ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8528/29.09.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia nr. 4570/2017 din 26 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva sentinței civile nr. 8528/29.09.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., prin administrator judiciar C. SPRL, ca nefondat.

Prin sentința civilă nr. 6160 din data de 15.06.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea formulată de contestatorul D. împotriva intimatei S.C. B. S.A. ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 5347/01.11.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, cu majoritate, a admis apelul declarat de apelantul-contestator D. împotriva sentinței civile nr. 6160 din data de 15.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., în insolvență, administrator special E., și administrator judiciar C. S.P.R.L; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că: a admis contestația formulată de D.; a anulat decizia nr. 649/06.11.2015 emisă de intimata S.C. B. S.A.; a dispus reintegrarea contestatorului pe postul și funcția deținute anterior concedierii; totodată, a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii la data reintegrării efective, precum și dobânda legală aferentă de la data de 07.12.2015 la data plății efective. Cu opinie separată, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

Prin cererea de revizuire transmisă la data de 28.02.2019 (conform plicului atașat la dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București) și înregistrată sub nr. x/2019 la data de 04.03.2019 pe rolul Curții de Apel București, revizuientul A. a solicitat admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 4570/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în baza art. 509 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuientul, în dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat faptul că, în concret, concedierea sa a fost dispusă ca urmare a punerii în executare a Deciziei nr. 24/02.07.2015, emisă de Consiliul de Administrație, prin care s-a aprobat reorganizarea în cadrul căreia a fost desființat și postul pe care îl ocupa și implicit, în baza căreia s-a emis și decizia de concediere nr. 532/28.09.2015.

Prin aceeași Decizie nr. 24/02.07.2015 emisă de F. a mai fost desființat și postul colegului său, dl. D., postul unic de Director Reparații la Direcția Reparații din cadrul societății intimate fiind și el afectat de măsura concedierii, prin emiterea Deciziei de concediere nr. 649/06.11.2015.

S-a arătat că acesta a contestat măsura concedierii, instanța de fond pronunțându-se prin sentința civila nr. 6160/15.06.2016 a Tribunalului București, respingând acțiunea contestatorului ca neîntemeiată, însă, cu toate acestea, Curtea de Apel București a schimbat, în tot, hotărârea instanței de fond, admițând apelul formulat de reclamantul D., în dosarul nr. x/2015.

Revizuientul a mai susținut că, în același proces de concediere, derulat în baza Deciziei nr. 24/02.07.2015, emisă de Consiliul de Administrație al Societății B. S.A., prin care au fost aprobate noua organigrama a societății F. S.A. și regulamentul de organizare și funcționare, a fost emisă atât decizia sa de concediere cât și decizia de concediere a colegului D..

Astfel, în urma emiterii deciziilor generale aplicate în procesul de concediere, s-au emis deciziile de concediere nr. 532/28.09.2015 și nr. 649/06.11.2015, ambii înțelegând să conteste măsura concedierii.

Cu toate acestea, în cazul său, în dosarul nr. x/2015, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel București a considerat că procesul de concediere a fost unul legal și decizia sa de concediere conformă cu dispozițiile legale aplicabile, iar, în cazul colegului său, dl. D., prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2015, a fost admis apelul formulat de acesta și a fost dispusă anularea deciziei sale de concediere, identică cu decizia contestată în dosarul nr. x/2015.

Având în vedere că procesul de concediere a amândurora a fost dispus ca urmare a acelorași decizii, dar și faptul că deciziile de concediere în sine sunt identice, nu este posibilă considerarea de către instanță a uneia dintre aceste decizii de concediere ca fiind temeinică și legală și menținută, ca atare, de instanță (respectiv decizia sa de concediere nr. 532/28.09.2015), iar decizia identică a colegului D. să fie considerată nelegală de către instanță, prin pronunțarea hotărârii nr. 5347/01.11.2017 a Curții de Apel București.

În motivarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuientul a arătat următoarele:

"rațiunea edictării căii extraordinare de atac a revizuirii, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și anume în ipoteza în care înscrisul nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, fiind clar că partea care cere revizuirea unei hotărâri bazată pe aceste argumente s-a aflat în imposibilitatea de a avea la dispoziție înscrisul în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

De la data comunicării Hotărârii nr. 5347/01.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2015, a ajuns la cunoștința sa că soluția din cauza identică a colegului său a fost de admitere a apelului și de constare a nelegalității aceleiași proceduri a concedierii colective desfășurate și în cauza în care s-a judecat contestația la decizia sa de concediere, respectiv în dosarul nr. x/2015."

Revizuientul a solicitat, ca să fie avută în vedere, în acest sens, următoarele:

"hotărârea anexată prezentei la Anexa nr. 1, respectiv hotărârea nr. 5347/01.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2015, cu caracter de înscris nou, care nu a putut fi avut în vedere la momentul judecării prezentei cauze în apel, înscris din care rezultă că procesul de concediere în care s-a emis și decizia sa de concediere a fost considerat nelegal și, prin urmare, decizia de concediere a colegului său a fost anulată ca fiind nelegală de către Curtea de Apel București.

Din hotărârea de la Anexa nr. 1 la prezenta cerere rezultă că decizia de concediere a colegului, identică cu cea a revizuientului, amândouă emise de F., în baza acelorași decizii de reorganizare dispuse de Consiliul de Administrație F., a fost considerată nelegală, raportat la nemotivarea acesteia, considerând că: "În opinia majoritară a Curții de Apel, soluția primei instanțe în aceste limite este greșită și se impune a fi schimbată, în sensul constatării nulității deciziei de concediere pentru neindicarea motivelor care au determinat angajatorul să adopte o astfel de măsură (pag. 7 a hotărârii menționate).", în timp ce, în cazul analizei deciziei sale de concediere de către Curtea de Apel București, s-a reținut că "în cauză de față, Curtea constată că decizia contestată cuprinde motivele ce au stat la baza încetării raporturilor de muncă dintre părți, angajatorul precizând expres faptul că această concediere este motivată de faptul că postul de Director de la Direcția Juridică și Management, deținut de angajat, a fost desființat în condițiile art. 65 din Codul Muncii, conform noii organigrame a societății B. S.A. și a Regulamentului de Organizare și Funcționare, ce au fost aprobate prin decizia nr. 24/02.07.2015, emisă de consiliul de administrație, în vigoare din data de 27.07.2015 (pag 15 a hotărârii a cărei revizuire se solicită)."

Astfel, revizuientul a arătat că, avându-se în vedere textul identic cuprins atât în decizia de concediere nr. 532/28.09.2015, contestată în prezenta cauză, cât și în decizia de concediere nr. 649/06.11.2015 a colegului D., este de necontestat că instanța trebuie să aibă în vedere hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2015 și să admită prezenta cerere de revizuire.

Din studiul dosarul nr. x/2015, a rezultat faptul că o serie de documente cu caracter definitoriu în schimbarea soluției din propria sa cauză nu au fost depuse în dosarul care are ca obiect contestația la decizia sa de concediere, respectiv în dosarul nr. x/2015.

Documentele respective, depuse de F. în dosarul colegului pentru termenul din 20.04.2016 sunt: adresa nr. x/12.04.2016 emisă de Direcția Resurse Umane și Secretariat General având atașate și extrasele din Revisal, transmisă către persoana care i-a preluat poziția, dl. G., Director Direcția Juridică și Achiziții din cadrul F. (depuse la Anexa nr. 4 la prezenta cerere de revizuire), decizii relevante emise de Consiliul de Administrație al F. pe perioada aprilie 2015- martie 2016 din care ar rezulta direct/indirect direcțiile principale de activitate și dezvoltare a societății în etapele viitoare (depuse la Anexa nr. 5 la prezenta cerere de revizuire).

