ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1692/2019

Ședința publică din data de 9 octombrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea cerere cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 12.06.2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului B. la plata sumei de 3.500 RON, actualizată cu indicele de inflație de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, la care urmează a se adăuga dobânda legală, începând cu data de 30.09.2016, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pârâtul a promovat un interviu în cadrul societății, drept pentru care a încheiat cu reclamanta în temeiul art. 198 Codul muncii actul adițional nr. x/16.08.2016

În baza acestui act adițional, părțile au convenit ca pârâtul să frecventeze cursurile școlii de șoferi profesioniști, să obțină calificative de promovare și să nu părăsească cursul din proprie inițiativă.

Reclamantul a învederat faptul că pârâtul nu s-a mai prezentat la unitate și nici nu a solicitat angajarea sa prin alte mijloace de comunicare, astfel că acesta nu și-a îndeplinit propriile obligații asumate prin contract, fiind îndeplinite în cauză elementele răspunderii civile contractuale.

În drept au fost invocate prevederile art. 1350 C. civ.

La termenul din 22.11.2018, instanța, raportat la 1026 alin. (2) lit. f) C. proc. civ., a invocat inadmisibilitatea cererii, excepție pe care a admis-o, raportat la împrejurarea că izvorul obligațiilor îl reprezintă un act adițional la un contract de muncă, încheiat conform art. 198 Codul muncii.

La același termen de judecată, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei de a soluționa un litigiu de dreptul muncii și, în temeiul art. 131 alin. (2) coroborat cu 1027 alin. (3) C. proc. civ., a amânat judecarea cauzei pentru ca reclamanta să arate fie dacă dorește să își retragă cererea sau solicită să se judece potrivit dreptului comun, context în care să își expună punctul de vedere pe excepția necompetenței materiale a judecătoriei.

Prin concluziile depuse la data de 4.12.2018, reclamanta a arătat că Judecătoria Constanța este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 08.01.2019, reclamanta arată că dorește judecarea cauzei, potrivit dreptului comun.

Judecătoria Constanța, prin sentința nr. 1015/01.02.2019 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, invocată din oficiu, de către instanță. A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să judece conflictele de muncă se stabilește prin coroborarea dispozițiilor C. proc. civ. cu cele ale Legii nr. 62/2011 a dialogului social.

S-a reținut că dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 nu sunt de natură să determine o altă competență decât cea a instanței de la sediul angajatorului reclamant întrucât acest text de lege reglementează în plus doar o situație de favoare pentru reclamantul salariat, căruia i se oferă posibilitatea alegerii între două instanțe, fără a se aduce atingere caracterului exclusiv al competenței teritoriale de soluționare a litigiilor de muncă. Întrucât Codul muncii și Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt acte normative de același nivel, iar Legea nr. 62/2011 - deși ulterioară ultimei modificări a Codului muncii - nu prevede abrogarea vreunui text din acest cod, rezultă că prin art. 210 al legii s-a realizat în fapt completarea art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, completare care este permisă de art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (fiind vorba despre acte normative de același nivel), deși nu a fost respectată forma prevăzută în acest sens de art. 60 din Legea nr. 24/2000.

S-a avut în vedere că, din punct de vedere teritorial, pe durata existenței contractului individual de muncă, este competent tribunalul în raza căruia își are domiciliul, reședința, sediul sau locul de muncă reclamantul.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr. x/2018.

Prin concluziile scrise, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învederat instanței faptul că prezenta cauză nu este un litigiu de muncă în sensul Codului muncii, ci este o cerere cu valoare redusă conform art. 1026 și următoarele C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, reclamanta a solicitat judecarea cauzei conform dreptului comun, potrivit art. 1027 alin. (3) și art. 1028 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., învederând faptul că pârâtul are domiciliul în Constanța.

A mai arătat și faptul că potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 107 alin. (1) coroborate cu art. 1026 alin. (1) și art. 1028 C. proc. civ.., rezultă faptul că Judecătoria Constanța este competentă general, material, teritorial și funcțional pentru judecarea prezentei cauze.

Tribunalul Satu Mare, prin sentința nr. 340/LMA/27.06.2019, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Tribunalul Satu Mare. A dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul în vederea soluționării conflictului de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fundamentarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță a reținut că, în cauză, competența materială se determină cu luarea în considerare a faptului că reclamanta a înțeles să sesizeze instanța de judecată cu o cerere în cadrul procedurii speciale reglementate de art. 1026-1033 C. proc. civ., formulate în temeiul art. 1028 alin. (1) C. proc. civ. În acest context instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1028 alin. (1) C. proc. civ., a art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. ținând cont de faptul că pârâtul domiciliază în Constanța.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanța competența materială și teritorială de soluționare a cauzei, pentru motivele ce se vor arăta.

Preeminenta principiului disponibilității față de cel al rolului activ al instanței de judecată este consacrată, ca regulă, de art. 9 C. proc. civ. și ca excepție de art. 22 alin. (5) C. proc. civ.

Prin art. 9 C. proc. civ. legiuitorul stabilește că, de principiu, procesul civil poate fi pornit la cererea oricărei persoane, fizice sau juridice, a unei organizații, autorități sau instituții publice ori de interes public, interesul public, iar nu cel privat, reprezentând în aceste ipoteze condiția imperativă a declanșării procesului civil. Totodată, același text de lege reglementează și formele de manifestare a dreptului de dispoziție al părților in procesul civil și anume: a) dreptul părților de a stabili obiectul și limitele procesului; b) dreptul părților de a renunța la judecarea cererii de chemare in judecată sau la însăși dreptul pretins; c) dreptul fiecărei părți de a recunoaște pretențiile părții adverse și de a se învoi cu aceasta pentru a pune capăt în tot sau în parte procesului, prin încheierea unei tranzacții; d) dreptul părților de a renunța, expres sau tacit, la exercitarea cailor de atac; e) dreptul părților de a renunța la executarea unei hotărâri; f) dreptul părților de a dispune de drepturile lor procesuale în orice alt mod permis de lege.

Art. 22 C. proc. civ. consacră rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Alin. (1) al acestui text de lege stabilește în sarcina instanței de judecată obligația de a identifica normele de drept aplicabile cauzei deduse judecății.

În temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. instanța poate să recalifice actele procedurale ale părților, indiferent dacă acestea le-au dat o altă denumire, stabilindu-le conținutul în funcție de voința clarificată a acestora.

În cauză reclamanta S.C. A. S.R.L., prin concluziile depuse la data de 04.12.2018, în fața Judecătoriei Constanța, a arătat că aceasta este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza iar prin notele de ședință depuse la dosar la data de 08.01.2019, a arătat că dorește judecarea cauzei, potrivit dreptului comun.

În fața Tribunalului Satu Mare, prin concluziile scrise, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învederat faptul că prezenta cauză nu este un litigiu de muncă în sensul Codului muncii, ci este o cerere cu valoare redusă conform art. 1026 și următoarele C. proc. civ. și a solicitat judecarea cauzei conform dreptului comun, potrivit art. 1027 alin. (3) și art. 1028 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., învederând faptul că pârâtul are domiciliul în Constanța.

A reiterat faptul că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 107 alin. (1) coroborate cu art. 1026 alin. (1) și art. 1028 C. proc. civ., Judecătoria Constanța este competentă general, material, teritorial în judecarea prezentei cauze.

În acest context apare cu evidență faptul că problema competenței materiale, din perspectiva calificării date de reclamantă denumirii și temeiului juridic al acțiunii, a fost tranșată de Tribunalul Satu Mare care, prin hotărârea de declinare pronunțată, nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile imperative cuprinse în art. 22 alin. (5) C. proc. civ., care instituie obligația instanței de a se soluționa cauza cu care a fost învestită, în aceste limite.

Întrucât reclamanta a indicat articolele din actele normative pe care și-a întemeiat cererea și a menționat motivele de fapt și de drept ale cererii, dată fiind preeminența principiului disponibilității față de cel al rolului activ al instanței de judecată, Înalta Curte stabilește că Judecătoria Constanța este instanța competentă material și teritorial în judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2019.