ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1372/2019

Ședința publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 17 mai 2016, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 652.090 euro, reprezentând penalități pentru nerealizarea volumului de trafic, conform clauzei de la art. 14 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 6186-1 din 5 martie 2010, în baza căreia s-a emis factura nr. x din 23 martie 2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1166, art. 1179, art. 1270 și art. 1516 C. civ.

Pârâta A. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la adaptarea clauzei de trafic de la art. 14 din actul adițional nr. x din 27 iunie 2011 la contractul de închiriere nr. 6186-1 din 5 martie 2010, în clauză de performanță, iar în subsidiar, la adaptarea acestei clauze, în sensul reducerii nivelului traficului și a penalizării de 10 euro/lună.

La termenul din 13 iunie 2017, pârâta a renunțat la judecata capătului din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei la adaptarea clauzei de trafic, cuprinsă în art. 14 din actul adițional nr. x din 27 iunie 2011 la contractul de închiriere nr. 6186-1 din 5 martie 2010, în clauză de performanță.

Prin sentința civilă nr. 1186 din 27 iunie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a luat act de renunțarea pârâtei la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea reclamantei la adaptarea clauzei de trafic în clauză de performanță; a respins ca rămasă fără obiect cererea reconvențională.

Împotriva sentinței primei instanțe, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 810/2017 din 14 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare la 7 iunie 2018, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 9 iulie 2019, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 27 februarie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 652.090 euro, reprezentând penalități pentru nerealizarea volumului de trafic, conform clauzei de la art. 14 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 6186-1 din 5 martie 2010.

În cuprinsul clauzei de la art. 14 din contractul de încheiere, în forma modificată prin actul adițional nr. x din 27 iunie 2011, părțile au convenit că, începând cu data punerii în funcțiune a Terminalului prin proces-verbal, locatarul are obligația să realizeze prin punctul de încărcare/descărcare nave aferent Terminalului, un trafic de 84.000 tone marfă/12 luni consecutive.

Art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Ordonanța nr. 22/1999 prevede că activitățile de transport naval care se desfășoară în porturi și pe apele naționale navigabile interioare sunt clasificate astfel: activitățile în legătură cu operarea navelor, cum ar fi încărcarea/descărcarea navelor.

Pornind de la acest text de lege, instanța supremă reține că acțiunea având ca obiect plata sumei pretinse cu titlu de penalități pentru nerealizarea volumului de trafic într-un port maritim se circumscrie litigiilor privind navigația civilă și activitatea în porturi.

Or, conform art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...) privind navigația civilă și activitatea în porturi (...)".

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile privind navigația civilă și activitatea în porturi rezultă că decizia civilă nr. 810/2017 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Mențiunea din dispozitivul deciziei recurate, "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac.

Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, raportat la art. 493 alin. (5) teza I din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva deciziei civile nr. 810/2017 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2019.