ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 460/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 martie 2015, reclamantul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării obligațiilor stabilite în sarcina sa prin Decizia nr. 29 din 19 iunie 2014 emisă de pârâtă, astfel cum au rămas prin Încheierea nr. 94 din 31 iulie 2014 a Curții de Conturi - Departamentul IV, act subsecvent, prin care a fost respinsă contestația împotriva deciziei, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește constatările de la pct. 6 (acordarea subvențiilor pentru familiile domiciliate pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării) - măsura 7 din Decizia nr. 29/2014 și în ceea ce privește constatările de la pct. 7.1 (plata utilităților pentru utilizarea spațiului de birouri din București) -măsura 8 din Decizia nr. 29/2014.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 1390 din 18 mai 2015, Curtea de Apel București, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Curtea de Conturi, și a respins acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă.

A reținut instanța, în esență, că, în Dosarul nr. x/2014, până la soluționarea irevocabilă a căruia se solicită suspendarea actelor, prin Încheierea de ședință din 7 ianuarie 2015 a fost soluționată cererea de suspendare executării acelorași acte.

De asemenea, reclamantul nu aduce argumente noi în prezentul dosar, în privința îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2040, pe lângă cele susținute în Dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei hotărâri, reclamatul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (succesor în drepturi și obligații al Departamentului pentru Energie) a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu consecința admiterii cererii de suspendare.

A susținut recurentul-reclamant că hotărârea instanței de fond este nemotivată și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanța nu a efectuat o minimă verificare a dosarului, pentru că a depus înscrisuri noi, care nu s-au regăsit în Dosarul nr. x/2014, concretizate urmare a unor întâlniri ale părților ulterioare hotărârii din 7 ianuarie 2015 prin care a fost respinsă cererea de suspendare.

De asemenea, în privința constatărilor dispuse în sarcina sa au intervenit elemente noi care fac imposibilă punerea în executare a dispozițiilor Curții de Conturi, fiind evidente motivele de nelegalitate. Astfel, constatările Curții de Conturi nu mai corespund realității, întrucât părțile au convenit stornarea unor debite și, ca atare, nu pot fi luate măsuri care să reflecte realitatea, până când instanța se va pronunța asupra legalității deciziei contestate.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond îndeplinind exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, de respingere a cererii de suspendare ca inadmisibilă.

De asemenea, nu se impune casarea hotărârii recurate nici prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Reclamantul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (succesor în drepturi și obligații al Departamentului pentru Energie) a solicitat suspendarea executării obligațiilor instituite în sarcina sa prin Decizia nr. 29 din 19 iunie 2014 a Curții de Conturi a României astfel cum acestea au rămas prin Încheierea nr. 94 din 31 iulie 2014 a Curții de Conturi - Departamentul IV până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2014 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect acțiunea în anulare a acelorași acte.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Astfel, suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

De asemenea, conform art. 14 alin. (6) din lege, "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive."

Anterior promovării prezentei acțiuni, reclamantul a formulat o cerere de anulare și de suspendare a executării aceluiași act administrativ, a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 29/2014, menținute parțial prin Încheierea nr. 94 din 31 iulie 2014, înregistrată sub nr. 5121/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cererea de suspendare a fost întemeiată pe art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, solicitându-se suspendarea executării actelor până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin Încheierea de ședință din 7 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare, ca nefondată.

Ulterior pronunțării acestei soluții de respingere a cererii de suspendare, la data de 17 martie 2015, reclamantul a formulat o cerere distinctă de suspendare, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, ce face obiectul prezentului dosar.

Conform art. 15 alin. (1) și (2),

"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

(2) Dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător."

Prin noua cerere de suspendare, reclamantul a precizat, în esență, că suspendarea privește dispunerea măsurilor de recuperare a sumelor privind 1). acordarea subvențiilor pentru care s-au aplicat tarife reduse cu 50% la energie electrică pentru consumatorii casnici, din zona Rezervației Biosferei Delta Dunării, în baza O.G. nr. 27/1996, și 2). angajarea cheltuielilor de folosință legate de activitatea instituției pentru spațiul de birouri din Splaiul Independenței nr. 202E în perioada aprilie - iunie 2013.

A susținut că au intervenit elemente de noutate față de momentul dezbaterii primei cereri de suspendare, elemente care fac imposibilă punerea în executare a dispozițiilor Curții de Conturi.

În dovedirea acestor elemente de noutate, a arătat că A. a transmis o listă care dovedește că s-au luat măsuri la nivelul său și al Prefecturii Tulcea, diminuându-se suma reținută, întrucât Departamentul pentru Energie nu avea atribuții de verificare primind documentele pe caza celor asumate de primării și de A.. De asemenea, A. și primăriile au luat măsuri concrete care au generat diminuarea sumelor contestate.

A mai arătat că toate constatările Curții de Conturi, conform cărora Departamentul pentru Energie nu a funcționat în perioada aprilie - iunie 2013 în spațiul din Splaiul Independenței, sunt eronate, fiind contrazise de înscrisuri justificative. De asemenea, au fost efectuate erori, fie de calcul, fie de evidență a persoanelor, astfel că sumele pentru care autoritatea pârâtă a solicitat recuperarea nu mai corespund realității.

Înalta Curte nu poate reține aspectele învederate de recurentul-reclamant - aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor legale referitoare la legislația contabilității, la controlul intern și controlul financiar preventiv, la regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumator, a veridicității unor documente prezentate, erorile de calcul - ca fiind elemente de noutate față de prima cerere de suspendare.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

Aspectele învederate de recurentul-reclamant prin noua cerere de suspendare nu pot fi apreciate ca noi, ci reprezintă elemente de nelegalitate care urmează să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

Prin urmare, cum în cauză s-a dovedit că, anterior prezentei cereri de suspendare, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea executării acelorași măsuri dispuse prin actele emise de Curtea de Conturi a României, cerere formulată în temeiul acelorași motive, soluționată de către Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal prin Încheierea de ședință din 7 ianuarie 2015, în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că sunt incidente în cauză prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care interzic în termeni categorici formularea mai multor cereri de suspendare succesive pentru aceleași argumente.

4.3. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Energiei (fost Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri) împotriva Sentinței nr. 1390 din 18 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL