ÎCCJ, Decizia nr. 17/2015

Acțiune civilă. Evaziune fiscală. Achitare Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Indice alfabetic: Drept procesual penal - acțiune civilă C. proc. pen., art. 25 C. civ., art. 1357 În cazul achitării inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu intenție, ci din culpă, instanța penală poate soluționa acțiunea civilă, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., inculpatul, ca autor al prejudiciului, răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, conform art. 1357 alin. (2) C. civ.

În acest caz, acțiunea civilă se soluționează în acord cu Decizia nr. 17/2015 a Completului competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin obligarea la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 209/A din 13 iunie 2019 Prin sentința nr. 250/F din 15 decembrie 2017 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior și art. 5 C. pen. În temeiul art. 397 și art. 25 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. Împotriva sentinței penale a declarat apel, între alții, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Examinând hotărârea atacată prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză, a reținut o situație de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din mijloacele de probă, apreciind în mod just asupra lipsei intenției inculpatului A. de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale cu privire la societatea B. și societatea C. Referitor la diferența dintre vinovăția penală și cea civilă, se reține că sfera vinovăției civile include toate cazurile de vinovăție penală, în măsura în care fapta ilicită a cauzat și prejudicii, iar vinovăția civilă poate exista chiar și atunci când nu există vinovăție penală (de exemplu, fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege).

În conformitate cu art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Totodată, potrivit art. 1357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Din punctul de vedere al răspunderii civile delictuale, față de natura civilă a acțiunii, persoana responsabilă pentru prejudiciu va răspunde pentru culpa cea mai simplă ( culpa levissima ) în producerea prejudiciului față de partea civilă.

În prezent, acest lucru rezultă expres din art. 1357 alin. (2) C. civ., referitor la răspunderea pentru fapta proprie, prevederi aplicabile procesului penal prin raportare la art. 19 alin. (5) C. proc. pen. Invocarea de către inculpat a bunei sale credințe, constând în aceea că, după recuperarea documentelor contabile ale societății B. și societății C., a notificat Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu adresa din 25 octombrie 2016, cu privire la faptul că în perioada iunie 2012 - iulie 2016 documentele contabile ale societăților s-au aflat în custodia organelor de politie, nu înlătură culpa sa în ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor sale vizând înregistrarea operațiunilor comerciale și a veniturilor obținute, precum și declararea acestora.

Cu referire la latura civilă a cauzei, a formulat apel partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând obligarea inculpatului la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat în sumă de 15.012.435 lei și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente acestui debit. Instanța de fond a reținut că Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal în faza de urmărire penală cu suma de 15.012.435 lei. De asemenea, ca urmare a solicitării părții civile, au fost introduse în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, societatea B. și societatea C. Raportat la temeiul achitării, și anume art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc.

pen., din interpretarea, per a contrario , a dispozițiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen. reiese că poate fi soluționată, în prezentul cadru procesual, latura civilă a procesului penal. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale în această cauză, întrucât există o faptă ilicită rezultată din neîndeplinirea unor obligații de evidențiere și declarare a unor venituri, fapta a produs un prejudiciu care nu a fost recuperat, există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția, sub forma culpei prin imprudență a inculpatului. În consecință, pentru motivele expuse anterior, apreciază că este întemeiat apelul părții civile și, în consecință, va admite acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și va obliga pe inculpat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la acoperirea integrală a prejudiciului.

Cât privește existența și întinderea obligațiilor fiscale, acestea au fost analizate în conținutul expertizei contabile efectuate în cauză, fiind stabilit un prejudiciu total în cuantum de 13.743.692,96 lei, reprezentând obligația principală fiscală datorată. Partea civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a formulat precizări cu privire la suma cu care s-a constituit parte civilă de 15.012.435 lei, arătând, în mod eronat, că a fost stabilită prin expertiza judiciară contabilă și fiscală efectuată în cauză. Ca atare, instanța de apel reține că prejudiciul stabilit prin expertiza efectuată exprimă, în mod just, întinderea obligațiilor principale fiscale datorate. Pentru repararea integrală a prejudiciului se impune adăugarea, la cuantumul acestor obligații fiscale aferente debitelor principale, și a obligațiilor fiscale accesorii.

În acest sens, instanța de apel reamintește că, în interpretarea și aplicarea art. 19 C. proc. pen., prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 a Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, „în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.” Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, între altele, a admis apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 250/F din 15 decembrie 2017, pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

A desființat, în parte, hotărârea atacată, numai în ceea ce privește soluționarea laturii civile și, rejudecând: A admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 13.743.692,96 lei, reprezentând obligația principală fiscală datorată, precum și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii aferente, în condițiile Codului de procedură fiscală, din care: - suma de 4.157.912,96 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea B., reprezentând obligația principală fiscală datorată, precum și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii aferente, în condițiile Codului de procedură fiscală; - suma de 9.585.780 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea C., reprezentând obligația principală fiscală datorată, precum și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii aferente, în condițiile Codului de procedură fiscală.