ÎCCJ, Decizia nr. 96/2017

Decizia penală nr. 96/2017

Asupra contestației de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 197/C din data de 14 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1599 din data de 24 noiembrie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/271/2014*, petentul fiind obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin încheierea, definitivă, nr. 1599 din data de 24 noiembrie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/271/2014*, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 100/CCP din 07 septembrie 2015, pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/271/2014, fiind obligat contestatorul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că prin încheierea penală nr. 12 din 05 ianuarie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Oradea, în baza art. 341 alin. (5) și alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din 07 mai 2014, dată în Dosar nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, menținută prin ordonanța prim-procurorului aceleiași unități de parchet, dată în Dosarul nr. x/II.2/2014, pe care le-a menținut în totalitate.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea a reținut următoarele:

La data de 03 februarie 2014, petentul A. a formulat o plângere prealabilă către postul de Poliție Sârbi, în care a arătat că în data de 17 noiembrie 2013, în jurul orelor 07.30, în timp ce se afla pe drumul public, în comuna Sârbi, a fost lovit și trântit la pământ de numitul B. și, în consecință, a solicitat organelor de poliție să ia măsuri legale cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire.

Prin ordonanța din data de 07 mai 2014, emisă în Dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul de caz și-a însușit argumentele organelor de urmărire penală și a dispus clasarea cauzei, soluția fiind menținută prin ordonanța prim-procurorul adjunct al aceleiași unități de parchet din data de 17 iunie 2014, emisă în Dosarul nr. x/II.2/2014.

Din referatul organelor de urmărire penală întocmit urmare cercetărilor efectuate, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, de fapt, altercația cu intimatul B., reclamată de petent, a avut loc la data de 07 noiembrie 2013.

S-a reținut că infracțiunea de loviri sau alte violențe se urmărește doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, care trebuie introdusă, potrivit dispozițiilor C. proc. pen. de la 1969, (în vigoare la data săvârșirii faptelor reclamate), în termenul de 2 luni de la data la care persoana vătămată a cunoscut cine este făptuitorul, constatându-se că acest termen a început să curgă chiar de la data săvârșirii faptelor - 07 noiembrie 2013 - având în vedere că petentul a cunoscut chiar de atunci persoana agresorului (intimatul).

Potrivit noului C. proc. pen., [art. 296 alin. (1)], termenul de introducere a plângerii prealabile este de 3 luni, de la data la care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea infracțiunii (data de 07 noiembrie 2013).

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că petentul a formulat plângerea prealabilă la data de 03 februarie 2014, dată la care era în vigoare noul C. proc. pen. (din 01 februarie 2014), prin urmare, plângerea a fost introdusă în termenul legal de trei luni, constatând că, în mod eronat, procurorul de caz, dar și prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au apreciat că în speță este incident cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut că în mod greșit, organul de urmărire penală a pus în discuție "legea penală mai favorabilă", când în speță era vorba de "legea procesual penală", care este de imediată aplicare. Prin urmare, chiar dacă termenul de 2 luni, prevăzut de vechiul C. proc. pen., expirase anterior datei intrării în vigoare a noului C. proc. pen., acest aspect fiind considerat lipsit de relevanță, atâta timp cât noul cod, intrat în vigoare la 01 februarie 2014, prevedea un termen de trei luni, iar persoana vătămată a formulat plângerea la 03 februarie 2014, deci în termenul de 3 luni.

Totuși, judecătorul de cameră preliminară, constatând că a fost tardiv formulată, nu a analizat plângerea petentului pe fond, întrucât la dosarul cauzei (atașat copertei Dosarului nr. x/II.2/2014), există dovada comunicării soluției procurorului ierarhic superior la 30 iunie 2014, care este semnată de primire, iar petentul A. a formulat plângerea abia la data de 24 octombrie 2014 (înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 10 noiembrie 2014), deci cu mult peste termenul de 20 de zile (termen de decădere), prevăzut de art. 340 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea, prin încheierea penală nr. 12 din 05 ianuarie 2015, în baza art. 341 alin. (5) și alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din 07 mai 2014, dată în Dosar nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, menținută prin ordonanța prim-procurorului aceleiași unități de Parchet dată în Dosarul nr. x/II.2/2014, pe care le-a menținut în totalitate.

