ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1513/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 21 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. Rm. Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. București, solicitând:

Prin sentința nr. 736/30 mai 2017 Tribunalul Vâlcea, secția I Civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. Rm. Vâlcea.

Împotriva sentinței nr. 736/2017 a formulat apel reclamanta A. S.R.L. solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 868/A-C din 11 decembrie 2017 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea - prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolventa C. și S.C. A. S.R.L. - prin administrator special D., împotriva sentinței nr. 736 din 30 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, intimată fiind pârâta S.C. B. S.A. București.

Împotriva deciziei nr. 868/A-C din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea - prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolventa C. și S.C. A. S.R.L. - prin administrator special D..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 16 alin. (3) ultima teză C. civ.. În mod greșit s-a apreciat de către instanța de apel că există o culpă gravă în sarcina reclamantei de natură să reprezinte un motiv de excludere a despăgubirii pentru riscul asigurat potrivit art. 7 lit- i din Condițiile generale de asigurare.

În continuare se arată că potrivit interpretării normelor contractuale, cauza a evenimentului asigurat poate fi greșeala de montaj sau instalare, care reprezintă o acțiune neconformă a omului. Alegerea efectuării montajului pieselor avariate de către personalul propriu nu reprezintă per se o culpă gravă așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate. Alegerea de a efectua schimbarea pieselor nu contravine contractului de asigurare sau relației cu producătorul.

În finalul recursului, recurenta-reclamantă apreciază că nu există niciuna dintre ipotezele care ar face eficiente clauzele de excludere prevăzute de contractul de asigurare, apreciind că sunt incidente și trebuie valorificate de către instanța de apel dispozițiile contractuale cuprinse în art. 5 și 6 din Condițiile generale de asigurare.

Potrivit exemplificării de la art. 6 pagubele pot fi cauzate de greșeli de montare sau instalare. Din concluziile expertizei administrate în cauză cauza probabilă a deteriorării ansamblului a fost neurmărirea procesului de fabricație și neajustarea ulterioară a montajului melcilor, care a dus la apariția unor forțe de torsiune necontrolate care au apărut în interior.

Utilajul nu a semnalat existența vreunei avarii, deși acesta este utilat cu senzori de avertizare, fapt ce conduce la concluzia că avarierea s-a produs intempestiv.

Se concluzionează în sensul că din probatoriul administrat a rezultat că nu există niciun motiv de excludere a răspunderii contractuale, instanța făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (3) C. civ.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, la termenul din 26 septembrie 2019, a invocat, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 189 alin. (2) din același cod, excepția nulității recursului.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-reclamantă deși a indicat în cuprinsul recursului motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate și argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greșit de către instanța de apel.

În motivarea recursului, criticile recurentei-reclamantă se rezumă la exprimarea nemulțumirii cu privire la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu trimitere la dispozițiile art. 16 alin. (3) ultima teză C. civ. și la art. 7 lit. i) din Condițiile Generale de Asigurare, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, susținerile privind respingerea cererii formulată în cadrul judecății în apel, nu sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 a fost făcută doar formal.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Trimiterile recurentei-reclamantă la unele texte legale, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

În cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. RM. VÂLCEA - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. și PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. împotriva deciziei nr. 861/A-C din 11 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. RM. VÂLCEA - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. și PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. împotriva deciziei nr. 861/A-C din 11 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREȘTI.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.