ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 356/2016

HOTĂRÂRE
20.09.2016
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 356/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia penală nr. 356/2016

Deliberând asupra contestației declarate de A.;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46/P din 25 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/36/2016, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul A., împotriva Încheierii penale nr. 68/P 17 octombrie 2014 în Dosarul penal nr. x/36/2014 al Curții de Apel Constanța

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin Încheierea nr. x/P/CP pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul penal nr. x/36/2014 s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul A., împotriva ordonanței procurorului dispusă în Dosar nr. x/P/2014 din 26 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a ordonanței procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, dispusă în Dosarul nr. x/II/2/2014 la data de 28 august 2014 și, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul A., la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva susmenționatei încheieri, a formulat contestație la executare petentul A., criticând -o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale obligări la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În motivarea contestației la executare, petentul a arătat că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în temeiul prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., câtă vreme nu se încadrează ca persoană vătămată sau petent în prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Or, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. „În cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea’’.

Instanța de fond a reținut că petentul A. a fost cel care a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului dispusă în Dosar nr. x/P/2014 din 26 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a ordonanței procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, dispusă în Dosarul nr. x/II/2/2014 la data de 28 august 2014, fiindu-i respinsă ca nefondată, fapt pentru care, în mod corect, s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul A., prin care a solicitat exonerarea sa de la plata cheltuielilor judiciare, motivat de faptul că nu se regăsește în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea apelului declarat de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 46/P din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată următoarele:

Procurorul, în dezbateri, a susținut inadmisibilitatea apelului declarat de contestatorul A., motivat de faptul că hotărârea împotriva căreia a fost declarat este definitivă.

Înalta Curte reține că argumentele invocate de petentul A. în contestația sa la executare privesc cazul în care se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau o împiedicare la executare, reglementat de art. 598 lit. c) C. proc. pen., ceea ce atrage competența instanței care a pronunțat hotărârea care se execută. Această împrejurare determină inaplicabilitatea dispozițiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

În această situație, sentința pronunțată în primă instanță nu poate urma decât căile de atac pe care legea le prevede pentru hotărârea contestată, fiind inadmisibil ca, pe calea contestației la executare, să se deschidă posibilitatea examinării hotărârii contestate de către o instanță ce nu a avut competența soluționării căilor ordinare de atac.

Înalta Curte constată că prezenta contestație la executare privește Încheierea penală nr. x/P/CP pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul penal nr. x/36/2014, având ca obiect plângere împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, cauză ce s-a soluționat în conformitate cu procedura prevăzută de art. 340-341 C. proc. pen.

În această materie, s-a urmărit să se asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului astfel încât, în cazul respingerii plângerii, legea nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac.

De altfel, în dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. se stipulează expres că hotărârea în această materie este definitivă, ceea ce înseamnă că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Or, cum art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că „hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale", text în concordanță cu dispozițiile art. 129 din Constituție conform cărora părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii, se reține exercitarea de către contestatorul A. a unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 46/P din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/36/2016.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 46/P din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/36/2016.

Obligă apelantul-condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 septembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 159/2011
stanței de către petentul R.A. a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru aceea că nu îndeplinea cerințele art. 278 1 C. proc. pen., este evident că au fost antrenate cheltuieli cu procedurile judiciare în mod nejustificat din culpa procesuală
ÎCCJ 2017-12-04
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 226/2017
rea de contestație în anulare formulată de aceeași petentă A. împotriva Încheierii penale nr. 705 din 12 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2016, încheiere definitivă pentru care l
ÎCCJ 2017-05-08
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 96/2017
Decizia penală nr. 96/2017 Asupra contestației de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Încheierea penală nr. 197/C din data de 14 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
ÎCCJ 2015-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Decizia nr. 210/A/2015 Deliberând asupra apelului de față, În baza actelor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16/P/CP din 13 martie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și
ÎCCJ 2020-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 603/2020
din 25.04.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat petenta A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu
Sursă