Împotriva încheierii penale nr. 12 din 05 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 341 alin. (5) și alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a formulat contestație petentul A., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând reanalizarea întregului dosar.

Prin încheierea de cameră preliminară, definitivă, nr. 58/CCP, pronunțată în ședința camerei de consiliu din 10 iunie 2015, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor a respins, ca inadmisibilă, contestația petentului A. împotriva încheierii penale nr. 12 din 05 ianuarie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Oradea, reținând că, potrivit art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alineatul 6 este definitivă, iar, în cauză, încheierea atacată a fost soluționată în baza art. 341 alin. (5) și alin. (6) lit. a) C. proc. pen., acțiunea penală nefiind pusă în mișcare.

Având în vedere cele mai sus expuse, judecătorul de cameră preliminară a arătat că hotărârea atacată fiind definitivă, calea de atac formulată împotriva acesteia este inadmisibilă, și, în consecință, a respins ca atare contestația formulată de petentul A.

Petentul contestator a formulat din nou contestație împotriva încheierii nr. 58/CCP, pronunțată în cameră de consiliu la 10 iunie 2015 de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor,

Prin încheierea, definitivă, nr. 100/CCP din 07 septembrie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/271/2014, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de același contestator împotriva încheierii penale din 10 iunie 2015 a Tribunalului Bihor, care a fost menținută în totalitate.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu cauza, în temeiul art. 425

1

alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 341 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea a constatat că soluția primei instanțe a fost atacată la instanța imediat următoare, care a respins contestația atacată ca fiind inadmisibilă, petentul formulând din nou contestație împotriva acestei din urmă soluții, la instanța ierarhic superioară, aceasta fiind o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă contestația.

Și împotriva încheierii nr. 100/CCP din 07 septembrie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/271/2014, petentul A. a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/271/2014* și primind termen pentru soluționare la data de 24 noiembrie 2015.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, examinând contestația formulată, a constatat că aceasta este inadmisibilă și a respins-o ca atare, pronunțând Încheierea nr. 1599 din 24 noiembrie 2015 în Dosarul nr. x/271/2014*, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului s-a constatat că, în cauză, prin încheierea atacată, în baza art. art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 341 alin. (8) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale din 10 iunie 2015 a Tribunalului Bihor, astfel încât, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte -Secția penală a constatat că aceasta este definitivă, potrivit textelor legale mai sus menționate.

Potrivit art. 341 alin. (10) C. proc. pen. este susceptibilă de reformare, pe calea contestației, exclusiv încheierea prin care s-a pronunțat soluția prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiași articol, respectiv, încheierea prin care s-a admis plângerea, s-a desființat soluția atacată și s-a dispus începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Prin urmare, contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte, secția penală, cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva încheierii nr. 1599 din data de 24 noiembrie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/271/2014*, petentul A. a formulat din nou contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/1/2016.

Secția penală a Înaltei Curți, examinând această ultimă contestație, conform art. 340 - 341 C. proc. pen., a constatat că este, de asemenea, inadmisibilă pentru considerentele menționate în continuare.

Potrivit art. 336 alin. (1) C. proc. pen.: "orice persoană poate face contestație împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare a intereselor sale legitime." Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală și se depune fie direct la acesta fie la organul de cercetare penală ."

Potrivit art. 339 alin. (1) C. proc. pen.: "plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) C. proc. pen.: "persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".