Revizuientul a arătat că față de înscrisurile care denotă în mod clar că, dacă ar fi fost depuse și în cauza care face obiectul dosarului nr. x/2015, ar fi condus la o altă soluție din partea instanței și în contestația deciziei sale de concediere, instanța trebuie să admită prezenta cerere de revizuire bazată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, deciziile la care se face referire, depuse la Anexa nr. 4 la prezenta cerere de revizuire, au fost avute în vedere la pronunțarea soluției care atestă nelegalitatea deciziei de concediere din cauza dlui. D. împotriva aceluiași angajator, instanță reținând că: "În plus, hotărârile luate în Consiliul de Administrație al societății în limitele recunoscute prin actul constitutiv produc efecte juridic în planul dreptului societar, și nu în planul relației de muncă stabilite cu un salariat, nefiindu-i comunicate acestuia din urmă, și deci inopozabile în consecință, nici Nota nr. x/02.07.2015 ce a fost amintită exclusiv în decizia nr. 24/02.07.2015, iar nu în decizia de concediere.[pag. 8 a hotărârii nr. 5347/01.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015)."

Pe de altă parte, în hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanța face referire la o Notă care nu este menționată în decizia de concediere analizată în cauză și menționează că "din nota nr. x/02.07.2015, anexă la Decizia nr. 24/02.07.2015 emisă de Consiliul de Administrație al societății rezultă că prin reorganizare societății intimate s-a urmărit reorganizarea societății cu scopul de a armoniza structura organizatorică a societății cu activitățile prioritare pentru etapele actuale și viitoare, comasarea unor activități pentru o bună coordonare a proceselor tehnice și informaționale din cadrul societății, și nu în ultimul rând, utilizarea eficientă a forței de muncă existente în societate (pag 15 a hotărârii nr. 4570/26.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, în prezenta cauza)", fiind de la sine înțeles că respectivele înscrisuri sunt unele cu forță probantă prin ele însele, putând să conducă la o schimbare a deciziei Curții de Apel în prezenta cauză, raportat la concluziile instanței, astfel cum au fost redate în hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Înscrisurile atașate, deși existau, nu au fost depuse de angajatorul intimat în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2015, acestea având valoare determinantă în situația de fapt reținută de instanța de judecată, conținând informații necomunicate revizuentului.

La termenul de judecată din data de 21.05.2019, Curtea de Apel București a pus în discuția părților, din oficiu, excepția necompetenței materiale în ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin1 pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2995 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulată de revizuientul A., împotriva deciziei civile nr. 4570 din data de 26.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. prin administrator judiciar H. SPRL.

Totodată, a declinat judecata cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut ca o constatare prealabilă, că, în dezvoltarea motivelor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuientul a adus argumente care au corespuns celuilalt motiv de revizuire.

În concret, în dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a accentuat faptul că ar fi de ne neconceput ca două hotărâri privind legalitatea unor decizi individuale de concediere, emise în cadrul aceleiași proceduri de concediere colectivă, să fie diametral opuse ca mod de soluționare ceea ce, în raport de acest susțineri, pare, mai degrabă, să argumenteze, desigur în opinia revizuientului, incidența pct. 8 a art. 509, iar nu a punctului 5, iar, corespunzător dezvoltării motivului de revizuire întemeiat pe prevederile pct. 8, revizuentul aduce argumente legate de existența, în dosarul colegului său, a unor înscrisuri care, dacă ar fi existat în dosarul său, ar fi fost determinante pentru pronunțarea unei alte soluții de către instanța de apel în dosarul nr. x/2015, cea ce s-ar încadra în chip logic, din punct de vedere argumentativ, în aria de apreciere asupra incidenței art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa cum, amestecând în chip regretabil dezvoltarea celor două motive de revizuire, revizuentul expune în cererea sa de revizuire.

Pe cale de consecință, pentru a conferi o logică argumentativă rezonabilă cererii de revizuire, instanța de revizuire a analizat incidența pct. 5 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la argumentele dezvoltate în cererea de revizuire subsecvent mențiunilor legate de dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând ca motivele inserate în dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. să fie avute în vedere la analiza pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, instanța a reținut că petentul invocă drept înscrisuri noi care ar avea un caracter determinant în schimbarea soluției asupra căreia s-a oprit completul de apel în dosarul nr. x/2015 un număr de înscrisuri administrate într-o cauză distinctă de cea care a format obiectul dosarului nr. x/2015 și care a avut ca obiect concedierea unui alt salariat, coleg al petentului din prezenta cauză, concediere care a fost apreciată ca fiind nelegală.

În afara condiției ca înscrisurile să fie noi și aibă aptitudinea de a schimba soarta juridică a cauzei deduse judecății, pentru a fi incidentă cauza de revizuire descrisă în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța a reținut că este necesar ca partea interesată, respectiv revizuientul din prezenta cauză, să probeze că respectivele înscrisuri nu au putut fi prezentate în cauza a cărei decizie se solicită a fi retractată, ca urmare a unei împrejurări mai presus de voința părților sau pentru că ar fi fost reținute de către partea potrivnică, ceea ce petentul nu a probat.

Însuși faptul că acele înscrisuri la care face trimitere revizuientul în cererea sa au fost administrate într-o altă cauză arată că pârâta nu le-a ținut ascunse, ci le-a prezentat pentru că, în acea cauză, colegul revizuientului, prin strategia procesuală aleasă de către apărătorul său, le-a solicitat a fi depuse la dosar.

Nimic nu l-a împiedicat, în chip real, pe reclamant să formuleze o solicitare similară în fața instanței care a judecat apelul în dosarul nr. x/2015, inabilitatea strategiei procesuale în cauza soluționată definitiv printr-o hotărâre care nu i-a dat câștig de cauză reclamantului neputând deschide calea către retractarea deciziei intrate în puterea lucrului judecat.

Faptul că revizuentul, parte reclamantă în dosarul nr. x/2015, nu s-a gândit să solicite instanței obligarea pârâtului la depunerea înscrisurilor despre care face vorbire în cererea de revizuire nu atribuie acestor înscrisuri vreun caracter ocultat de către partea adversă și nici nu face incidentă ipoteza unei împrejurări mai presus de voința părților întrucât strategia procesuală reprezintă chiar voința părții, exercitată în scopul alegerii celei mai bune variante probatorii astfel încât pretențiile să fie privite atât în primă instanță cât și în ultimă instanță ca fiind întemeiate.

Pe cale de consecință, instanța de revizuire a respins, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe motivul de revizuire aferent dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În privința cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire a observat că petentul socotește contradictorii două decizii pronunțate, în spețe diferite, de către Curtea de Apel București, devenind incidente dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ. și neputând opera, potrivit prevederilor art. 510 alin. (3) din C. proc. civ., o prorogare de competență, context în care a declinat judecata cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) cpt. 8 C. proc. civ. Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca această instanță, în calitate sa de instanță mai mare în grad, să aprecieze dacă situația de fapt expusă de către petent, respectiv existența a două decizii diferite, pronunțate în cauze distincte și care au privit reclamanți diferiți, pot fi socotite hotărâri definitive potrivnice.

Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 9 septembrie 2019, sub nr. x/2019.

În ședința publică din 7 noiembrie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării cererii de revizuire și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând cererea de revizuire, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Cererea dedusă judecății de față are ca obiect revizuirea deciziei nr. 4570/2017 din 26 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, în raport cu decizia nr. 5347/01.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia nr. 5347/01.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015.

Se reține că cererea de revizuire a fost transmisă prin poștă la data de 28 februarie 2019 (conform plicului atașat la dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București), solicitându-se revizuirea deciziei nr. 4570/2017 din 26 septembrie 2017, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri.

Înalta Curte constată că revizuientul nu a formulat cerere de repunere în termen și nici nu a invocat vreo împrejurare care să îl fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac.

În cauză nu pot fi reținute susținerile revizuentei în sensul că partea pe care o reprezintă nu a avut cunoștință despre hotărâre decât cu o lună înainte de momentul la care a formulat cererea de revizuire, întrucât termenul prevăzut de lege curge de la pronunțare.

În consecință, Înalta Curte constată că revizuientul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de lege, astfel încât în raport de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4570/2017 din 26 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.