă și a apariției obligației de a plăti subvenția. Protocolul de predare-primire a arhivei și a documentației aferente domeniului Energiei, încheiat la data de 18 iulie 2013 între Ministerul Economiei și Departamentul pentru Energiei nu are, în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens, niciun efect asupra obligațiilor de plată ale pârâtului, născute anterior datei încheierii acestei convenții. Instanța de apel, admițând apelul pârâtului Ministerul Economiei a schimbat sentința în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate. Apelul reclamantei A. S.A., care a vizat doar cheltuielile de judecată a fost respins, iar criticile referitoare la fondul litigiului nu au mai fost analizate. Reține instanța de apel, în esență, prezentând succesiunea actelor normative care au vizat reorganizarea și modificarea Ministerului Economiei și respectiv ale O.U.G. nr. 96/2012, O.G. nr. 86/2014 și O.G. nr. 55/2015, că nu există identitate între pârâtul Ministerul Economiei și subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecății, precizând că pe parcursul soluționării cauzei, prin O.U.G. nr. 1/2017 s-a înființat Ministerul Economiei prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. În acest context, Înalta Curte observă că, litigiul a fost generat de aplicarea dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază în unele localități din Munții Apuseni și Rezervația "Delta Dunării", prevăzute de H.G. nr. 395/1996 și care beneficiază de tarife reduse cu 50%, printre altele, pentru energie electrică, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de consiliile locale. Dispoziția legală prevede totodată că, diferența de tarif pentru serviciile privind livrarea energiei electrice se suportă de la bugetul de stat, prin ministerul coordonator al agenților economici furnizori de astfel de servicii. Prin urmare, pentru a se stabili potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., debitorul obligației în raportul juridic dedus judecății având ca obiect plata sumelor solicitate de reclamantă în calitate de furnizor de servicii pentru energia electrică, aferente perioadei 31 mai 2007 - 31 martie 2013, instanța de apel trebuia să verifice și să identifice ministerul coordonator al furnizorului acestor servicii, și măsura în care prin actele normative din această perioadă a operat doar o schimbare a denumirii ministerului coordonator al prestatorului de servicii sau un transfer al obligației de plată a sumelor din litigiu. În alți termeni, instanța de apel pentru soluționarea corectă a excepției lipsei calității procesuale pasive trebuia să analizeze în conformitate cu dispozițiile art. 479 C. proc. civ., situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin raportare la perioada pentru care se solicită contravaloarea serviciilor prestate precum și susținerea potrivit căreia pârâtul în perioada respectivă a efectuat, în calitate de minister coordonator plăți către reclamantă reprezentând diferențe de preț și tarif. Astfel, prima instanță a prezentat succesiunea în timp a actelor normative prin care s-a schimbat succesiv denumirea pârâtului în perioada din litigiu și a argumentat că în absența unor dispoziții legale exprese pârâtul a rămas debitorul obligației de plată. Prin decizia recurată instanța de apel, fără a verifica în mod concret aplicarea acestor acte normative la situația de fapt stabilită de tribunal, care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și fără a înlătura considerentele primei instanțe care a reținut că pârâtul a recunoscut și a efectuat plăți parțiale în perioada de referință pentru contravaloarea serviciilor a căror plată se solicită excepția lipsei calității procesuale a fost admisă, avându-se însă în vedere acte normative ulterioare perioadei din litigiu. Analiza considerentelor deciziei relevă faptul că, excepția lipsei calității procesuale pasive a fost admisă avându-se în vedere actele normative ulterioare acestei perioade, respectiv dispoziții legale cuprinse în O.U.G. nr. 96/2012, O.U.G. nr. 86/2014 și O.U.G. nr. 55/2015, acte normative care vizează stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și prin care totodată s-a reorganizat Ministerul Economiei. În consecință, este fondată critica recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive analizând acte normative care nu au legătură cu perioada 2007 - 2013 și nici cu momentul schimbării rolului de minister coordonator în sarcina Departamentului pentru Energie. Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ. În rejudecare instanța de apel va verifica actele normative aplicabile perioadei pentru care sunt solicitate debitele restante în scopul stabilirii ministerului coordonator al agentului economic care a prestat serviciul a cărui contravaloare se solicită. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (3) și (4) C. proc. civ., vor fi verificate toate motivele și apărările invocate de părți urmând a se administra probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.