Or, în cauză, petentul A. a formulat contestație împotriva unei încheieri, definitive, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost soluționată contestația petentului, în mod succesiv împotriva unor hotărâri, la rândul lor, definitive pronunțate de Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor și Judecătoria Oradea, (hotărâre pronunțată inițial), împotriva ordonanței procurorului, în baza art. 341 C. proc. pen.

Legiuitorul a stabilit în mod limitativ actele procurorului ce pot fi contestate pe calea plângerii reglementate în art. 340 C. proc. pen., considerând că în astfel de situații obiectul plângerii nu poate privi decât soluția de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu și care a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen.

În aceste condiții, din moment ce prin dispozițiile art. 340 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor date prin măsurile sau actele efectuate de procuror, în raport cu cercetările efectuate, este evident că nu se poate promova o contestație privind instituirea unui alt control judiciar deja efectuat de instanța competentă.

Prin urmare, prin Încheierea nr. 197/C din 14 decembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, s-a constatat că este inadmisibilă exercitarea unei căi de atac în afara cadrului procesual legal și s-a respins ca atare contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii definitive - în sensul art. 341 alin. (8) C. proc. pen. - nr. 1599 din data de 24 noiembrie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/271/2014*, prin care a fost soluționată contestația petentului formulată succesiv împotriva unor hotărâri definitive pronunțate de instanțe cu grad ierarhic diferit, împotriva actelor procurorului, acte ce au fost deja supuse controlului judecătoresc (inițial de către Judecătoria Oradea - pe calea procedurii prevăzute de art. 340 C. proc. pen.).

Și împotriva acestei din urmă încheieri au formulat contestație petenții A. și C., pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți fiind înregistrat, la data de 11 aprilie 2017, Dosarul nr. x/1/2017, cu prim termen de judecată fixat la data de 08 mai 2017.

La termenul fixat, contestatorii petiționari, deși au fost legal citați, nu s-au prezentat, dar au transmis, prin serviciul registratură, un înscris prin care menționează că formulează contestație la citația emisă, că nu cunosc obiectul dosarului dedus judecății, dar și că solicită judecarea cauzei în lipsă, întrucât suferă de diverse afecțiuni care le afectează sănătatea și îi împiedică în mod obiectiv să se deplaseze la sediul instanței supreme.

Susținerile reprezentantului Ministerului public au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând cererea de contestație formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportate la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul I Capitolul VII și Titlul III Capitolul III și Capitolul III

1

C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 341 alin. (8) C. proc. pen. "încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă."

În prezenta cauză, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu contestația declarată de către contestatorii A. și C. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Încheierea penală nr. 197/C din 14 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația împotriva încheierii pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la aceeași instanță, după exercitarea, în mod repetat, a căii de atac a contestației în afara cadrului procesual legal, hotărârea inițială fiind o plângere soluționată în baza art. 336 - 341 C. proc. pen., pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea și apoi, în mod succesiv, de judecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum mai sus s-a relevat.

Totodată, instanța de ultim control judiciar constată că în cauza dedusă judecății niciuna din soluțiile pronunțate nu au vizat și nu au generat o situație nefavorabilă petentei C., cu atât mai mult cu cât persoana care a formulat inițial plângerea prealabilă a fost exclusiv soțul petentei, A., inițiatorul acestui șir repetat de contestații respinse succesiv, ca inadmisibile.

Prin urmare, în speță, se constată că petenta C., exercitând, alături de soțul său, la 01 martie 2017, această ultimă contestație împotriva unei încheieri penale definitive, fără a avea calitate procesuală activă și fără a justifica vreun interes în soluționarea acestei cauze, în mod evident a promovat o cale de atac ce excede cadrului procesual penal recunoscut de lege, astfel că prezenta contestație apare ca inadmisibilă și sub acest aspect.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenții A. și C. împotriva încheierii penale nr. 197/C din data de 14 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorii la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenții A. și C. împotriva încheierii penale nr. 197/C din data de 14 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatorii la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 08 mai 2017.

Procesat de GGC - GV