ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2019

Ședința publică din data de 23 mai 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș la data de 7 martie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții 1) B. și 2) C., a solicitat instanței: 1) să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare acțiuni atestat sub nr. x din 20 decembrie 2013 de avocat D. și că între reclamantă și pârâtul 1, cu privire la cuantumul prețului, își produce efectele actul simulat încheiat la aceeași dată, denumit "Convenție angajament anexă la contract..." 2) să constate că a intervenit pactul comisoriu convenit de către părți, iar în subsidiar, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.x din 20 decembrie 2013 și a actului secret "convenție angajament" încheiată în aceeași dată, anexă a contractului, precum și a tuturor actelor subsecvente; 3) să se dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâților la repararea prejudiciului suferit ca urmare a desfășurării contractului, prin: a) restituirea sumelor achitate în cuantum total de 1.099.698,75 RON; b) plata de penalități în cuantum de 248.735 RON (calculate la suma de 649.698,75 RON pentru perioada 18.02.2015-07.03.2016); c) plata de penalități în continuare până la data pronunțării hotărârii, și în continuare, până la plata efectivă a sumelor; d) în subsidiar, să se dispună adaptarea contractului și exonerarea de la plata restului de preț, în temeiul art. 1271 C. civ.

Prin sentința nr. 21 din 2 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosar nr. x/2016 s-a luat de renunțarea reclamantei A. S.R.L. reprezentată prin administrator E. la judecata petitului referitor la acțiunea în constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni atestat sub nr. x din 20 decembrie 2013 de av. D.; s-a luat act de renunțarea reclamantei A. S.R.L. reprezentată prin administrator E. la judecata petitului referitor la adaptarea prețului contractului ca urmare a intervenirii impreviziunii; s-au respins restul petitelor din cererea formulată și precizată de reclamanta Societatea A. S.R.L., susținută și de reclamantul E., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată; s-a luat act că pârâtul pârâtul B. nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin administrator E..

Prin decizia civilă nr. 583/A din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal admite apelul formulat de reclamanta Societatea A. S.R.L. - prin lichidator judiciar F. IPURL împotriva sentinței nr. 21 din 2 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosar nr. x/2016, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite cererea formulată și precizată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. și constată intervenită rezoluțiunea contractului în baza pactului comisoriu prevăzut de art. 4 alin. (1) lit. a) din Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.x din 20 decembrie 2013 încheiat între părți.

Dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și obligă pârâtul B. la plata către apelantă a sumei de 649.698,75 RON preț încasat în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, precum și a sumei de 248.735 RON cu titlu de penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate pentru perioada 18 februarie 2015-7 martie 2016 și, în continuare, până la plata efectivă a sumei reprezentând preț.

Menține dispozițiile prin care s-a luat act de renunțarea reclamantei A. S.R.L. la judecata petitului referitor la acțiunea în constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni atestat sub nr. x din 20 decembrie 2013 de av. D., respectiv la judecata petitului referitor la adaptarea prețului contractului ca urmare a intervenirii impreviziunii.

Împotriva deciziei civile nr. 583/A din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul B. a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea în tot a sentinței Tribunalului Specializat Mureș, de respingere a acțiunii.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre prin care instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv respingerea excepției netimbrării și omisiunea completului de apel de a se abține de la judecarea apelului.

În ceea ce privește încălcarea regulilor de procedură referitor la respingerea excepției netimbrării, recurentul susține că în mod eronat instanța de apel a respins excepția netimbrării și că s-ar fi încălcat regulile de procedură prin faptul că instanța nu a ținut cont de încheierea prin care s-a respins cererea de reexaminare, care se bucură de autoritate de lucru judecat, deși în cauză administratorul judiciar al societății reclamante și-a însușit apelul declarat de aceasta în cauză, înainte de pronunțarea încheierii.

Referitor la încălcarea regulilor de procedură ce privesc existența unor cauze de incompatibilitate prevăzute de art. 41 și 42 C. proc. civ., recurentul face trimitere la două încheieri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-au admis cererile de strămutare a două dosare aflate pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, prin care arată că acestea se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că, judecătorii aveau un motiv temeinic de abținere de la soluționarea apelului formulat în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul se referă la motivele străine de natura cauzei raportat la suma de 291.000 RON achitată numitei C..

Astfel, recurentul susține că instanța de apel a reținut motive străine de natura cauzei raportat la faptul că sumele achitate doamnei C. nu au legătură cu contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.x din 20 decembrie 2013.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentul susține că instanța de apel "fără să citească" contractul de vânzare-cumpărare a luat decizii care cuprind motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, sens în care arată că, potrivit art. 4 din Contract, rezoluțiunea se poate dispune doar în situația în care cumpărătorul nu intră în posesia acțiunilor care fac obiectul contractului.

În acest sens, arată că toate prevederile obiectului contractului au fost realizate de vânzătorul de acțiuni de bună credință, nu și de cumpărător neplătind acțiunile nici până în prezent, astfel că în opinia sa, instanța de apel în mod greșit nu a vrut să observe că toate celelalte articole din contract sunt obligații și garanții date de semnatarii contractului care să protejeze pe cumpărător cu înscrierea acțiunilor în registrul acționarilor să aibă loc și aceasta să nu fie periclitată nici în viitor și să protejeze pe vânzător pentru încasarea valorii acțiunilor.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul înțelege să facă trimitere de mai multe ori la autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești.

În acest context, recurentul face trimitere la încheierea nr. 51/A/CC din 11 septembrie 2017, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosar nr. x/2016 și la sentința nr. 16 din 25 martie 2016 pronunțată în dosar nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia nr. 87 din 29 noiembrie 2016 pronunțată în dosar nr. x/2016.

Mai susține recurentul că încheierile nr. 2248 din 24 mai 2018 și 2593 din 7 iunie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect cererile de strămutare a altor două dosare se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu decizia pronunțată de instanța de apel.

În continuare, recurentul susține că decizia atacată este tendențioasă, unilaterală, aduce avantaje numai cumpărătorului de acțiuni incorect, iar vânzătorul pierde tot prin repunerea părților în situația anterioară vânzării de acțiuni.

Vânzătorul de acțiuni nu este de acord cu rezilierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.x din 20 decembrie 2013, deoarece părțile nu se pot pune în situația anterioară de la semnarea contractului si predarea acțiunilor.

Societatea fiind în faliment, nu are niciun fel de active, numai numele, astfel principalul drept al acționarului majoritar de a impune prin vot în adunarea generală a acționarilor prerogativele prevăzute de legea nr. 31/1990 articolul 111, 112, 113 sunt anulate.

Acționarul majoritar nu poate să numească prin adunarea generală consiliul de administrație, comitetul director, care să elaboreze un plan prin care societatea să-si realizeze obiectul de activitate.

Acționarul majoritar nu poate să-si stabilească și să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli, fără de care nicio societate nu poate să funcționeze, deoarece societatea efectiv nu există, nu poate să-si realizeze obiectul de activate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13 august 2018, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea depusă, la data de 1 octombrie 2018, recurentul B. a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei-reclamante.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 29 noiembrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., Completul de filtru, în unanimitate, a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia; prin raport reținându-se nulitatea cererii de recurs.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, recurentul depunând punct de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurentul-pârât B., deși a indicat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, ca fiind art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurentul a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurentul tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Astfel, prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține încălcarea regulilor de procedură referitor la respingerea excepției netimbrării, întrucât în mod eronat instanța de apel a respins această excepție și nu a ținut cont de încheierea prin care s-a respins cererea de reexaminare, care se bucură de autoritate de lucru judecat, deși în cauză administratorul judiciar al societății reclamante și-a însușit apelul declarat de aceasta în cauză, înainte de pronunțarea încheierii.

Cererea de reexaminare, prevăzută dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, reprezintă o cale de atac de retractare, singura prin care poate fi supus cenzurii modul de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Aspectele privind modul de stabilire a taxei judiciare de timbru nu pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opțiune al părții între contestarea pe calea reexaminării sau prin alte căi de atac.

Ca atare, încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului, conform celor statuate de alin. (2) al art. 39 din aceeași ordonanță.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În acest context, trebuie reținut faptul că instanța supremă nu poate reanaliza problema timbrajului din etapele anterioare, în raport cu dispozițiile evocate, iar faptul că instanța de apel a revenit asupra obligației de plată impuse în sarcina apelantei ținând cont de ratificarea cererii de către practicianul în insolvență și de dispozițiile speciale cuprinse în art. 115 din Legea nr. 85/2014, nu constituie motive de nelegalitate care să atragă incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentul susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre prin care instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității cu privire la omisiunea completului de apel de a se abține de la judecarea apelului, aspecte, de asemenea, invocate formal, având în vedere dispozițiile art. 53 C. proc. civ.

Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurentul susține că instanța de apel "fără să citească" contractul de vânzare-cumpărare a luat decizii care cuprind motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, se constată că dezvoltarea acestui motiv de recurs nu conține critici de nelegalitate care să permită incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul înțelege să facă trimitere de mai multe ori la autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești, fără a prezenta critici și legătura acestora cu prezenta cauză.

În speță, recurentul nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Față de această situație, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin admiterea apelului reclamantei Societatea A. S.R.L. - prin lichidator judiciar F. IPURL.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 583/A din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 583/A din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2019.